Semnal civic
Bani pentru reabilitarea scolilor targumuresene

Distribuie pe:

Consiliul Municipal Targu-Mures s-a intrunit
joia trecuta in prima sedinta ordinara din acest
an si cel mai important punct de pe ordinea de
zi a fost cel privind bugetul de venituri si
cheltuieli. Bugetul a fost aspru si meritat criticat
pentru reducerea sumelor alocate invatamantului,
politiei locale sau asistentei sociale.
Mi-am zis, nu exista buget perfect si e preferabil
sa atingem obiective punctuale, decat sa ne
consumam energiile in dispute sterile. Alaturi
de colegii social-democrati am votat bugetul,
conditionand aceasta de prinderea, la capitolul
cheltuieli, a unor obiective punctuale. Astfel,
desi reparatiile din invatamant au reprezentat
mai putin de 10% din bugetul cheltuit, in general,
pe reparatii, respectiv peste trei milioane de lei,
am solicitat (si primit!) sume pentru reabilitarea
corpului B de cladiri a Gimnaziului "Serafim
Duicu�, bani pentru reparatii la Sala de sport a
Colegiului Economic "Transilvania�, dar si a
terenurilor sportive ale acestor unitati scolare
si a aleilor pietonale. Am avut in vedere si
reabilitarea salii de sport de la Liceul Tehnologic
"Avram Iancu�, precum si mansardarea la
Colegiul National "Alexandru Papiu Ilarian�.
Cum spuneam, am colaborat excelent cu
consilierii PSD, in special cu d-na Cristina
Somesan. Doar in acest mod pot aduce aceste
vesti bune, pentru parintii si elevii acestor
prestigioase scoli muresene. Cantarind cu grija,
am decis ca este mai bine sa pun umarul la
asigurarea sumelor atat de necesare bunei
desfasurari a procesului cultural educativ si de
invatamant decat sa-mi irosesc votul respingand
de plano un buget asupra caruia am si eu
destule rezerve�
Observatiile si sugestiile dumneavoastra le
citesc si ascult la email: claudiupuiac@gmail.com,
telefon: 0265323882. De asemenea, va astept la
audientele pe care le tin in fiecare joi, intre
orele 18-20, la sediul UNPR Mures, din Piata
Trandafirilor nr. 42.

Dr. ION CLAUDIU PUIAC,
presedinte UNPR Mures

Lasă un comentariu