ADIO, LUCIAN BOIA! (VII)

Tacere si nostalgie fata de
"binefacerile� dominatiei austroungare
in Transilvania (1867-1918)!

Pentru Boia, crimele bestiale ale maghiarilor impotriva romanilor
transilvaneni, ca si toate suferintele si abuzurile la care au fost supusi
samavolnic fratii nostri, in vremea lui Avram Iancu, a dominatiei austroungare,
a regimurilor horthyst si comunist, au fost trecute cu vederea
ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! Singurul "amanunt� consemnat
de "istoricul� Boia, ca o impertinenta la adresa romanilor, a sangelui
lor varsat pentru libertate, dreptate si unitate nationala, ne intriga cu
o sfidare de neinchipuit, lasand sa se inteleaga ca in 1918 ne-am
pomenit, asa, in brate, cu un cadou pe care nici nu l-am visat:
"Ecuatia transilvaneana ramane un timp incerta: nimeni nu stia ca
provincia de peste munti se va uni la 1918 cu Romania. Istoria luptei
pentru unire s-a scris retrospectiv dupa 1918 � (II, pg.14). Ei, asa,
"noroc� cu memoria noastra colectiva, cu marturiile istorice
consemnate in atatea carti documentare, cu troitele ridicate in cinstea
memoriei inaintasilor care si-au dat viata pentru neamul romanesc si,
nu in ultimul rand, cu faptele reale transmise pentru posteritate de
niste straini cu coloana vertebrala! Sa se-auda, deci, ca eroismul
romanilor batjocoriti in Transilvania de catre maghiari s-a relatat, cu
respectul cuvenit fata de adevarul istoric, in monumentalele studii
de specialitate efectuate de istoricul englez R.W. Seaton-Watson,
de ziaristul american Milton G. Lehrer (martor ocular al ororilor
horthyste), de istoricul Larry L. Watts, de redactorii ziarului "L �
Independence Belge� (intr-un articol, din 1892, opinia publica a fost
anuntata ca romanii din Transilvania "sunt tratati ca paria de rasa
stapanitoare maghiara�) etc. Articolul cu pricina a aparut in acelasi
an in care intelectualii ardeleni declansasera "miscarea memorandista�,
stopata de regimul austro-ungar prin arestarea si condamnarea
memorandistilor la inchisoare, asa cum s-a intamplat si cu participantii
la alte "agitatii pro-romanesti� - soldate cu sentinte de executare a
grei ani de temnita. In paranteza fie spus: in 1892, in contextul
conceperii Memorandumului, casa presedintelui Partidului National
Roman, Ioan Ratiu, a fost inconjurata de mii de maghiari cu ciomege
in maini si in cele din urma a fost devastata!

Dar "istoria� batjocoritoare a lui Boia merge si mai departe,
"calcand� peste sangele soldatilor romani care au cazut in Primul
Razboi Mondial pentru idealul unitatii nationale: "Romania primea (la
sfarsitul razboiului � n.a.) mai mult decat isi imaginasera cei mai
optimisti la inceputul razboiului� (II,pg.96)! Cu alte cuvinte,
Transilvania a fost "detasata� (III, pg.43) la Patria-Mama fara ca cineva
dintre romanii cei mai optimisti sa fi visat, trecandu-se cu vederea ca,
prin negocierile cu Antanta de dinainte de intrarea in razboi, Romaniei
i s-a promis Transilvania si Banatul cu frontiera stabilita pe raul Tisa,
ceea ce nu il impiedica pe Boia sa considere ca pana si Iuliu Maniu
(artizanul unirii Transilvaniei cu Romania) de fapt "isi gresise tara�
(III, pg.50), cu mentiunea ca mai bine le-ar fi convenit politicienilor
transilvaneni "o oarecare autonomie fata de Bucuresti� (III, pg.50).

Problema aceasta pe care o pune, cand invoca autonomia
Transilvaniei (un deziderat care, cu siguranta, i-ar satisface astazi
infatuarea), devine cu atat mai de inteles cu cat Boia deplange
destramarea "mozaicului etno-cultural� (II, pg.97) al Imperiului AustroUngar (cu doua tari "reduse�, "razuite� � III, pg.45) si considera cat
de benefic ar fi fost ca, in locul formarii statelor nationale unitare, de
dupa razboi, Europa sa fi avut parte de "o mare confederatie care sa
fi succedat Austro-Ungariei ar fi mentinut poate un mai bun
echilibru�(II, pg.97). Cu o astfel de conceptie se intelege si mai bine
de ce Boia contesta, precum politicienii de astazi ai U.D.M.R., ceea
ce il si face foarte mediatizat de editurile si ziarele maghiare, sintagma
de "stat national-unitar� al Romaniei (deci si Constitutia actuala):
"Istoria romanilor a decis ca Romania Mare a fost un stat national
unitar. Unitar, fireste, a fost, in sens administrativ (�) Stat unitar, da,
inca o data. Dar national?� (III, pg.44).

(va urma)

Lasă un comentariu