NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ Sprijin financiar pentru crescătorii de ovine care comercializează lână

Distribuie pe:

Potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în cursul săptămânii trecute, crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată: ,,Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017). Derularea sprijinului se face prin direcțiile pentru agricultură județene. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală".

De sprijinul financiar acordat pot beneficia persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică. O altă condiție prevede că este obligatorie deținerea unei exploatații de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor. Totodată, solicitanții, trebuie să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Lasă un comentariu