CANTEMIROGLU, UN PRINCIPE ROMÂN PENTRU EUROPA!

Distribuie pe:

La 14 iulie 1714, Academia de Științe din Berlin avea să-l înscrie între membrii ei pe principele moldav Dimitrie Cantemir, acesta devenind întâiul reprezentant al Țărilor Române, și al Rusiei, ales membru al unei academii străine. Diploma Academiei berlineze îl va numi “filozof între regi și rege între filozofi”.

1714 este un an straniu, în egală măsură fast și dramatic, pentru istoria noastră. La doar o lună după primirea în Academie a lui Cantemir, la 15 august, la Istanbul, sunt martirizați Brâncovenii! În același an, succesorul său la tron, Nicolae Mavrocordat, o altă minte strălucită a vremii, reorganizează Academia Domnească din Iași, fondată de Antioh Cantemir (fratele lui Dimitrie, și el o vreme domnitor al Moldovei) în 1707. În acest timp, în Franța domnea Regele Soare - Ludovic al XIV-lea, iar, în Germania, celebrul filosof și matematician Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (1646, Leipzig - 1716, Hanovra), unul dintre întemeietorii iluminismului german, președinte al Academiei de Științe din Berlin, preconiza înființarea cât mai multor forumuri intelectuale europene, prin coeziunea cărora să se ajungă la constituirea unei republici a știintelor pe deasupra organismelor politice existente (!)

Desigur, prințul, ex-domnitor și viitor domnitor, Dimitrie Cantemir avea deja un serios prestigiu intelectual datorită lucrărilor pe care le scrisese și proiectelor grandioase prezentate înaltului for științific. În consecință, în ședința Consiliului Academiei din Berlin, din 1 august 1714, constatându-se agrementul Protectorului (Regele Prusiei), se confirmă primirea lui Dimitrie Cantemir în Academie.

Acceptarea cererii lui Dimitrie Cantemir, datată 11 iulie 1714, se concretiza în acordarea Diplomei de membru al Academiei de Știinte din Berlin cu textul următor: “Pe vremea când Marte (n.n. - zeul roman al războiului) stăpânea mai cu putere decât Palas (n.n. - Pallas Atena, zeița înțelepciunii, fiica lui Zeus, în mitologia greacă!), o astfel de întâlnire se arăta a fi mai mult o dorință decât o speranță. Dar iată că faptul și-a găsit împlinirea acum, că prealuminatul și preaînvățatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, dând o pildă, pe cât de demnă, pe atât de rară, și-a închinat numele ilustru cercetărilor științifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire și o podoabă neîntrecută. Ne închinăm cu smerenie în fața bunei voințe ce ne-o acordă Principele nouă și lucrărilor noastre.” (Cristian Sorin Dumitrescu - “Dimitrie Cantemir - o viziune europeană asupra educației”)

Domn al Moldovei pentru puțină vreme (în 1693, apoi între anii 1710-1711), cu vederi progresiste pentru acel timp, “un Lorenzo de Medici al nostru” (n.n. - politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene; n. 1 ianuarie 1449 - d. 9 aprilie 1492) - cum îl considera George Călinescu, Dimitrie Cantemir a avut o formație enciclopedică. Excepțional poliglot, majoritatea operelor sale se bazează pe o vastă documentație din izvoare străine, în limbile germană, franceză, rusă, polonă, turcă. Cu aceeași iscusință, a scris cărți în latină, a fost preocupat de logică, metafizică, era cunoscător al filosofiei lui van Helmont, vorbea curent turcește, araba, persana, siriana. A fost... domnitor, conducător de oști, romancier, poet, biograf, istoric, traducător, compozitor, cântăreț, filozof, matematician, desenator, arhitect, teolog (este primul islamist rus) etc.

“La 30 noiembrie 2010 - relata academicianul basarabean Nicolae Dabija, în ajunul Zilei Naționale a României, în sediul Parlamentului European de la Bruxelles a avut loc un eveniment remarcabil: în cadrul unui Simpozion internațional, a fost omagiat cărturarul român Dimitrie Cantemir, cu prilejul aniversării a 300 de ani de la urcarea acestuia pe tronul Moldovei. Tot în incinta acestui for european, în blocul Spinelli, a fost dezvelit și un bust al marelui nostru înaintaș. (...) Dimitrie Cantemir este, bănuiesc, întâiul cărturar român omagiat într-un cadru oficial în cel mai înalt for european. În acest fel, Europa și-l recuperează. După 300 de ani de peregrinări, Dimitrie Cantemir ajunge, în sfârșit, acasă. Încă un argument că poporul român nu vine în familia popoarelor europene ca o rudă săracă, ci cu valorile sale.”

Ne reamintim că, în copilărie, Dimitrie Cantemir fusese zălogit, de tatăl său, la Înalta Poartă, rămânând 22 de ani la Istanbul, dar transformându-și condiția de ostatic în cea a unui cărturar care avea să-și desăvârșească educația la Academia Patriarhiei Ecumenice. Prințul român demonstrează un atașament aparte pentru muzica instrumentală, simpatia aceasta fiind, de altfel, specifică spiritualității islamice, el însuși remarcând că: “Neamul persan și turc ... în chip obișnuit se desfată cu muzică peste măsură”. De fapt, în lumea turcească, primele “școli muzicale” apar deja în secolul al XVI-lea, muzica fiind una din principalele componente ale procesului de educație, întru edificarea unei stări de spirit armonioase, menite să promoveze idealurile sociale ale epocii.

Scrisă în limba turcă, “Cartea știintei muzicii” este primul studiu aprofundat al muzicii otomane laice și religioase, impunând un sistem nou de reprezentare grafică a sunetelor, de fapt primul sistem de notație muzicală a muzicii otomane. Datorită acestei lucrări, al cărei final include o culegere de melodii turcești, folclor din Moldova, precum și 20 de creații proprii, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și cercetător al celei religioase, sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir), fiind răsplătit de sultanul Ahmed al III-lea, mare susținător al artelor, cu titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni aveau două tuiuri). La baza notației muzicale inventate de Dimitrie Cantemir pentru exprimarea muzicii turcești se aflau cele 33 de litere ale alfabetului arab, precum și cifrele arabe, sistemul funcționând în cultura muzicală turcească până la mijlocul secolului al XIX-lea, deși destul de dificil, permițând doar notarea duratei și a înălțimii sunetului, intensitatea, lungimea și timbrul fiind menționate pe câmpuri alăturate.

Inventând un nou sistem de notație muzicală, Cantemir compune, în 1703, și un tratat de muzică turcească, pe care-l dedică aceluiași sultan protector, Ahmed al III-lea, datorită căruia, până în zilele noastre, este citat între clasicii muzicii turcești: “Explicarea muzicii teoretice pe scurt”. “La Conservatorul din Istanbul am fost mirat să aflu că acolo există un curs special, intitulat «Muzica lui Dimitrie Cantemir», care se predă studenților pe parcursul a doi ani de zile.” (Acad. Nicolae Dabija)

“În anii când Stalin condamnase la moarte 1.000 de biserici și mănăstiri din capitala Rusiei noi, cu câteva clipe înainte ca edificiul să fie aruncat în aer - cu concursul cominternistului român Ion (Ivan Osipovici) Dicescu -, osemintele lui Cantemir au fost retrocedate României. Fiul acestuia, scriitorul de limba rusă A. Dic-Dicescu, povestește că D. Cantemir a fost găsit la locul lui de veci cu capul desprins, de o lovitură de sabie sau de un incident, de restul corpului. Cert este că racla sigilată, cu osemintele domnitorului, a fost adusă la Iași, fiind depusă într-o nișă din Biserica “Trei Ierarhi”. O candelă nestinsă stă de veghe la locul său de odihnă.

“Timp de 300 de ani - scria Nicolae Dabija -, noi, românii, despărțiți de granițe, ne-am întâlnit deasupra paginilor scrise de prințul Cantemir și ne-am recunoscut. Nu ca fiind rude, ci fiind aceiași. I-am putea spune Cantemir, unificatorul de Limbă Românească și de Conștiință Românească. Azi, în semn de adânc omagiu adus savantului, pe frontispiciul Bibliotecii “Sainte-Génevieve” din Paris, alături de numele lui Leibniz, Newton, Piron, și ale altor mari gânditori, poate fi citit, cioplit în piatră, și numele distinsului cărturar român - Dimitrie Cantemir. Pentru că a aparținut și secolelor ce au urmat, acestea îi sunt recunoscătoare.”

MARIANA CRISTESCU

Lasă un comentariu