JOS “MASCA DE FIER!” (IX) PARLAMENT


Categorie: Comentariu
|
26-06-2020
Nr: 118 (7.827)
|
Autor: Prof. COSTEL NEACȘU
|

“Un regim autocratic, care își face un stindard din “lupta” contra corupților și hoților, ne transformă pe toți în suspecți, pas cu pas. Pe nesimțite și prin asociere, vom fi făcuți toți vinovați de fapta colectivă de a nu iubi pe stăpânul sau de a nu-l crede pe cuvânt. Ceea ce am dobândit sau am agonisit va deveni rapid, în mod generic, prezumtiv ilicit. Și atunci, în numele “luptei” contra corupției și a hoților, bunurile și economiile personale se vor confisca sau se vor pune sub sechestru, în vederea confiscării. Pentru așa-numita confiscare, extinsă, chiar și bunurile rudelor sau ale firmelor pe care le controlăm vor putea fi confiscate sau sechestrate, și asta chiar și în cazul în care respectivele rude sau persoane juridice sunt complet inocente. Numai naivii pot crede că, dacă ești nevinovat, nu ai de ce să fii deranjat de lupta anticorupție și de monitorizarea industrială, metodică, pe care ne-o administrează de 15 ani neo-securitatea. Cu sau fără vină, că suntem sau nu hoți sau corupți, bunurile și banii ne vor putea fi confiscate (i). Iar asta li se va întâmpla chiar și sekuristofililor. Cam asta este consecința dorinței ca în fruntea coloniei (pe care încă o denumim, teoretic, “țară”) să fie procurorii. Puși, nu aleși. În România, în conturile bancare ale particularilor se află peste 73 de miliarde de euro. Primii vizați de confiscare sau de sechestrul în vederea confiscării, sunt acești bani. De altfel, acești bani vor putea fi confiscați și dacă stăpânii, păpușarii viitorilor conducători ai autocrației procurorilor, vor decide că băncile la care ținem aceste economii trebuie salvate cu banii noștri. După care, la rând, vor veni fondurile de pensii. Nu vă credeți vizați de acest coșmar? Bine, dormiți liniștiți. Alții au decis pentru voi.

P.S. Rogu-vă, evitați șablonul cu Dragnea (omul este deja istorie) și cu PSD. Avertismentul de mai sus nu are nimic electoral. Este vorba despre principii. Știți dumneavoastră, chestiile alea după care ne ghidăm în viață. Când cineva a zis că toți - politicieni sau comentatori independenți, echidistanți - sunt vinovați în grup, urmând a fi condamnați prin OUG, și nu prin decizii ale judecătorilor, și când altcineva a zis că proprietatea privată este depășită, la modă și progresistă fiind proprietatea de grup (și chiar iubirea în grup), s-a depășit deja linia roșie. Au fost distruse niște cutume bazate pe principii. Și s-au născut, din nou, coșmarurile secolului XX - fascismul și comunismul” (prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, membru al Consiliului Baroului București).

În intenția globaliștilor de a schimba cu totul fața acestei lumi, conferindu-ni-se o altă mentalitate colectivă, în primul rând se urmărește a se muta centrul de greutate dinspre popoare, degrevându-le de rolul reprezentativ al parlamentelor naționale, înspre un punct unic de comandă, universal, căruia noi, profesorii, îi spunem oficial Guvernul unic mondial! Bineînțeles că noua autoritate, suprastatală, va institui, la nivel planetar, un cu totul alt mod de guvernare, un fel de totalitarism al totalitarismelor, care va avea ca scop să ne “modeleze” pe toți, indiferent de concepțiile noastre filosofice sau religioase, într-o societate postdemocratică, amăgită că va fi una supra-umană și supra-prosperă! Nu va mai conta deloc, în mânia “noilor proletari”, de a-i vedea literalmente zdrobiți pe toți opozanții, faptul că în constituțiile democratice parlamentele sunt considerate “organe reprezentative supreme ale popoarelor” (în a noastră, la art. 61, alin. 1) și nici sintagma “stat de drept” specifică ordinii Statelor Naționale!

La noi, de pildă, nici CCR, nici CSM nu pot să intervină, în a opri “bulgărele de zăpadă” al demolării atât de vizibile a Statului, întrucât cei care îl “sapă” sunt plasați strategic în cele mai importante funcții (președinții Băsescu, Iohannis etc.) și pot, cu “mâna” instituțiilor de forță (SRI-DNA-ÎCCJ etc.) să ridice sau să coboare, când li se năzare stăpânilor din umbră, orice carieră (politică sau apolitică) își doresc!

Și totul se face numai pentru spectacol mediatic, în uralele maselor isterizate de zornăitul cătușelor, astfel încât zgomotul public produs să ne deruteze, să nu mai fim atenți cum ne schimbă ei “siguranțele” la “tabloul electric”, căci pe fondul problemei, aproape toți cei scoși în fața noastră sunt făcuți din același “aluat” și fiecare reprezintă o “rotiță” în angrenajul globalist!

De aceea, când îl vedeți, de exemplu, pe președintele Iohannis vituperând anticonstituțional că PSD “trebuie” să dispară, lovindu-i în “moalele capului” și pe cei care îl urmează ca relevanță în Stat, aduceți-vă aminte că marele scenarist din umbră, în scrupulozitatea lui diabolică, îi folosește pe sclavi pentru o clipă, la fel, și debarasându-se de ei (Năstase, Severin, Tăriceanu etc.), rar întâmplându-se, ca în cazul președintelui Băsescu (care a avut acces la centrul SECI, prin agentul cia-ist Gicknavorian, de unde s-a putut supraveghea, controla, influența și centraliza datele din secțiile de votare), când un om de-al lor să nu înfunde totuși pușcăria! Păi, nu avea dreptate transfugul S. Ghiță (din Comisia parlamentară de control al SRI) când afirma că “primii oameni din stat și liderii partidelor sunt terorizați prin dosare penale, inclusiv ale soțiilor?”

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval