Stau pe o banca in parcul cu nuferi si privesc la spectacolul
florilor deschizandu-se rand pe rand. Cele trei lacuri miniaturale
par scene pe care se petrece acest gratios spectacol al florilor,
ivite din noroi, curate, pure, frumoase.
Triluri de pasarele participa sincretic la spectacol. Cantul
pasarelelor pare proiectia sonora a bucuriei florilor de nufar,
"explodand� gratios in lumina!
Peste lacuri, peste pomi, peste parc, pluteste aroma
inconfundabila a florilor de tei!.
Totul in jur respira-inspira poezie! Astept parca sa-l vad
pasind pe alei pe Domnul Eminescu.
Iata-l, s-a asezat pe o banca, langa un tei. Priveste nuferii.
La doi pasi de poet, un tanar canta la vioara "Pe langa plopii
fara sot�.
Incerc sa ma integrez in ambientul acestui "spectacol
sincretic� si incep sa recit in gand "Lacul�, apoi, incep sa
cant murmurat "Sara pe deal� si-l aud parca pe Sadoveanu
recitand inconfundabil, inegalabil.
Extraordinar! Acelasi sentiment ca Eminescu este aici, cu
noi, printre noi, asteptandu-l sa se aseze pe banca, in parc,
l-am avut cu cativa ani in urma, in parcul orasului Dej, la
dezvelirea statuii lui Guilelm Sorban, autorul muzicii
nemuritoarelor romante pe versuri eminesciene "Mai am un
singur dor�, "Pe langa plopii fara sot�.
Atunci, in parcul din Dej mirosea tot a floare de tei. Alaturi
de prezenta (intuita a) lui Eminescu, aveam bucuria de a fi
alaturi de Adrian Paunescu, care participase la eveniment,
invitat de Raoul Sorban. Dupa ceremonie, AP s-a asezat pe o
banca. A fost inconjurat de admiratori. A acordat autografe, a
daruit generos exemplare din revista "FlAP�, carti ale domniei sale.
�"Sara pe deal�- capodopera literar-muzicala. Este atata
armonie, frumusete, sincretism cuvant (poezie)-sunet (muzica)
in "Sara pe deal�, incat poezia si muzica parca au iesit la
lumina simultan, zamislite de un singur autor: Mihai Eminescu!
Cel ce a "transcris� muzical "Sara pe deal�, compozitorul
Vasile Popovici, a reusit sa recreeze musical, la acelasi nivel
inalt, creatia poetica eminesciana.
Sunt totusi, putini, nu cei care au incercat, ci aceia care au
reusit sa imbrace in haine muzicale potrivite creatiile lui
Eminescu. Printre putinii care au reusit (dupa parerile
muzicologilor, dar si ale publicului larg) se numara mai sus
amintitii Guilelm Sorban, Vasile Popovici si sibianul Nicolae
Suciu, cel care a pus pe muzica poezia "Dona Sol�.
� Imi amintesc de bucuria cu care AP povestea despre
"Colindul Ardealului� ca era perceput de unii contemporani
drept un vechi cantec popular, cu siguranta, scris pe simtire
si demnitate ardeleneasca de marele si genialul autor
anonim, poporul roman. Cand AP le-a spus interlocutorilor
sai sibieni ca autorul versurilor acestui cantec este� AP,
acestia, cel putin pentru cateva fractiuni de secunda, nu
l-au crezut. Stiau ca AP nu minte, dar tineau si la "adevarul�
lor, ca versul este din popor.
Nicio critica literara, oricat de favorabila ar fi, nu poate
intrece in maretie si obiectivitate acest verdict: opera poetului
nu-i mai apartine, este asimilata, perceputa ca fiind scrisa
"din batrani� de autorul colectiv, poporul roman!
�Se implinesc, in 15 iunie, 125 de ani de la intrarea in stare
de veghe, intr-o alta dimensiune existentiala, a Eminescului.
Steaua fixa, romanul absolute Eminescu vegheaza de-acolo,
de sus, peste Romania, peste romani, cu toate, "si mai bune,
si mai rele�, cate-au fost, sunt si vor mai fi!
�Se implinesc, in 15 iunie, 29 de ani de la asasinarea
Cenaclului Flacara, inalta forma de exercitiu a libertatii de
spirit, inalta scoala itineranta, de iubire de Dumnezeu, de iubire
de parinti, de frumoasa, corecta (si aleasa!) limba romana, de
simtire romaneasca, de istorie a neamului, de iubire pentru
valorile noastre si ale lumii intregi!
Imi amintesc secvente din filmul-document al lui Cornel
Diaconu "Te salut, generatie-n blugi!�, cat de frumos vorbea,
recita AP despre Eminescu, cat de frumos recita acea fetita
(cred ca Sorina Hasigan), "Luceafarul�!
Chiar fata-n fata cu unul dintre cele trei mini lacuri se afla
Biblioteca statiunii. Ies din parc, din ambientul romanticopoetic
si intru in teritoriul (mai)�prozaic al bibliotecii, cautand
poezia romana, pe stralucitii ei corifei, Mihai Eminescu si
Adrian Paunescu.
Ca si in parculetul de la Dej, ca si aici, in parculetul, in
biblioteca de la Felix, Eminescu si AP sunt impreuna! Sunt
contemporani!
Eu asa cred, ca AP a fost contemporan si cu Eminescu, si cu
noi, cei ce am avut privilegiul sa-i fim contemporani alcatuirii
lui lumesti, si menirii, lucrarii sale intru ridicarea, iluminarea
neamului sau.
In spatiul inalt al literaturii romane, unde nu sunt bariere si
criterii temporale, Eminescu si Paunescu au fost, sunt, vor fi
de-a pururi contemporani!
Ei au fost, sunt si vor fi, contemporani cu vesnicia!
