VATRA DIN CERURI

Intrebat-am vantul, zburatorul,

Bidiviu pe care-alearga norul

Catre-albastre margini de pamant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor

Ma doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,

Candela ce legana-n tarie

Untdelemnul cantecului sfant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns

In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n intuneric

Taine necuprinse de cuvant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Cand va cadea

Marele-ntuneric, vei vedea.

Pana cand Marele intuneric va cadea, Mihai Sin
ramane in inimile noastre, in primul rand ale celor
care l-am cunoscut si apoi ale celor care l-au citit.
Imi vine greu sa vorbesc despre Mihai Sin la
trecut, cel mai potrivit timp, acum, pentru el va fi
viitorul din trecut, acel viitor care inseamna si o viata
si o opera. Si o marturie si o marturisire.
O viata nu fara suisuri si fara coborasuri, o viata
nu doar cu bucurii, ci si cu deceptii, dezamagiri, asa
cum ii este dat celui care cauta sa descopere lumea,
descoperindu-se pe sine.
Mihai Sin si-a scris opera, "asteptand in liniste�,
cu propria viata, cu framantarile ei, cu intelesurile
si cu neintelesurile ei.
O opera scrisa cu truda si migala, cu responsabilitate
fata de scris si respect pentru conditia
de scriitor.
O opera scrisa pana in ultima clipa, daca e sa ne
gandim ca a reusit sa puna punct, cu toata povara
unor boli stiute si nestiute, ultimei sale carti, care in
aceste zile va vedea lumina tiparului fara sa poata
sa o mai priveasca lumina ochilor celui ce a scris-o.
Mihai Sin a crezut in scris ca arta, dar si ca
terapie, ca manual despre noi insine. Poate ca
"marea miza� a lui Mihai Sin poate fi sintetizata
intr-o sintagma poate prea usor folosita: "cata
literatura atata viata, cata viata, atata literatura�.
Dar cartile lui Mihai Sin colcaie de viata, in
paradigmele adevarului.
Viata lui Mihai Sin, mult pre repede incheiata,
dupa cate vise, sperante, mai erau in ea, a avut ca
punct de plecare 5 noiembrie 1942, la Fagaras.
Treptele sale profesionale, dupa scoala primara, cea
gimnaziala si Liceul "Radu Negru� din Fagaras, au
fost Facultatea de Filologie a Universitatii "BabesBolyai� din Cluj, absolvita in 1965, urmata de munca
la catedra, ca profesor de limba si literatura romana
la Nazna si Targu-Mures, apoi revista Vatra, a carui
cofondator este, alaturi de Romulus Guga si alti
entuziasti visatori mureseni, pana in 1990, cand a
preluat conducerea Editurii "Albatros� din
Bucuresti, in 1990, urmata de un exercitiu in
diplomatie, la Tel Aviv, ca atasat cultural la
Ambasada Romaniei din Israel, in 1992, de doctoratul
din 2003, de anii petrecuti la catedra, la Universitatea
de Arta Teatrala din Targu-Mures.
Aceste trepte urca spre un rotund biografic
substantial, mereu in "miezul unui ev aprins�.
Dincolo de aceste date insa de maxima sinteza,
este o opera de prozator autentic, de publicist atent
la tot si la toate, de moralist cu masura si dreptate.
Dupa debutul in presa cu o povestire, in revista
Steaua, de la Cluj, in 1966, Mihai Sin a pasit cu
siguranta pe scena prozei romanesti, cu volumul de
povestiri Asteptand in liniste, aparut in 1973. Au
urmat romanele Viata la o margine de sosea, din
1975, Bate si ti se va deschide, in 1978, apoi inca un
volum de povestiri, Terasa, in 1979, inca un roman
Ierarhii, apoi un respiro publicistic, in 1981, cu volumul
Cestiuni secundare, chestiuni principale, in 1983, si
din nou un roman, Schimbarea la fata in 1985, ca sa
incheie perioada de pana la "schimbarea (noastra)
la fata� cu volumul de proza scurta Rame si destin, in
1989. Dupa 1990, in prim-plan a stat romanul, cu cele
doua volume masive, Quo vadis, Domine?, in 1993, si
Resedinta, in 1996, dar si cu un interes profesional
pentru chestiunile legate de partea teoretica, in 2003
publicand volumul Marea miza: teme si obsesii ale
romancierului roman contemporan.
In 2006, a aparut volumul de interviuri pe care l-am
realizat impreuna, Mihai Sin � Ierarhiile nelinistii
(Editura "Nico�).
Fara autorul sau din pacate, in aceasta luna, ultimul
roman al lui Mihai Sin, Rozeta, va ajunge la noi.
O opera consistenta, despre care au scris critici
importanti si care asteapta critici responsabili pentru
a o evalua, a o reevalua. O opera care isi asteapta
cititorii, vechi si noi, pentru ca cel mai frumos omagiu
care poate fi adus unui scriitor e sa-i fie citite cartile.
Dar mostenirea lui Mihai Sin este dubla. Nu doar
Scriitorul, ci si Omul a daruit, fara ca prin aceasta sa si
astepte sa dobandeasca ceva.
Si-a daruit priceperea, talentul, energia, aducand
spatiului cultural romanesc prestanta, scriitorului
roman demnitate.
Opera de autor este insa si partea de contributie a
lui Mihai Sin, la aparitia revistei Vatra, la impunerea ei
in constiinta publica drept una dintre cele mai valoroase
publicatie de cultura din Romania antedecembrista.
Prin Mihai Sin, Vatra a castigat stralucire, respectabilitate,
iar literatura romana un fervent sustinator,
nu doar in teritoriile prozei, ci si ale poeziei. Multi
prozatori contemporani care au gravitat in jurul Vetrei
sunt ceea ce sunt si datorita lui Mihai Sin.
Publicistica lui Mihai Sin a fost o prelungire a prozei,
intr-un balans care a inclinat adesea spre eseu, dar si
spre nevoia de a se rosti in raport cu veacul si cu
vremuirile lui.
Nu in ultimul rand, Mihai Sin si-a lasat amprenta pe
devenirea multor generatii de studenti, masteranzi,
doctoranzi, mereu cu speranta ca scena teatrala
romaneasca nu-si va pierde vlaga.
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, din 1974,
si al P.E.N. Club, sectia romana, din 1991, distins cu
Premiul Uniunii Scriitorilor in 1978 si 1985, cu Premiul
pentru proza al revistei "Flacara�, in 1990, Mihai Sin,
alaturi de Romulus Guga, a reprezentat mereu polul de
credibilitate literara la Targu-Mures.
Dezamagit de mari tradari si nerecunostinta unora
care i-au ciugulit din palma, Mihai Sin s-a retras in
ultima vreme si din viata literara si din Asociatia
Scriitorilor din Targu-Mures, transferandu-se in
Asociatia Scriitorlor din Cluj, fara sa mai astepte de la
nimeni nimic. A avut insa mereu aproape pe cei dragi,
pe Anca, inainte de toate, leac pentru suflet si pentru
trup, i-a avut in inima pe cei care au ales calea
pribegiei, pe Mihaela si Roxana, cu familiile lor, pe Dr.
Gicu Habor si familia lui, ca un fel de ingeri pazitori ai
sai. I-a avut aproape pe cativa scriitori mureseni, intre
care capata distinctie si Lazar Ladariu si Mariana
Cristescu si Valentin Marica.
Pentru mine, Mihai Sin a fost cel care a preluat
angajamentul lui Romulus Guga, de a investi in
aspiratiile mele literare, ca un fel de creditor.
Am fost colegi de redactie la revista Vatra, ba chiar
colegi de birou, aproape un deceniu, impartindu-ne
intre poezie si proza, cautand mereu noi resurse
literare, in sutele de intalniri literare, de la Vatra Dornei
la Drobeta Turnu Severin, de la Bistrita la Deva, mereu
increzatori in sansele literaturii romane.
La infiintarea revistei Vatra veche, in 2009, Mihai
Sin a preluat, in solidaritate culturala cu mine, calitatea
de "Director de onoare�. Fiindca a fost mereu un om
de cuvant, un om de onoare.
Dupa Romulus Guga, Anton Cosma, Radu Ceontea
si Ioan Radin Peianov, candva nucleul de forta al
revistei Vatra, Mihai Sin pleaca acum sa consolideze
o Vatra in ceruri, sa scrie si pentru ingeri.
Fie-i odihna vesnica si memoria binecuvantata!
Si sa ne tina spatiu in revista Vatra din ceruri.
Mai avem si noi ceva de scris acolo!

Amin!

Lasă un comentariu