NICI LECTIA DURA A UCRAINEI NU-I POTOLESTE PE AI NOSTRI

O lume intreaga continua sa fie racordata la evenimentele pline
de tragism din Ucraina, si alor nostri conducatori nici ca le
pasa. Mai mult decat atat, in vreme ce la granita mocneste focul
amenintator, alimentat de acelasi combustibil � nemultumirea generala
a oamenilor, liderilor nostri politici le arde de joaca de-a guvernarea,
facand si desfacand coalitii, semanand astfel samanta instabilitatii
chiar la noi acasa. Decat sa se certe intre ei ca doi cocosi imaturi,
liderii celor doua componente de baza ale USL, astazi devenita istorie,
mai bine si-ar ciuli urechile la ceea ce se intampla de atata vreme prin
Ucraina, tara cu care Romania are cea mai lunga granita, dar si o parte
din Romania Mare, si ar lua aminte la faptul ca foarte multe din cauzele
declansarii revoltelor de acolo se afla si in sanul societatii noastre.
Coruptia generalizata si proasta guvernare ar putea inflama oricand
starea de spirit a celor oropsiti, pentru ca din acestia avem si noi cu
duiumul. Dar tot cu duiumul avem si din cei care nu se mai satura de
inavutire pe seama lor. Ambele poluri sunt produsul mizerabilei politici
de uzurpare a natiunii, pe care gastile aflate la putere (acesta-i
comportamentul lor) o duc de aproape un sfert de veac.

Constatam, din pacate, in aceasta directie o similitudine aproape
perfecta in destinul postrevolutionar al tarilor foste comuniste. Se
vede clar ca toate acestea si-au produs, de-a lungul vremii, si in
interiorul lor, proprii gropari, de o rapacitate nemaiintalnita, care, dupa
ce si-au incheiat prima parte a misiunii, adica doborarea regimului
restrictionar, s-au dezlantuit orbeste asupra resurselor si natiunii,
distrugand si adulmecand totul cu o satietate nebanuita. In vreme ce
comunistii au creat valori si resurse, ei multumindu-se, ca rasplata,
doar cu puterea, acestia din urma s-au dovedit mult mai verosi, pentru
ca ei doresc cu nebanuita ardoare si avere, si putere, si in mod special,
avere prin putere. Averea natiunii, trecuta, prezenta
si viitoare, toata la un loc, pe care sa o toace marunt
pana la subtilizare, lechifiind-o chiar, pentru a incapea
cat mai usor in propriile conturi si buzunare, lasand
fara nici cea mai mica remuscare intreaga natiune,
intr-o saracie lucie, fara locuri de munca si fara
mijloace de subzistenta. Chiar acum cateva zile,
intr-un interviu acordat la Radio Bucuresti, pe tema
exportului, sefa patronatului din Industria Pielariei si
Incaltamintei se plangea tocmai de lipsa tabacariilor
din tara, care impieteaza asupra extinderii livrarilor la
extern. Si noi, targumuresenii, am avut, la Fabrica de
Piele si Manusi, cea mai mare tabacarie din tara, dar
care, trecand prin filiera amintita, impreuna cu
intreaga Fabrica de manusi, de altfel, si ea, candva,
cea mai mare din Europa, au devenit amintiri. Dezgolita
de continutul ei productiv, marea si reprezentativa
unitate economica de prestigiu international a ajuns
acum "Imperiala�, locul preferat de distractie al
targumuresenilor, pe bani scumpi, la nunti, la baluri
sau intruniri ocazionale. Si cazul nu e singular.
Lucruri de acest gen se vad de la o posta, si cu
atata claritate, nu numai in Ucraina, ci si la noi. Asa
cum au aparut saracii peste noapte, multi la numar,
tot asa au aparut bogatii peste noapte, o mana de
hamesiti. Daca in lumea reala a capitalismului,
procesul de polarizare a potentialului productiv, prin
concentrarea si centralizarea capitalului, a durat
cateva generatii, la noi fenomenul s-a petrecut, chiar
peste noapte, prin insusirea brutala a avutiei
poporului de catre cei care au avut puterea la
indemana. Si iata rezultatul. Statisticile oficiale arata
ca cei 300 de milionari pe care-i avem, si care
inseamna un procent infim din populatia tarii, doar
0,000006 la suta, detin 22 la suta din PIB. Dar pe langa
acestia de top sunt altii, care tin locul clasei de mijloc,
si care, de asemenea, au adunat mari averi nemuncite,
pescuind prin apele tulburi ale tranzitiei.
Evident ca s-a lucrat cu mijloace diavolesti, si
principalele cai au fost hotia si coruptia, fenomene
care si la noi incep sa fie percepute ca atare de
societatea civila, care si-a insusit un discurs mai
radical in aceasta privinta. Romania este recunoscuta
ca tara corupta, chiar foarte corupta, dar se vede, in
ochii romanilor n-a ajuns intr-atat, incat sa scoata
lumea in strada. Nu stim daca atitudinea mai activa
din ultimii ani a justitiei, in general, si a Directiei
Nationale Anticoruptie, in special, sustinuta de catre
presedintele Traian Basescu si blamata de catre
Guvern ( !.?.), este intr-adevar o forma reala sau doar
indusa, adica de ochii lumii, de incercare a institutiilor
abilitate ale statului de a se lua de piept cu marea
coruptie. Ea face bine, cel putin propagandistic,
cetateanului caruia ii place sa vada ca, acolo sus,
cuiva chiar ii pasa de coruptie. Demagogie sau
adevar, lucrul acesta doar ei il stiu. Si la noi, ca si in
Ucraina vecina, fenomenul insa nu se stopeaza, ci
chiar prolifereaza, ceea ce inseamna ca solul
Romaniei ii este inca propice. De aceea, daca el nu
este stavilit, nu este exclus ca peste putin timp
Romania sa ajunga din urma Ucraina la acest capitol,
cu consecinte dezastruoase.

O guvernare normala si responsabila ar avea in
vedere toate aceste posibile pericole si s-ar pune in
garda, chiar si numai de dragul perpetuarii puterii.
Pentru ca, iata, exista deja aceasta preocupare din
moment ce, inca din toamna aceasta, noul presedinte
al tarii nu poate fi altul, in conceptia lor, decat din
arcul guvernamental, numai ca, si aici, vechea
intelegere nu mai e valabila. Dupa ce a experimentat
cum a experimentat functia de prim-ministru, domnul
Victor Ponta vrea sa schimbe, din toamna, Palatul
Victoriei cu Palatul de la Cotroceni, in dauna lui Crin
Antonescu, chiar cu pretul sacrificarii indestructibilei
aliante pentru o suta de ani: PSD-PNL, fapt ceea ce
s-a si intamplat zilele acestea. Probabil ca de atata
zdroaba pentru tara, ca prim ministru-jucator, o fi obosit
prematur si domnia sa, considerand ca inaltul jilt de
mediator si impaciuitor, si in ultima instanta de
"papusar�, ce se pregateste viitorului presedinte,
odata cu schimbarea Constitutiei, este mai odihnitor
si i se potriveste mai bine pentru supravegherea
propriilor afaceri. Acestor oameni li s-a urcat la cap
ca ar fi atat de indispensabili natiunii incat nici nu
concep ca sunt doar trecatori prin functii si ca, intr-un
fel, conteaza si ce lasi in urma. De altfel, vedeti cu
cata usurinta se fac si se desfac coalitiile, majoritatile,
si domnul Ponta chiar se bucura ca va avea sansa sa
coopteze la guvernare, din nou, UDMR, pe care o
plange de atata vreme, nepasandu-i de pretul pe care
poporul il va plati. Si in inconstienta sa nu-si da seama
ca, odata cu acest pas, isi va semna sentinta, ca si
antecesorii sai: Adrian Nastase, Emil Boc si Mihai
Razvan Ungureanu. Ei ignora chiar vointa si rolul celor
multi, din partea carora vor avea surprize, daca o mai
tin asa din scandal in scandal.

Ceea ce se intampla astazi pe scena politica
romaneasca denota lipsa totala de maturitate si de
responsabilitate a actorilor sai de baza. Societatea
civila nu mai suporta atata minciuna, fatarnicie si
impilare si, ca atare, se radicalizeaza. Romanii nu sunt
ucraineni, nici sarbi si nici unguri, dar viata a dovedit
ca si mamaliga explodeaza, chiar daca lucrul acesta
se intampla mai rar. Iar cine crede ca sfoara poate fi
intinsa la infinit se insala. De asemenea, nici cu focul
nu te poti juca la infinit.

Intrebarea fireasca care se pune: mai are nevoie
cineva de o noua revolta pentru ca negarea negatiei
sa se poata produce? Oare nu ne sunt suficiente
sacrificiile pe care romanii le-au facut deja in ultimul
sfert de veac, considerat una din perioadele cele mai
nefaste din istoria sa? Atat domnii Ponta si Antonescu,
cat si Traian Basescu ar trebui sa fie mai cu picioarele
pe pamant, gandindu-se la modul in care isi onoreaza,
sau mai bine-zis nu-si onoreaza, prestatiile catre
natiune. Pentru ca tara aceasta, singura din Europa
neintregita, aflata la rascruce de vanturi si cu atatia
neprieteni in jur, are nevoie in primul rand de seriozitate
si responsabilitate in actul guvernamental, de
stabilitate politica, pentru a deveni respectata si
credibila. Daca noi, romanii, nu vom invata dura lectie
a istoriei, mergand prin noi insine, cu adevarat si nu
doar la modul declarativ, nimeni nu ne va intinde o
mana de ajutor, doar de dragul nostru. Gandindu-se la
soarta celor care au adus Ucraina in pragul falimentului
si pe marginea prapastiei, ai nostri lideri ar avea multe
de invatat. Aceasta, daca sunt capabili de asa ceva.

Lasă un comentariu