AVRAM IANCU (ICOANE DE SUFLET)

Traim vremuri grele, incarcate de obida, de griji, de negre silnicii, de
lasitati si tradari, de insulte si jigniri din partea vecinilor, de cate toate
relele ce se revarsa pe capul bietului si rabdatorului popor roman, care
nu mai are de niciunde a capata o raza de speranta. S-a intinat vana
neamului acestuia bun, cinstit si milostiv, ca s-a indulcit cu tot felul de
pacate, iar, de o buna bucata de vreme, toti cei de deasupra noastra,
fara deosebire, s-au departat de norod, facandu-si mai degraba aici, pe
pamant, raiul lor cel pacatos.

Asadar, rugamu-ne Tie, Doamne, sa strangi laolalta sufletul si vrednicia
barbatilor nostri cei mari, facatori de inflacarata si adevarata istorie:
Mircea, Stefan, Mihai, Cuza, si pune din sufletul lor, pe sufletele noastre,
tarie si speranta, ca sa nadajduim ca vom ajunge la limanul suferintelor
celor de pe urma. Si nu-l uita, Doamne, pe Avramut, fara de care Ardealul
ar fi searbad si fara speranta. Ca el, nemuritul nostru cel drag, si-a tras
taria din taria mosilor si stramosilor sai scoboratori pana in timpurile cele
vechi, batrane si-ngloriate. Si bine-ai facut, Doamne, ca l-ai pus pe el, cel cu
suflet mare, bun si rabdator, sa stea in valtoarea unor vremi nenorocoase,
pentru a ne incerca taria si credinta cata ne-a ramas atunci.
Nascut in binecuvantatul an 1824, la Vidra de Sus, in Cetatea de
Piatra a Apusenilor celor presarati cu aurul nascator de patimi si
suferinti, Iancu a cunoscut, ca nimeni altul , amarul vietii sub jug strain,
umilitor. A avut insa norocul de a fi dornic de invatatura, iar pe unde s-a
scolit, la Vidra, Campeni, Zlatna, si mai apoi la Cluj, unde si-a luat
Dreptul, a avut parte numai de dascali buni romani si in toate vrednici.
Cancelist fiind la Tabla Regeasca din Targu-Mures a avut norocul de
prietenia unor tineri entuziasti, pe care, anul binecuvantat 1848 i-a umplut
de sperante nebanuite. Simtind ca ar putea sa vina acea vreme
norocoasa asteptata de neamul sau, care sa-i scape pe romani din
stransoarea jugului strain, a purces de indata spre Apuseni, pentru a-i
lamuri si a-i ridica la lupta pe obiditii sai moti. Stiind ca nimic nu se obtine
fara lupta si jertfa, si ca hotararile luate de el si de altii ca el, pe Campia
Blajului, trebuie aparate chiar cu pretul vietii, a infiintat de indata
Legiunea "Auraria Gemina�� si a numit prefecti din randul oamenilor sai
cei mai de incredere.

Cu timpul, faima castigata cu jertfa si-n onoare l-a facut cunoscut si,
mai apoi, temut chiar de aliatii sai. Parte din ei l-au parasit, l-au tradat,
l-au mintit, ca prea era mare si ascultat de ai sai si prea statea in calea
unor planuri si intelegeri nestiute, urzite in cancelariile imperiilor vecine.
Incercuit de trupele unguresti, a rezistat in cetatea lui de piatra, ba a
mai si imputinat si ingrozit pe vremelnicii stapani care il doreau prins si
ridicat in streang. Soarta a vrut sa fie altfel, iar dupa terminarea razboiului
a luat de cateva ori drumul Vienei, pentru a cere imparatului drepturi si
dreptate, nu pentru el, ci pentru neamul sau. A refuzat cu demnitate
onorurile personale ce i s-au acordat, considerand ca ele se cuvin a fi in
totalitate date doar natiei sale, lucru care a iritat maririle imperiale. A
primit, in schimb, promisiuni desarte, iluzorii, care i-au amarat sufletul
sau mare si bun. Inselat in crezul sau, dezamagit si dezgustat de viata,
trist si umilit, se retrage in locurile obarsiei sale.

Pierdut in nemarginimea gandului si a sufletului sau, cu dorul arzator
la natia lui, pe care nu a putut sa o vada libera si fericita, dupa ce a mai
colindat odata Ardealul sau drag, Iancu se stinge din viata la 10
septembrie 1872. Tebea il vesniceste, gorunul ii canta amarul in tremurul
frunzei, iar noi il tinem nemurit in inimi, ca icoana facatoare de minuni,
pentru ca minuni a savarsit in scurta sa viata.

Si nu uitati, voi, cei rabdatori, ca va mai veni odata vremea Iancului!
Asteptati-o cu incredere!

Lasă un comentariu