450 ANI DE LA NASTEREA LUI SHAKESPEARE (II)
INALTAREA, AZIMUTUL//CADEREA, MOARTEA

Omul, manat, dominat de setea de putere,
ajungand sus, uita de sine, de popor, puterea
ii ia mintile (Iulius Cezar, Coriolan) si se
prabuseste: ,,Brutus: Stiu: umilinta este /
Ambitiei la inceput o scara / Acela care-o
urca nu priveste /Decat spre ea, dar cand in
fine-ajunge / Pe ultima ei treapta, se intoarce /
Cu fata catre cer, dispretuind / Acele trepte
ce l-au dus spre culme.� (Iulius Cezar). Nu
are umilitatea necesara, nu-si stie limita,
masura, comite hybris-ul si intra in joc nemesisul, plateste, pedeapsa-i pe masura?!
Soarta este inca regizorul lumii, al vietii, roata
cu spitele ei, si omul nu-i poate cunoaste
mersul ca si cum un zeu i-ar fi pus un val pe
ochi. Prin liberul sau arbitru, prin judecata si
vointa, intelepciune si prevedere, omul
poate invinge sau poate fi invins: Brutus in
timp ce planuia uciderea lui Cezar care voia
puterea absoluta, sa fie imparat: ,,Se schimba
soarta omeneasca-ntruna; / Stim valul cum
ne bate, el ne duce / Inspre noroc, dar daca
nu luam seama, / Calatoria vietii ocoleste /
Printre nevoi si stanci. Asa e marea / Pe care
navigam si daca valul / Ne salta, se cuvine-a-l
folosi; / Zadarnicim altfel prilejul bun.� (Iulius
Cezar). Se simte pragmatism in filosofia lui
Brutus, Shakespeare, influenta lui Machiavelli
ce sustinea ca ocazia trebuie folosita, soarta
fortata, de catre principe in actiunile sale
(Principele). Omul poate fi insa orbit de
putere, poate fi un proclet, un demon. Nascut
demon, monstruos, un avorton, o gluma a
naturii ca Richard al III-lea. Nascut insemnat
cu dinti si iesind cu picioarel in fata, slut,
urat, el se vede in oglinda cine-i: ,,Dar eu, ce
nu-s strunit pentru harjoane / Si nici sa ma
rasfat in oglinzi, / Eu, crunt cruntit,.../.../ Eu,
cel necumpanit deoptriva / Pradat la trup...!�
,,Zvarlit in lumea ce respira, si inca / Asa
pocit, scalamb...�, fata de fratele meu
Edward, regele: ,,Ca el vlastar mai chipes,
mai blajin, / Cu care firea a facut risipa: /
Tanar, viteaz, mintos, dinast curat�. Totusi,
inca din clipa ce l-au detronat pe Henric al
VI-lea, el are ambitia nemarginita, mandria
luciferica de a fi rege: ,,Totul e in destramare!�,
si zarind pe tatal sau mort: ,,Lumea
sa sfarseasca! /In flacarile zilei din urma /
Sa se topeasca cerul si pamantul; / Si goarna
judecatii de apoi / Sa sune! Limbaj apocaliptic,
biblic. Ucigandu-l pe rege, este
sageata demonica ce si-a luat zborul
(Vergiliu, Eneida): ,,Eu cel ce-ntreg nu-s nici
pe jumatate Edward! /Eu sontorog si-atata
de pocit!, nu-s pretuit, dar, crescui in ochii
mei, / Vreau sa raman acolo sus�. Pentru asta
va cheltui bani caci are nevoie de ,,o oglinda�,
si ,,un stol de croitori / in moda noua sa-mi
rasfete trupul.� Lady Anne il vede in fata
sicriului si se-ntreaba: ,,Ce negru vraci il
cheama pe acest diavol�, ba il si blestema:
,,Piei satana! / A iadului, tu, groaznic slujitor!�.
El, umbra lumii, fara chip uman, neiubit si
neiubind pe nimeni, se sublimeaza intr-un
discurs poetic, liric, seducator. Slut, demon,
dar cu un eu liric sublim: "Anne, Tu esti
sorgintea si faptas proclet.� Gloucester:
"Frumusetea ta a fost sorgintea faptei.� Anne:
,,Lumina-n bezne piara-ti, viata moarte!� El:
,,O, nu blestema, minune dulce, / Caci insati
esti lumina, viata mea.� Si conversiunea
afectiva se produce, ura-n iubire (?!): Laddy
Anne se-ndragosteste de ucigasul sotului ei?!
Richard ucide in serie, adulti, copii, mostenitori
posibili ai tronului, se-ncoroneaza rege.
A mers prea departe raul, prea multe crime,
prea mult sange, raul nu poate dainui, n-are
fiinta. In solitudinea puterii, sub razele aurii
ale coroanei, in varful scarii, este chinuit nu
de cainta, ci de viziuni: vede in vis cortegiul,
liota de spectre, duhuri ale celor ucisi. Duhul
printului Edward: ,,Vreau greu pe suflet sa
te-apas!�, duhul lui Hasting: "Casap al groazei,
groaza sa te scoale�. Trezindu-se e stapanit
de frica si halucinatii, nu mai stie cine-i: ,,De
ce ma tem? De mine? Nu e nimeni: / Richard e
drag lui Richard; eu sunt eu.� Tautologie doar!
Intreaba: ,,E aici vre-un ucigas? Nu. Da, eu
sunt. Sa fug de mine?�, sa ma razbun pe mine,
"Dar eu mi-s drag� sau nu: ,,De mine mai
curand mi-e sila /... /Sunt ticalos. (s.n.)� Si cum
la Shakespeare sperjurul si omorul duc al
Istoriei jug, Richard vede ca ,,basmele� lui,
faptele de horror gotic, de imposibil oribil, il
invinuiesc: "Sperjurul, cel mai ticalos sperjur,
/ Omorul cel mai ticalos omor,� /.../ "Ma-nvinuie
racnind �Esti vinovat!�� Din viteazul Richard
a ramas doar frica: ,,Sa-mi dati un cal!�. "Un
cal! Un cal! Regatul meu pentru un cal!�. Si
iata ,,Marele mecanism al Istoriei� dupa Jan
Kott (Shakespeare, contemporanul nostru):
ambitie nemarginita, trufie, ura, razbunare,
sange, uzurparea tronului, incoronare, si
caderea, prabusirea in sange (sangele vrea
sange, Macbeth, ciclul se incheie si se
repeta...). Un ciclu se-ncheie, revine echilibrul
bazat pe regele legitim, traditie, pe pe firescul
lucrurilor, corsi e ricorsi (Vico, Stiinta noua).
Raul nu poate dura, mai mult raul e binele?!
Richmond anunta sfarsitul Razboiului celor
doua Roze: ,,Uni-vom, apoi rosul trandafir / Cu
trandafirul alb, precum juram / Tu, Cer � prea
mahnit de vrajba lor �/.../ Mult s-a ranit,
smintita Englitera; /.../ Comoara pacii vremurilor
ce vin, /Cu zile bune si insorit belsug!�. In
Macbeth nu mai este complexul de inferioritate
nascut dintr-o fire sluta, ca-n cazul lui
Richard al II-lea, ci orgoliul sinelui, eului, ce
urca din inconstient, starnit fiind de trei
Vrajitoare-ursitoare, si cei din jur. Prima
Vrajitoare: ,,Macbeth, marire tie, than Glamis!�,
iar a treia: ,,Marire tie, care vei fi rege!�, un
nobil: Ross: "Esti than Cawdor.�, Banquo, general:
,,Poti sa te-aprinzi si sa ravnesti la tron �
/ Doar esti than Cawdor?� Macbeth nu le
rezista (dar cine rezista ispitei puterii?!):
,,Acest indemn de dincolo de fire /Nu poate fi
nici bun, nici rau, /.../Iar de-i bun, de ce
ma-mbie un gand /De-al carui chip mi se
zburleste parul�, inima-mi ,,Innebunita Groaza
unei clipe /.../ Iar mintea-n care-omoru-i doar
un gand / Imi zguduie-ntr-atat faptura toata�.
Apelam, dupa Shakespeare, la mituri, magie,
soarta, hecate, si ursita lor ,,Ne da camp liber
faptei. Inapoi / Ne trage intunericul din
noi.�(Totu-i bine cand se sfarseste cu bine).
Era in Macbeth instinctul megalomanic al
eului, dar si-un simt crestin, un lest de
constiinta, al vinovatiei, al binelui, al indoielii
si vinovatiei, insa demonul diavol este langa
el. E Lady Macbeth, femeia ce si-a ucis in ea
maternitatea, sanul, pentru tron: "Esti Glamis,
esti Cawdor. Si vei fi /Tot ce ti-e dat. Dar firea
ta-i plina / De laptele-omenestii duiosii.�, de
aceea ,,Vino / Sa-ti torn vointa inca-n auz, sa
biciui� ce-ti sta in cale (s.n.). Ca Richard al II-lea,
Macbeth ucide pe toti urmasii posibili la tron,
Duncan, Banquo,..., dar stropii de sange ii
zguduie constiinta. Lady Macbeth e barbatul
demonizat, demonul vointei de putere: ,,Te du,
ia-ti apa, spala-ti de pe maini /Spurcatele
dovezi.� Macbeth gaseste justificarea: "S-a
mai varsat si-n vremea veche sange, /Cand
legea nu-mblanzise inca lumea.� Ross, trist,
exprima filosofia lui Shakespeare cum ca firea
a fost innebunita de pofta de marire: ,,Iarasi
impotriva firii! Smintita pofta ce-si secatuieste /
Izvorul vietii chiar!�Atmosfera de fantastic
negru, de groaznic ce-ti ingheata fiinta, e
redata prin elementele melasei vrajitoarelor,
prin sunete, vocale, crocanitul corbului,
cronotopul crimei, clar-obscurul baroc-apusul
zilei, bezna noptii: ,,Te-apropie soimar al noptii,
leaga /Sfiosii ochi ai zilei milostive. /.../ Lumina
moare, / Si corbul, iata-l zborul isi intinde/ Spre
coltul plin de ciori. Adorm pe rand /Fapturile
plapande ale zilei,/Iar solii noptii, cei intunecati,
/ Pradalnic se trezesc. Ce spun te mira/
Dar fii pe pace: toate cele rele/ Cu rele se
sprijina-ntre ele/Hai, vino cu mine.� Dar
imaginile faptelor nu se sterg, sunt semne:
Lady Macbeth vede peste tot pete de sange,
si de nebunie se sinucide, moare. Nu poti
sa-ti ucizi memoria, trecutul, si vesnica
reintoarcere a Aceluiasi e insuportabila?!
Macbeth vede miscandu-se codrul Birnam,
semnul prevestitor al sfarsitului. Si cum
monstrului trebuie sa-i pui in fata oglinda
sa-si vada cipul, faptele lui Macbeth ii apar
in vis/halucinatie, ca o viziune: un sir de opt
regi, cel din urma cu o oglinda: ,,Prea mult
aduci cu spiritul lui Banquo, /Dispari!
Coroana imi arde ochii! /.../E un sir
ce-ajunge-n ziua de apoi?/.../Cumplita-i
aratarea si-i aievea�, mai tare ca realitatea
e fata oribila: ,,Banquo plin de sange� si...
ai lui�!!! Macduff: ,,E tiranie / Nestapanirea
poftelor. Prin ea /S-au prabusit si tronuri
fericite�. "Ansich-ul (in sinele) sau demonic
s-a prabusit,�, "Cu cat mai sus se ridica
individul cu atat mai scump plateste totul�,
interioritatea-i goala (Kierkegaard-Conceptul
de anxietate), cupa vietii varsata
("Totu-i desertaciune�, Ecleziastul): ,,De-azi
pe lume nu-i nimic temeinic, /Un joc e totul:
slava, harul, moartea-s! /E tras al vietii vin...�,
doar drojdia-n izvorul secat al vietii! Si-atunci
de ce atata zbucium, crima, sange, pentru o
clipa de glorie. Macbeth, afland ca Lady
Macbeth, s-a stins, devine filosof cu o
viziune pesimista asupra vietii omului si
Istoriei: ,,Te stinge dar, tu candela de-o
clipa! /Caci viata-i doar o umbra calatoare, /
Un biet actor, ce-n ora lui pe scena /Se
zbuciuma, si-apoi nu-l mai auzi. /E-un basm
de furii si de nerozie /Baznit de-un prost si
far�de nicio noima.� (Traducerea Ion Vinea).
In alta ttraducere viata omului e "un basm...
spus de un natang�, "de un idiot� (...), Ion
Barbu: ,,Un basm plin de zbucium plin; spus
de-un nebun /Si fara niciun rost!� Cine-i
nebunul?! Motivul umbrei si cel al visului e
vechi, Pindar: "Fiinte de o zi / Ce e fiecare
dintre noi? Ce nu e?/ Unde se va domoli,
unde oare se va opri?� (Pytianice), Tragicii
greci, Eschil: ,,O, jalnic rost al omului! O
umbra /I-alunga tot norocul, iar obida-i /
Burete ud ce sterge scrisul!� (Orestia,
Eumenidele), Sofocle, Euripide: Crainicul catre
Medeea prezicand soarta: ,,O sa primesti,
din plin, rasplata dupa fapt. / E umbra viata
omului, vazui ades;...�(Medeia). Apoi, dupa
Shakespeare, Calderon de la Bar�a (Viata
vis), romanticii, Novalis, E. T. A. Hoffman,
romanticii germani (dracuL vrea sa-i fure omului
umbra...?!).Victor Hugo, Nietzsche (Calatorul
si umbra lui), Eminescu?!

(va urma)

Lasă un comentariu