� 75 de ani de la trecerea sa in eternitate �
Elie Miron Cristea � asa i-a placut
sa-si zica chiar si atunci cand a ajuns
patriarh � a fost prezent in epoca si in
multe alte domenii, decat cel bisericesc si
cultural. Am putea spune ca a fost
prezent si activ in istoria Transilvaniei,
cu toate problemele ei. A trait in
perioade aproape egale in secolele al
XIX-lea si al XX-lea: treizeci si unu de
ani in secolul XIX, treizeci si noua de
ani in secolul XX. A luat parte la toate
luptele pentru drepturi si dreptate ale
romanilor din Transilvania si a cautat
tot timpul mijloace de imbunatatire a
conditiilor lor de viata nationala,
spirituala si materiala. S-a gandit la
promovarea elementului cultural,
intelegand ca fara acesta nu se va
putea realiza niciodata iesirea din
impasul si complexul subjugarii; s-a gandit la
promovarea meseriilor printre fiii de romani, pentru a-i
elibera de dependenta fata de celelalte nationalitati
care, monopolizand acest domeniu al vietii sociale, ii
lasau pe romanii dependenti doar de lucrul pamantului, pe
care erau de altfel iobagi; s-a gandit la infiintarea de
banci romanesti, pentru a putea stimula intrajutorarea
si accesul romanilor la imprumuturi, care sa faciliteze
dezvoltarea gospodariilor si a economiei lor. Asadar,
in glasul patriarhului Miron Cristea a rasunat glasul
norodului pe care-l pastorea. De aceea, in fiinta lui
s-a invesmantat acea neprefacuta infatisare neaosa
a Natiei. De aceea, in sinceritatea gestului si in dulcea
sa sfatuire domoala, ca si in precipitarea poruncii, s-a
tradus fidel sonoritatea intregii game de insusiri a
poporului pe care-l obladuia si din care descindea.
Despre Elie Miron Cristea s-a vorbit in epoca in
termeni extrem de elogiosi. Legaturile avute cu
personalitati ale epocii si multiplele sale implicatii in
istorie, in literatura si in cultura, in general, scot in
evidenta o personalitate de prim rang in cultura vremii.
S-a nascut in anul 1868, la 18 iulie, din parinti tarani.
Primele patru clase secundare le-a facut la liceul
sasesc din Bistrita. Examenul de maturitate l-a trecut
la liceul romanesc din Nasaud. A facut scoala si la
Sibiu, in apropierea lui Saguna, care-i vorbea parca
de dincolo de mormant. Dupa aceea, a fost numit
invatator la Orastie. A plecat apoi la Budapesta ca sa
studieze filosofia si filologia, obtinand aici titlul de
doctor cu o deosebita teza despre viata si opera lui
Eminescu. Urmandu-si chemarea, Ilie Cristea a intrat
in monahism, primind numele de Miron. Obtinand titlul
de doctor in teologie, capata diferite insarcinari
bisericesti, pana cand este ales episcop de Caransebes,
in anul 1909. Cariera sa se deschide sub amenintarile
jugului strain. Dar vointa sa darza nu se da batuta. Ilie
Cristea, ca episcop, duce o cumplita batalie pentru
triumful romanismului. A luat parte
activ la miscarea memorandista. In
clipa cand s-a dezlantuit marele razboi,
episcopul Ilie Cristea este in fruntea
unionistilor. Ia parte la adunarea de la
Alba-Iulia si intra in delegatia care
avea sa prezinte la Bucuresti Regelui
Ferdinand hotararile Adunarii.
La 31 decembrie 1919, este ales
Mitropolit Primat al Romaniei Unite.
Venit ca un sol al Unirii si infratirii,
Miron Cristea a reusit in scurt timp sa
castige incredere si iubire. Noul
mitropolit primat a luptat cu indarjire
ca Biserica Romana, parte din fiinta
neamului, sa ajunga la rangul si
autoritatea cuvenita. In aceasta
calitate, inaugureaza o viguroasa
lupta misionara.
In anul 1925, la 25 februarie, prin lege
este ridicat la rangul de Patriarh. Era primul nostru Patriarh,
si in aceasta inalta demnitate bisericeasca realizarile
sale au fost multiple. Romania devenise un fel de protectoare
a Ortodoxiei rasaritene. Si Patriarhul Miron a
lucrat cu ravna pentru strangerea legaturilor dintre
Bisericile nationale ortodoxe. Figura impunatoare,
cult si cucernic, a reusit foarte repede sa-si afirme
darurile monumentalei sale personalitati. Romania
era centrul Ortodoxiei. Vasta cultura teologica,
filosofica, literara, istorica, economica, grefata pe
o mare inteligenta si un talent deosebit, nu-l putea
tine de o parte de viata culturala a patriei.
Patriarhul Miron este si ramane un apostol al
realismului romanesc si ortodox. Din tineretile sale,
constiinta lui de roman si de crestin s-a umplut de
aceste doua realitati. Neamul si Credinta, doua
realitati care se contopesc in indivizibila entitate pe
care o numim "lege stramoseasca�.
In aceasta iluminare national-ortodoxa, s-a inaltat spre
Dumnezeu constiinta lui si s-a ingemanat profund pana
la sfarsitul vietii sale cu insusi poporul. Providential il
numim, fiindca orice pas pe care l-a facut in viata sa
pamanteasca a fost o apasare pe pamantul nedreptatilor,
peste care el trebuia sa afirme, cu pumnul strans
si cu sufletul neindurat, dreptatea romaneasca. Numai
asa il vad ochii nostri, in cursul vietii si al muncii sale,
ca un prooroc care paseste sa strafulgere pe cei
nedrepti si sa consoleze pe romanii insetati de
dreptate. Se cuvine, asadar, cu precadere, ca intreg
poporul roman sa aduca acestui mare om care a fost
patriarhul Miron Cristea � de la a carui trecere in
eternitate se implinesc iata 75 de ani �, cinstire si lauda si
sa-i pastreze o vie si pioasa amintire celui care a scris
o pagina de aur, atat in istoria poporului roman, cat mai
ales in istoria Bisericii ortodoxe romane.
