Grigore Vieru: Si din mormant voi spune adevarul

Citind si recitind cartea poetului Valentin Marica, Metanii peste
strigatul arborelui (Editura "Cezara Codruta Marica�), cu versuri
inchinate lui Grigore Vieru, descoperi o culegere de predici consacrate
nemuririi. Autorul codifica sub forma cugetarii filozofice teme
fundamentale din creatiile lui Ggrigore Vieru ce constituie coloana
existentiala a unui neam: mama, casa parinteasca, natura, limba
materna, iubirea. O poezie este mai expresiva decat o mie de cuvinte
spuse sec, de aceea, prin volumul Metanii peste strigatul arborelui,
autorul ne calauzeste in descoperirea misterelor care stau la granita
dintre lumina si intuneric, viata si moarte, spus si nespus.

La 14 februarie, marele si indragitul fiu al neamului nostru ar fi implinit
79 de ani, iar la cei 5 ani de la disparitie, poetul Valentin Marica ii
aduce recunostinta sa pentru mostenirea pe care ne-a lasat-o,
amintindu-ne ca si din mormant el ne spune adevarul.

La inceputul cartii, in poezia Pleoape de cer, poetul afirma: Sa fii in
cer asa ca pe pamant,/asteptand sa te cuprinda trupul apei,
accentuand nemurirea lui Grigore Vieru si legatura sa vesnica cu neamul
romanesc, care nu se poate pierde in timp, el ramanand suflet din
sufletul nemului.

Poezia Si maini si ochi si cuvinte... reflecta, cum nu se poate mai
bine, atmosfera de tristete si durere, care vizeaza nu viitorul, ci trecutul.
Poezia e scrisa intr-un limbaj menit sa creeze atmosfera ce reconstituie
sentimentele de nostalgie si regret. In prim-plan e readusa realitatea
cruda: Cu un ochi spre sangele din drumuri, ce-i provoaca zbucium
eului liric. Aceasta poezie aminteste poematica viereana cu motivele
pe care le-am indragit in operele sale: mama, natura, cuvantul...
In mai multe poezii intalnim imaginea mamei pe fundalul naturii
intr-un context asamblat in sentimente si figuri semantice. Mama apare
in poeziile lui Valentin Marica asemenea unui simbol al credintei, al
adapostului, al trecutului, al prezentului si viitorului, fiind inaltata in
fruntea starilor si emotiilor eului liric: Litera sa-ti fie/ gandul fara vini,/
esti vazduh si ape/ lumina din lumini,/ vindecari de rane,/ sceptru de
pamant,/ laptele fierbinte/ din sanul mamei, sfant.

Iarba e simbolul eternitatii, atunci cand poetul sugereaza ca omul
se contopeste cu natura intru dainuire, in umbra crucii unde se
intalneau cararile de iarba, asteptand invierea a ceea ce nu poate sa
moara niciodata, Cuvantul.

Volumul este alcatuit dintr-o suita de amintiri imaginate, autorul
subliniind importanta momentului, a clipei, a efemerului. Oricum am citi
aceste versuri, descoperim ca ne incanta prin stilul si ideile sugerate,
infatisanu-ni-se cu deplina sinceritate. Sentimentele provocate
balanseaza intre un liric romantic si durerea pierderii celui care si-a
scris istoria prin durere, nascand frumusete din suferinta, oferindu-ne
oportunitatea de a-l citi si a ne lumina inimile.

Lasă un comentariu