O mama avea un copil, pe care l-a crescut cu mare greutate si pe
care il iubea foarte mult. Insa, cand fiul ei ajunse mare, acesta se
indragosti de o fata si-si pierdu cu totul capul.
-Vrei sa fii sotia mea? o intreba pe iubita lui intr-o zi.
-Vreau sa fiu sotia ta, ii raspunse iubita, dar tu tii mai mult la mama ta
decat la mine. Voi deveni sotia ta numai daca imi aduci inima mamei
tale, ca o dovada a dragostei ce-mi porti!
Auzind ce-i cere iubita, baiatul se duse repede la casa parinteasca,
lua un cutit si isi omori mama. Ii scoase inima din piept, o inveli intr-un
servet si apoi o rupse la fuga inapoi, ca sa i-o ofere iubitei sale. Dar, pe
cand alerga, tanarul se impiedica si cazu. Inima mamei se rostogoli din
maini si, de jos, de unde era, isi intreba fiul:
-Te-ai lovit, dragul mamei?
Venindu-si in fire, fiul nu s-a mai dus la iubita lui, ci la autoritati si
s-a predat, pentru a-si primi pedeapsa cuvenita. A stat ani multi in
inchisoare, dar pe mama lui nu putea nicicum s-o uite. Cand s-a eliberat
din temnita, a alergat la un duhovnic, pentru a-si marturisi pacatul,
crima comisa. Parintele i-a spus ca ii va reduce canonul la jumatate,
adica la 15 ani, daca se va calugari. Si s-a dus tanarul la o manastire,
in Tara Sfanta, pe malul Iordanului, unde a facut cele mai grele ascultari,
cu dragoste, cu smerenie si cu lacrimi amare, pentru pacatele sale.
Vazand viata aspra pe care o ducea si dorinta de a capata mai repede
iertare, duhovnicul manastirii i-a spus, dupa trei ani, sa nu vina la
slujba de Inviere, ci sa stea in chilia lui si sa se roage pentru iertare la
Dumnezeu si mamei lui, care era martira si avea trecere la Dumnezeu.
Si sa astepte acolo un semn. Dupa mai multe ceasuri de rugaciune,
cand bateau clopotele de Inviere, s-a aprins si candela fratelui cu
Lumina Sfanta, iar glasul mamei s-a auzit din nou: "Puiul mamei, te-am iertat�!
Biata mama, nu ne cearta si ne iarta!
Semnatarul acestei modeste rubrici isi cere, cu toata prietenia,
ingaduinta de a rosti urare, cunostintelor, rudelor, cititorilor, celor care
se arata statornici in purtarea crucii acestei vieti, celor sanatosi, celor
bolnavi, celor varstnici si celor tineri, celor care sunt singuri, dar si
familiilor din comunitatilor in care traim, dorindu-le tuturor ca Invierea
lui Hristos sa fie ocazie de bucurie, mangaiere si speranta.
Va rog sa credeti in sentimentele mele cele mai sincere.
Hristos a Inviat! Adevarat a Inviat!
Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures
