SA NE INTOARCEM, MEREU, LA IZVOARELE NEAMULUI VESNIC!

Distribuie pe:

Cu mai multi ani in urma, referindu-se la un bun comun al unei
natiuni, cultura, poeta Daniela Crasnaru spunea, pe buna
dreptate, ca trebuie sa avem mare grija, ca romani, de statornicia
noastra milenara, amintindu-ne ca grija fata de cultura, fata de
mostenirea lasata de inaintasi in acest domeniu, de acei inaintemergatori
luminati, este echivalenta "cu apararea frontierelor de stat ale tarii�. Un gand,
intr-adevar patriotic, de profunda traire romaneasca, pe care, in anul
1999, il foloseam ca punct de plecare pentru o alocutiune in fata Comisiei
de Cultura, in Parlamentul de la Atena, cu prilejul unei vizite, la invitatia
parlamentarilor eleni, a delegatiei Camrei Deputatilor si Senatului, in
cadrul Adunarii Parlamentare a Cooperarii Economice a Marii Negre.
Foloseam atunci spusele poetei amintite intr-o prezentare a afinitatilor
culturale si literare intre cei doi prieteni scriitori: Nikos Kazantzakis,
autorul romanului "Viata si peripetiile lui Alexis Zorbas�, dupa care a
fost ecranizat filmul "Zorba grecul�, si Panait Istrati, cel care ne-a
lasat "Codin�, "Kira Chiralina�, "Ciulinii Baraganului�. Poeta Daniela
Crasnaru, afirmam atunci, convins sunt si acum, rostea un mare adevar
cuprins in paginile "Romaniei literare�.
Timpul a trecut. Numai grija fata de cultura nationala, din partea
guvernantilor romani, n-a existat in perioada postdecembrista! Doamne,
parca am fi blestemati! "Asediul asupra istoriei si a culturii noastre
nationale � scria, mai deunazi, colegul jurnalist Valentin Roman � se
inteteste!�. Si nu putine au fost si sunt dovezile care vin sa confirme
acest adevar din 1990 incoace. Tin minte cate probleme, in aceasta
privinta a protejarii si apararii patrimoniului national, am intampinat, in
perioada 1992-1996-2000, in Comisia pentru Cultura, Culte, Mass-Media
a Camerei Deputatilor. Aproape ca nu era zi de miercuri, cand se
intalneau membrii Comisiei, sa nu am o discutie preliminara
cu acad. Gabriel Tepelea, pe atunci presedintele comisiei,
sa nu abordam problemele presante la ordinea zilei, legate
de apararea patrimoniului cultural romanesc. Iar problemele,
pe atunci, erau multe. Si greu de rezolvat. Printre altele,
discutam atunci situatia alarmanta din cetatile dacice din
Muntii Orastiei. Printr-o scrisoare, primita de la directoarea
Muzeului de Istorie din Deva, eram sesizati ca, la
Sarmizegetusa Regia, la Blidaru, la Costesti, la Ciocul Rosu,
la Colnic si Glajarie, are loc un braconaj arheologic
ingrijorator. Prin muntii Gradistei, mustind de istorie si
legende, cautatorii aurului dacilor credeau ca asa fac, in
felul lor, calea spre "Kogaion�, prin metode total scapat de
sub control. Cautatorii de comori faceau sapaturi
neautorizate in situri arheologice, pe timpul noptii, cu
aparatura performanta, cu detectoare de metale. Unii chiar
cu acte in regula, intr-un caz chiar cu aprobare de la Ion
Iliescu, presedintele Romaniei pe vremea aceea. In goana
dupa aurul dacilor inflorea jaful organizat, traficul cu obiecte
de tezaur. Un jaf sistematic, premeditat, o pagubire a
patrimoniului national romanesc. Se fura ca in codru! Nu
interesa pe nimeni, catusi de putin, ca astfel se distrugeau,
incetul cu incetul, parti din cetatile dacice din muntii
Orastiei, ca, dupa relatarile acelei directoare a muzeului,
peste 27.000 de monede, multe bratari dacice au luat drumul
spre Franta. Bratarile dacice, furate chiar din "Vatra Daciei�,
au fost (cateva doar!) recuperate si aduse in Romania, acolo
unde le este locul.
Tot pe atunci, in Parlamentul Romaniei aveam sa constat
o totala lipsa de preocupare, un total dezinteres, fata de
opera lui Brancusi � "Domnisoara Pogany�, care apartinea
familiei sculptorului Stork, familie dispusa sa o cedeze
Statului Roman, ca sa ramana in tara si sa nu ia alte cai.
Pentru "Domnisoara Pogany� cerea doua milioane de dolari.
Ce mai impotrivire aveam noi, membrii Comisiei pentru Cultura,
Culte, Mass-Media, din partea ministrului CDR-ist al Culturii
de atunci, marele actor Ion Caramitru. A sarit ca ars! Nici nu
voia sa auda de asa ceva! Zadarnic incercam, impreuna cu
acad. Gabriel Tepelea, cu marea soprana Eugenia
Moldoveanu, cu deputatii Mona Musca, Puiu Hosoti,
Leonida Lari, Madalin Voicu, cu alti membri de atunci a
Comisiei de Cultura, sa-l convingem ca ramanerea in tara a
operei lui Brancusi ar fi nu doar o mandrie, ci si un gest
patriotic, inainte de toate in interesul culturii nationale! "NU
se poate! E prea scump! Este un pret peste puterile
noastre!� � spunea el. Si au ramas lucrurile in coada de
peste, cum se spune. Nu peste mult timp, nu se stie prin ce
mismasuri subterane, prin ce sforarii machiavellice si
ciudate, prin ce scenarii de culise, ""Domnisoara Pogany�
a ajuns, pe cai dosnice, la o licitatie din America, la o strigare
de 14 milioane de dolari, moment in care a intervenit
Interpolul sa curme o hotie in ultima clipa.
Aceeasi nepasare condamnabila, indiferenta paguboasa
si lipsa raspunderii au fost manifestate si in cazul
scandalului din perioada 1996-2000, in jurul acelui "Codex
aureus�, ajuns intr-o expozitie din Germania, apoi copiat,
fara vreo aprobare, fara minima grija, si deteriorat.
Si nu-i de mirare ca grija pentru cultura, pentru patrimoniul
spiritual romanesc a ajuns un fel de a cincea roata la caruta,
atata timp cat, in manualele scolare (alternative) nu-si mai
gasesc locul cuvenit cronicarii, ei, inceputul inceputurilor
noastre, ajunsi sa fie aruncati la periferia preocuparilor, la
gunoiul postdecembrist al sfidarii culturii, cand locul lui
Mihai Viteazul, intaiul unificator al pamanturilor romanesti,
era considerat, intr-un manual de doi bani, acolo, un
"condotier�, un "aventurier european�, era luat, in pagina
cartii, de "marii� Tatulici si Esca de la o televiziune. Doamne,
unde am ajuns!, exclamam atunci de la tribuna Camerei
Deputatilor, intr-o mare hlizeala a CDR-istilor cu gura dusa
pana la urechi, aplaudand si lovind, furiosi, in pupitrele
bancilor, in bataie de joc. Atata stiau, asta puteau. Asta era
cultura lor de parlamentari, de alesi ai neamului!
Sa revenim, insa, mai aproape, mai spre zilele noastre.
Aflam, cu jena si perplexitate, nici nu se poate altfel, ca
pana si "Ganditorul de la Hamangia�, alte dovezi ale Culturii
Cucuteni-Cris vor fi, de acum incolo, duse departe de privirile
romanilor. Cica i-a venit cuiva ideea, care numai neghioaba
poate fi, ca, de la Muzeul National de Istorie, unde le este
locul, sa fie mutate "intr-un depozit de maxima securitate�,
asa se invoca, al Ministerului Apararii! Da, ati citit bine.
Sunt invocate anumite "lucrari de consolidare�, lipsa banilor,
vechea poveste, nevoia unor sisteme de climatizare, camere
inalte de cinci metri etc., etc., si o paza publica, deoarece
acestea sunt "valori enorme de patrimoniu�. Iar daca ele
sunt "valori enorme de patrimoniu�, asa cum sustin cei care
vor sa se spele pe maini, ca Pilat din Pont, sa fie duse si
ferite de privirea romanilor! Sunt aduse in discutie si anumite
litigii, procese pe rol, in legatura cu anumite contracte
dubioase si suntem, intr-un fel, sfatuiti sa mai asteptam pana
in anul 2020, cand problemele vor fi rezolvate. Asadar,
rabdare si tutun!
Cati romani au auzit, oare, despre "Venus din Dragasani�,
statueta cu o vechime de peste 6.500 de ani, descoperita de
niste copii, iesita la lumina dupa brazda unui plug, care zace
intr-un subsol al Muzeului Judetean de Istorie din Botosani?
Simbol al fertilitatii, al fecunditatii, probabil o zeitate, piesa
unica in lume, a fost bine ascunsa mult timp. Muzee mari ale
lumii, din New York, Vatican, Roma, Atena, Varsovia, se bat,
pur si simplu, sa aiba o copie a ei in expozitiile lor organizate,
starnind un viu interes pentru vizitatori. In timp ce originalul
sta, bine ascuns, undeva intr-un subsol al muzeului
botosanean, departe de ochii privitorului roman, intr-o cladire
de 200 de ani, cu infiltratii, este invocata aceeasi lipsa de
bani, "pentru supravietuire� si teama ca "securitatea statuii
nu poate fi asigurata�! Ceva cam in felul povestii lui Creanga
cu drobul de sare! Oare nu avem, apoi, cumva, indreptatite
motive sa ne mai intrebam daca, intr-adevar, s-a facut tot ce
trebuia pentru cunoasterea "Tablitelor de la Tartaria�, cu o
scriere de peste 6.000 de ani, dinaintea celei sumeriene,
descoperite de un conjudetean de-al nostru, din Iernut?
Oare de ce se face atat de putin pentru istoria stramosilor
nostri, care-i si a noastra, cu toate ca avem in mana, cum se
spune, dovezile, argumente inatacabile ale continuitatii, ale
durabilitatii noastre pe aceste meleaguri? De ce, oare, in
acest bazar cosmopolit actual, permitem tuturor
neispravitilor, neprietenilor si falsificatorilor sa ne stearga
urmele si dovezile, incapatanati sa arate Europei si lumii ca
noi, romanii, ca popor si tara nu mai existam?! Astfel, incetul
cu incetul, in functie fiind puse scenarii de culise, unii vor
sa semene deruta, incat urmasii nostri sa nu mai stie de
unde ne tragem, cine suntem, incotro mergem! Distrugandune
urmele, dovezile, memoria unui popor, inainte de toate,
se distruge!
"Profesionalizarea� mediilor mafiote intr-o tot mai
pronuntata maidanizare a Romaniei prin "confuzii
programate�, a dus la furturile tablourilor din Muzeul
Brukenthal din Sibiu, la sustragerile unor opere de arta din
Muzeul Peles, ajunse in Anglia si vandute, cu ani in urma, cu
cate 30.000 de lire sterline.
S-a ajuns pana acolo, incat si bojdeuca din Humulesti, a
marelui povestitor Ion Creanga, prietenul lui Eminescu, sa
fie pusa in vanzare, la pretul de 400.000 de euro! Iata unde
am ajuns!
Tot mai putini bani se gasesc pentru sapaturi arheologice,
incat savantul Vasile Parvan s-ar intoarce in mormant! Despre
ce "statornicie milenara� mai poate fi, oare, vorba, atata
timp cat lipseste grija fata de istoria continuitatii si
durabilitatii noastre chiar in "Vatra Daciei�?!
Intr-o tara in care colcaie abuzurile de tot felul, in care
apararea culturii a ajuns in postura de Cenusareasa, in care
parti din zidul cetatii de la Sarmizegetusa sunt daramate,
distruse fiind segmente ale istoriei noastre de peste 2.000
de ani, pentru a face loc unei parcari, cand unii asuda ca
perioada geto-dacica sa fie scoasa din cartile de istorie,
distanta pana la acel adevarat "strat de cultura la gurile
Dunarii�, visat de Domnul Eminescu, este inca departe. Din
pacate, dovezile dainuirii noastre, cei mai eficienti
ambasadori ai culturii si spiritualitatii noastre romanesti, sunt
dispretuite de guvernantii care au cu totul alte interese,
zilnic certandu-se ca la gura cortului, sa-si imparta caprariile
si interesele personale. Este inutil sa te mai intrebi, in
contextul actual, romanesc, daca udemeristul Kelemen
Hunor, numit de Victor Ponta, este potrivitul ministru al Culturii
romanesti?! Oare intr-o Romanie intreaga nu a fost gasit un
om de cultura sa fie pus in scaunul acela ministerial?!
Cu insi astfel saltati in jilturile inalte ale puterii, putere
care uneori ia mintile si prosteste, niciodata nu vom mai
dobandi Tezaurul aflat in mana muscalului lacom, de pe
vremea Primului Razboi Mondial, stiut fiind ca pe ce o data
rusul pune mana, inapoi nu mai da. Ce au facut guvernantii
romani, din 1990 incoace, pentru a dobandi, de pilda,
"Mostenirea Gojdu�, aflata abuziv in mana Ungariei, si
valorosul tezaur romanesc, ajuns, dupa o poveste incurcata,
in posesia Moscovei, a Kremlinului nesatul? Parca nu au
fost destule despagubirile de razboi, desi in cea de a doua
parte a lui, am luptat alaturi ocupantul sovietic ne-a luat
granele, minereul, uraniul, aurul, alimentele, toate inhatate,
cu anasana. Bolsevicii ne-au luat si Tezaurul, parte din
trecutul, din istoria unei natii.
Vom fi noi asezati aici, la Portile Rasaritului, unde, spunea
candva un prim-ministru francez, "scara valorilor este
rasturnata si totul este posibil�, dar patrimoniul national
trebuie aparat. Pana nu-i prea tarziu. Prin respect pentru
cultura si lege sa ne intoarcem, mereu, la izvoare. La izvoarele
Neamului vesnic!

Lasă un comentariu