ERORI ISTORICE - RĂZBOIUL DE 100 DE ANI - DOSARUL “RETEZAT” (II)


Categorie: Istoric
|
03-11-2020
Nr: 210 (7.919)
|
Autor: CIPRIAN RUS Formula As nr. 1437, octombrie 2020
|

FABULOASELE AFACERI ALE BUNICUȚEI DIN AZILUL VIENEZ

Partea cea mai palpitantă a poveștii începe abia acum: personajul central al “Dosarului Retezat” îl reprezintă o bunicuță de 85 de ani, internată de mai bine de două decenii într-un azil - spital din Viena, specializat în tratarea afecțiunilor psihice, cauzate de înaintarea în vârstă. Maria Kendeffy e numele ei și e nora ultimului grof Kendeffy (Gabor), după căsătoria cu fiul acestuia (Nikolaus). Mort în 1993 în azilul de pe Burgerspitalgasse nr. 1 (unde fusese internat alături de soție), Nikolaus Kendeffy nu mai apucă febra retrocedărilor din Transilvania. În 2005, camera de azil a soției sale devine, însă, “sediul central” al unor afaceri de multe milioane de euro. Îndemnată, nu se știe de cine, bătrâna își mandatează fiica și ginerele să recupereze uriașa avere a vechilor grofi Kendeffy din Țara Hațegului. Împuterniciții bunicuței vieneze cer imediat autorităților din Țara Hațegului retrocedarea Masivului Retezat: peste 10.000 de hectare de pădure, pășune și “stâncărie”! În nici jumătate de an, cererea formulată de bătrânică ajunge pe masa “Comisiei Județene de Fond Funciar” din Hunedoara. Între timp, în martie 2006, apare - coincidență!? - o lege care permite retrocedarea inclusiv a pădurilor din arii naționale protejate! Cu o viteză uluitoare, comisia de fond funciar hotărăște retrocedarea proprietăților solicitate. Zadarnic încearcă unii membri ai comisiei să amâne analiza cauzei, pentru că nu fuseseră verificate arhivele de la București și Cluj, arătând că pe unele documente de la dosar apare marca “Reforma Agrară”, indiciu că proprietarul fusese despăgubit de stat, după naționalizare. Marius Cristian Vladu, prefectul de Hunedoara de atunci, nici nu vrea să audă! În decembrie 2006, la numai un an de la solicitarea retrocedării, Maria Kendeffy devine proprietara Masivului Retezat, cu tot cu Rezervația care aparținea, încă din anii '30, Academiei Române...

UN NUME CARE NU PUTEA LIPSI DIN DOSAR: SCHWEIGHOFER

În 2016, un reporter al Centrului de Investigații Media a încercat să dea, la Viena, de urma Mariei Kendeffy, pe atunci în vârstă de 96 de ani. Reprezentanții “Casei Malteze”, cum se numește azilul-spital de pe Burgerspitalgasse, au refuzat să îi acorde accesul la pacientă, care se afla într-o stare avansată de degradare fizică și psihică (Maria Kendeffy, avea să moară în 2017, la 97 de ani, n.r.). Mai multe informații culese neoficial de la fața locului lasă loc la serioase dubii legate de discernământul mental pe care l-ar fi avut Maria Kendeffy în urmă cu 10 ani, când solicitase retrocedarea celor 10.000 de hectare din Retezat. Dubii încă și mai mari ridică încrengătura prin care bunicuța de azil ajunge parteneră de afaceri cu celebrul grup de firme Schweighofer din Sebeș, binecunoscut pentru tăierile masive de pădure din România ultimilor ani. La doar un an după ce primește dreptul de proprietate pe terenurile din Țara Hațegului, bunicuța-afaceristă își face o firmă al cărei capital îl reprezintă 800 de hectare de pădure din Retezat. Firma e cumpărată, în vara lui 2008, pentru 3 milioane de euro, de cine altul, dacă nu de companiile lui Gerald Schweighofer. Inutil de spus că zona respectivă, aflată la marginea orașului Petrila, a fost tăiată “la ras”.

AVERTISMENTUL PROFESORULUI SABĂU POP

În primăvară, când am scris, pe larg, despre centenarul Tratatului de la Trianon și despre procesele “optanților” unguri, profesorul Ioan Sabău Pop de la Târgu-Mureș îmi povestise multe despre grozăvia retrocedărilor din ultimii ani a unor proprietăți plătite deja de statul român după Marea Unire. Și mă avertizase că, dacă voi avea curiozitatea să cercetez “Dosarul Retezat”, voi fi șocat de ce voi afla. A trecut jumătate de an de atunci. Acum, dosarul se află în fața mea: primele cereri de retrocedare a pădurilor din ariile protejate ale Retezatului, adresa prefectului de Hunedoara către Direcția Silvică, privitoare la cele 10.000 de hectare solicitate de urmașa grofilor Kendeffy, stenograme ale ședințelor ținute la Prefectură, copii ale hotărârii privind emiterea titlurilor de proprietate, apoi zecile și zecile de pagini atașate la dosar de Academia Română și de apărătorii Rezervației Retezat, articole științifice care prezintă aberațiile dosarului. Citesc și recitesc “Dosarul Retezat”. Nici nu știu ce mă revoltă mai tare: faptul că România a permis, prin portițe legale “cu dedicație”, ca arii protejate din munții noștri, pentru care luptaseră ani de zile, mai întâi ostașii români, apoi savanții Borza și Racoviță, să fie retrocedate unor personaje apărute de nicăieri, felul grosolan în care prefectul din 2006 al Hunedoarei a forțat emiterea imediată (fără nicio cercetare a istoricului terenurilor), a titlurilor de proprietate, dovezile aduse de juriștii angajați de Academia Română, care probează faptul că cel puțin jumătate din Rezervația Retezat fusese răscumpărată de România prin FondurAgrar, în urma arbitrajului de la Paris. Sau faptul că, în România, cu dreptatea în mână, o instituție de talia Academiei Române e târâtă ani de zile prin procese umilitoare și “aranjate”, în primă instanță, la Judecătoria Hațeg. Și nu pot să nu mă gândesc că dacă asta i se întâmplă Academiei Române, ce speranță la dreptate să fi avut un biet țăran căruia “legea” din România i-a luat pământul și pădurea cu care bunicii lui au fost împroprietăriți la Reforma din '21 și le-au dat urmașilor unor grofi unguri, bine înfipți în mafia retrocedărilor, care a înflorit după Revoluție. E plină România de cazuri revoltătoare, pentru care succesul în instanță și probele aduse de avocații Academiei Române în “Dosarul Retezat” vin, din păcate, prea târziu...

“PARTEA DE RETEZAT A LUI LADISLAU KENDEFFY, PLĂTITĂ DE ROMÂNIA DE TREI ORI!”

Ceea ce Comisia de Fond Funciar Hunedoara a stricat într-o singură ședință, în 2006, justiția se chinuie să repare de 11 ani. În anul 2009, Academia Română a intentat proces urmașilor familiei Kendeffy. “Dosarul Retezat” este unul dintre cele mai complexe din istoria litigiilor civile românești. Numai pentru identificarea terenurilor care au făcut obiectul retrocedării de către Kendeffy Maria și Pongracz Elisabeth a fost nevoie de vreo 13 expertize. Apoi, obținerea de probe din străinătate a presupus formarea a trei comisii rogatorii internaționale. “Rar întâlnești un judecător care să prindă o comisie rogatorie internațională, o dată în viață. Dar trei!”, a declarat o sursă din Academia Română. Întreg dosarul are nu mai puțin de 17 volume, fiecare dintre ele gros de vreo 15 centimetri! Voluminoasă va fi și motivarea sentinței prin care, după peste 90 de termene, Judecătoria Hațeg a anulat, în luna august 2020, retrocedarea. Se așteaptă să fie un document istoric, de vreo 500 de pagini!

În decursul anchetei, am discutat cu mai mulți experți, care au ajutat Academia în proces și care cunosc foarte bine “Dosarul Retezat”. Discuțiile pun și mai dramatic în evidență superficialitatea (cointeresată?) cu care autoritățile românești au hotărât retrocedarea Parcului Național Retezat. Cum funcțiile administrative sau academice pe care le ocupă îi împiedică pe unii dintre interlocutori să-și decline identitatea, am pus principalele lor argumente sub formă de răspunsuri la trei dintre întrebările fără de care grozăviile din “Dosarul Retezat” nu pot fi înțelese.

- Care sunt argumentele Academiei Române în “Dosarul Retezat”? Pe ce s-a bazat Academia în încercarea de a convinge instanța că urmașii familiei Kendeffy nu au dreptul să primească Retezatul?

- În primul rând, Maria Kendeffy era nora lui Kendeffy Gabor, iar o noră nu poate moșteni părinții soțului ei, dacă nu există un testament clar, care să îi atribuie această calitate. Or, acest testament nu există. Unde ați văzut dvs. în România ca vreo noră să vină la moștenirea părinților soțului? Nu există așa ceva! Apoi, fiica Mariei Kendeffy, Elisabeth Pongracz, nu îndeplinea condițiile pentru a primi terenuri în România, pentru că nu avea cetățenie română, iar cetățenii străini nu puteau a dobândi terenuri în România la acea vreme. Ea a primit pământuri înainte să aibă cetățenie și înainte ca România să intre în Uniunea Europeană! De altfel, nici la Maria Kendeffy nu e limpede dacă avea sau nu cetățenie română. Ea a plecat din România prin 1966 și a prezentat la dosar o hârtie de la Ambasada României din Viena, cum că ar fi cetățean român. O hârtie ștampilată și semnată nu de către ambasador, ci de un funcționar... Academia a făcut demersuri la Ambasadă, la Ministerul Afacerilor Externe, la Comisia pentru Acordarea Cetățeniei din România. În mod ciudat, toate aceste instituții au transmis Academiei faptul că nu dețin respectivele date...

- Dincolo de aceste detalii flagrante, rămân chestiunile mari, de fond: jumătatea de Retezat a lui Ladislau Kendeffy fusese plătită prin “Fondul Agrar internațional”. Faptul că Academia a reușit să pună mâna pe actele doveditoare e, în sine, o mare victorie.

- Faptul că lui Ladislau Kendeffy i s-a plătit partea de Retezat e dovedit. Academia a reușit să pună mâna pe documentele din arhiva Tribunalului de la Paris. Dar Academia a mai venit cu o demonstrație importantă: are dovezi că Ladislau Kendeffy a fost plătit și de România, înainte să primească bani prin “Fondul Agrar Internațional”. Practic, cu restituirea din 2006, el a fost plătit a treia oară, căci România îi transfera deja bani în timp ce se judeca cu el la instanțele internaționale. România îi plătise deja 80% din valoarea despăgubirilor acordate de justiția din țara noastră! Toate aceste chitanțe se găsesc la dosar! În cazul lui Gabor Kendeffy, există o scrisoare a țăranilor din zonă către Mareșalul Antonescu în care se plâng că, deși el primește despăgubiri pentru exproprierea muntelui, le închiriază, în continuare, pășunile din zonă. Antonescu nu a mai apucat să facă dreptate...

- De unde ni se trage tot acest blestem al retrocedărilor? Care e “păcatul” originar?

- Totul ni se trage de la “Reforma Lupu” și de la “Legea Fondului Funciar nr. 18/1991”. A fost o catastrofă pentru România! Extinderea retrocedărilor de la 30 de hectare la infinit și nelimitarea în timp a efectelor legii au fost catastrofale! Au devenit revendicabile nu doar bunurile luate în timpul comunismului, ci și cele din perioada interbelică, până la daci și romani, deși ele fuseseră plătite de statul român! Am plătit 500 de tone aur, și acum le dăm încă o dată înapoi ceea ce deja s-a plătit... Situația este fără precedent în întreaga lume și a fost determinată de aplicarea fără limite în timp a principiului “restitutio in integram”. Parlamentul, dacă ar fi apărat proprietatea statului român, dobândită legal în perioada interbelică, ar fi trebuit să limiteze restituirea proprietăților confiscate, la data de 30 decembrie 1947! N-a făcut-o, și așa au început defrișările masive în România și afectarea gravă a domeniului forestier, prin legi neglijente, sau, poate, croite intenționat în acest mod, cu efecte grave asupra mediului înconjurător și a generațiilor viitoare!

(Sfârșit)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval