Se implinesc 190 de ani de la nasterea lui
AVRAM IANCU, stralucita personalitate a
Neamului, cel ce prin gand si fapta cutezatoare
ne-a redat pentru totdeauna demnitatea nationala
si mandria de a fi roman.
"Neamul omenesc - scria istoricul Vasile Parvan are doua feluri de "genii bune�: pe cele luptatoare,
"eroii� faptelor si ai gandurilor, si pe cele rezignate:
"martirii�. Primii ne inalta prin pilda urmaririi energice
a unui ideal; cei de-ai doilea, prin blandetea lor
constanta in suferinta pentru un ideal. Partea comuna
eroilor si martirilor e statornicia. Partea deosebitoare
e reflectiunea morala. Eroii sunt statornic combativi,
sfintii sunt statornic reflexivi.(...) inraurirea exercitata
de eroi pleaca de la faptele lor. Dimpotriva, cea a
martirilor numai de la pilda vietii lor.�
La toate acestea ma gandeam in preajma acestui
important moment aniversar intru cinstirea lui Avram
Iancu, intrebandu-ma in ce ipostaza l-a consacrat
istoria? Credem ca prin viata si activitatea sa
exemplare de exponent al celor mai legitime si
profunde aspiratii de libertate nationala si sociala
ale romanilor, Avram Iancu a intrunit, in persoana sa,
ambele valori umane supreme: de erou si martir. Daca
eroismul sau s-a materializat in capacitatile sale, cu
adevarat exceptionale, de organizator si strateg al
ostilor taranesti dovedite in supraomeneasca
rezistenta romaneasca din Muntii Apuseni, martiriul
sau s-a consumat precum o flacara, in perioada
postrevolutionara, in peregrinarile sale solitare pe
cararile tainice ale muntilor, inconjurat de admiratia
si respectul credinciosilor sai moti.
Momentul jubiliar la care participam indeamna pe
fiecare dintre noi, cel putin pentru o clipa, la reflectie
privind eroii si martirii neamului nostru, deoarece pe
jertfa neconditionata a acestora se intemeiaza
existenta noastra nationala. O astfel de idee in legatura
cu Avram Iancu o afirma, in urmatoarea formulare fara
echivoc, unul dintre contemporanii sai, George Baritiu:
"Pentru ca sa cunoasteti pentru ce astazi va este posibil
a va numi romani, a vorbi si a scrie romaneste, a va
avea scolile si literatura voastra si a spera in viitor!
Iata biografia lui Iancu�.
Cu toate acestea, trebuie sa o recunoastem, Avram
Iancu, omul care afirma testamentar, la doar 26 de ani,
ca unicul sau dor a fost sa-si vada natiunea fericita,
nu s-a bucurat de aprecierea meritata in memoria
generatiilor care i-au urmat. La un sfert de veac de la
incheierea Revolutiei de la 1848, si la numai doi ani si
jumatate de la trecerea lui Iancu in eternitate, unul
dintre contemporanii sai, Ioan A. Lapedatu, consemna
cu adanca amaraciune: "Iancu � scria el � a devenit
martir ca si poporul roman, a suferit cu acest popor, a
plans cu lacrimile lui si la sanul lui si-a expirat candidul
sau suflet�. Autorul condamna moral uitarea care s-a
asternut asupra zbuciumatei sale vieti. "Cine va imputa
romanilor candva ingratitudinea - scria in continuare
Lapedatu - va avea tot dreptul. (...) Noi n-avem alta
rasplata decat uitarea. Dar pana cand? Desteptati-va,
generatiunea june si apucati pe calea adevarului! Priviti
in razele acestor luceferi! Si nevoiti-va a calca pe
urmele lor, fiti cum au fost ei, lucrati cum au lucrat ei!�
Acum, la ceas aniversar, e timpul sa ne intrebam,
fiecare dintre noi in fata propriei constiinte, si toti
impreuna, care este prinosul de recunostinta pe
care-l datoram Eroului-martir Avram Iancu, cel ce dupa
o viata daruita luptei pentru infaptuirea idealului de
dreptate nationala si sociala si-a aflat odihna vesnica
la Tebea, sub gorunul lui Horea.
