Povesti la gura sobei

Era pe cand, depanand povestile si cantecele sezatorilor lungilor
nopti de iarna, femeile si fetele satelor romanesti mai torceau din
caierele furcilor firele de lana, in si canepa. Cand pe acea vreme
indepartata, de care cu drag imi aduc aminte, cunoscusem un fecior
chipes, caruia ii mersese vestea de harnic ce era. Imi marturisise cum
ca poarta cu fala numele bunicului si tatalui sau. Acela de Dumitru
Gliga. In tinerete, neintrecuti cosasi si tapinari destoinici prin padurile
Vaii Gurghiului. Atunci, in acea seara geroasa de iarna, acel fecior
mi-a spus, in soapta, ca il dor mainile de atata nemunca. Si ca abia
asteapta sa dea coltul ierbii pentru a urca oile la munte. Sa planteze
meri, peri si pruni in gradina casei. Iar in munti, puietii viitoarelor paduri.
Ce s-o fi ales de acel chipes fecior si de planurile lui, n-am a stii!
M-as duce prin sezatorile acelui sat sa dau de urma lui. Fi-va si el
batran, amu! Aflu, insa, ca nu se mai tin. Ca lana oilor nu se mai cauta.
Ca taranii nu mai seamana inul si canepa. Ca putinele tesatoare de
covoare, paretare, stergare, ii, fuste si cioareci folosesc doar firele
cumparate de la oras, venite din tari straine. Ca satu-i tot mai pustiu si
imbatranit. Ca cimitirul e tot mai neincapator. Si padurea tot mai putina.
Ca rar de tot se mai deapana povesti la gura sobei! Si chiar daca se mai
spun, n-are cine sa le asculte! Daramite, cine sa le scrie! Pentru ca
gazetarii vorbesc pe sofisticatele celulare mobile. Si ca isi compun de
acasa articolele inspirate de pe internetul laptop-urilor! Iar mie, naivul,
imi dau lacrimile de dorul bunicilor!

In Memoriam, filosoful Constantin Noica

(n. 25 iulie 1909, Vitanesti, Teleorman d. 4 dec. 1987, Sibiu, Paltinis)

Au trecut 27 de ani de cand, la inceputul fiecarei ierni, ne aducem
aminte sa-l comemoram pe cel care se stingea din viata-i grea, dar
rodnica in arta scrisului si a cugetarilor profunde. Este filosoful
Constantin Noica, carturarul care isi doarme somnul de veci in pamantul
reavan al Schitului Monahal al Paltinisului Marginimii Sibiului. Imi
amintesc ca il zarisem, adeseori, plimbandu-se pe drumuri si poteci de
munte, iar la 15 ianuarie 1985, cand se implineau 135 de ani de la
nasterea poetului Mihai Eminescu, aveam sa-l ascult, uimit de admiratie,
vorbind in Aula de Festivitati a Bibliotecii ASTRA din Sibiu. Aula devenita
neincapatoare pentru ca se zvonise, peste tot in tara, cum ca, la
intalnirea cu admiratorii sai, "Ganditorul din Paltinis� avea sa poarte
"ascunsa� in servieta-i invechita, o inestimabila comoara a culturii
romanesti. Si, astfel, auditorul a avut nu numai privilegiul de a privi,
admira si pipaii scrisul inteligent si deosebit de frumos caligrafiat al
poetului, asternut pe cateva file faximilate din manuscrisele vestitelor
"Caiete Eminesciene�, dar si sa-l asculte pe indragitul filosof vorbind
despre insemnatatea donatiei sale facuta secularei biblioteci sibiene.
De atunci, de mult de tot, au trecut peste noi si peste toate, ani si ani,
29 la numar, iar temerarul gest de pionerat al filosofului va indemna pe
membrii Academiei Romane sa-si indeplineasca un nerostit angajament
testamentar luat in amintirea memoriei lui Constantin Noica. Acela de a
tipari, in totalitate, in masive volume, manuscrisele "Caietelor
Eminesciene�. Printre perseverentii truditori ai grandiosului proiect
facut cadou culturii romanesti, avea sa fie eminentul filolog si critic
literar, Eugen Simion, in vremea ultimului sau mandat la presedintia
inaltului forum stiintific national!

MOTTO: "In clipa de fata, Eminescu nu e decat cel mai mare poet al
Romaniei.� (C. NOICA)

Grupaj de IOAN VULCAN-AGNITEANUL (ioan.vulcan@yahoo.ro)

Lasă un comentariu