INTOARCERI IN TIMP PE CAILE AMINTIRII„

Doamne Sfinte, cat de dureroase pot fi, uneori, intoarcerile
in timp, retragerile, pas cu pas, in memoria unor vremi
demult duse sub rani abia cicatrizate in aceste mereu alte
involburari ale trairilor noastre de fiinte trecatoare, de actori
jucandu-si rolul pe acest pamant pe care unii l-au dorit al
fagaduintelor, pentru altii devenit al dezamagirilor, al naruirii
sperantelor, dar si al aducerilor aminte.
Privesc o fotografie, cu fireasca nostalgie a celui care acolo
vede un prieten, vede oameni apropiati, din pacate prea
devreme chemati la Domnul. O fotografie dintr-o frumoasa
luna iunie a anului 1991, facand parte din acea emotionanta,
nostalgica arhiva sentimentala. Era pe vremea in care, cu
nadejdi sporite, toti speram intr-o zi de maine mai altfel si
mai pe sufletul dorintelor noastre, increzatori ca Romania are
viitor, dincolo de viziunile apocaliptice asezand necesara
armonie a alcatuirii noastre pamantesti. Si-l vad acolo pe fratele
Grigore Vieru, Orfeul de peste Prut, de la Pererita Basarabiei,
poetul de respiratie europeana. Si-i mai vad acolo pe Doina,
ca o cneaghina, pe Ion Aldea Teodorovici, cu chipul lui de
hirsut, cioplit intr-un munte de bunatate si sensibilitate, toti
chemati, inainte de vreme, la Domnul Indurarilor, si-mi
amintesc acea seara unica de la Targu-Mures, cand am inteles
ca exista ceva mai presus de noi, ceva randuit de Dumnezeu,
ceva aparte care domina sirul intamplarilor care, de fapt, numai
simple intamplari nu mai sunt. In timp ce Doina si Ion cantau,
in premiera la Targu-Mures si in Romania, imnul inchinat
Transilvaniei, brusc usa incaperii de protocol de la parterul
hotelului "Grand� s-a izbit, cu zgomot, de perete, si, ca o
furtuna, a intrat maiestuos "menestrelul la Curtile Dorului�,
Tudor Gheorghe, cantand, ca intr-un vuiet de tunet,
"Basarabie Romana�! N-a fost vreo regie. N-a fost
vreun scenariu abracadabrant, pus la cale de cineva.
N-a fost nimic de culise. Bunul Dumnezeu asa a vrut
sa fie! De o parte si alta a lui Grigore Vieru, Doina si
Ion Aldea Teodorovici cantau. Ii ascultam noi, cei de
acolo, parca tinandu-ne respiratia, gatuiti de emotie,
dupa imnul in premiera, adus de peste Prut,
"Transilvania�, ascultam cantecele "Eminescu�,
"Aprindeti candela�, "Capriana�, "Mal de Prut�, "Trei
culori si-o singura credinta romaneasca�.
Privesc, inca o data, fotografia aceea si-i vad pe
Doina si Ion, dincoace de noaptea tragica de 30
octombrie 1993, de la Cosereni. Ii vad vii, tineri si
frumosi. Ii zaresc strecurandu-se pe sub crucea
manastirii Capriana, acolo unde bate mereu,
chemand, clopotul reinvierii Romaniei Mari. Desigur,
este greu, foarte greu, sa vorbesti despre prieteni la
trecut. E greu sa accepti chiar amintirea unui astfel
de destin. De fiecare data, atunci cand le ascult
cantecele, ii vad iar venind de departe, spre acea zi
de luna iunie 1991. De atatea ori de atunci s-au
desfrunzit copacii, au inflorit ciresii, merii si prunii.
Si, in reluarea versului "Si-aceasta zi de maine nu va
fi�, de acolo, dintre stele, gand peste moarte, ne trimit
nemuritorul cantec cei doi martori ai renasterii
nationale. Deoarece tot ce au lasat dupa ei face parte
din Cantecul Neamului!
Atunci, la Targu-Mures, in seara de iunie 1991,
definitiv am avut ciudata senzatie ca, intr-adevar,
"poetii merg in calcaie pe lama ascutita a cutitului�,
asa spunea un mare actor si cantaret de la Teatrul
"Taganka� din Moscova, Vladimir Vasotki, iar in
marea lor singuratate ei guverneaza si solidaritatea
fiintei asteia ganditoare, strivita, din pacate, uneori
de prea maruntul zilei. Pentru ca, vointa lor, a poetilor,
este vesnica in spectacolul lumii. L-am privit atunci,
in seara de iunie 1991, pe fratele Grigore, fericit,
impacat ca, trecand Prutul, a ajuns in inima
romaneasca a tarii, in Ardeal, ca fratii sunt frati, si pe
acest pamant, si prin teritoriile secrete ale cuvantului.
Si parca-l aud si acum, ca un zurgalau rostogolit prin
frumusetile Transilvaniei, parca lacrima cu rezonanta de
vioara, rostindu-si acea "Scrisoare din Basarabia�, cu
rasunet de clopote si clopotei, peste atatia ani: "Din
Basarabia va scriu, / Dulci frati de dincolo de Prut, /
Va scriu cum pot / Si prea tarziu, / Mi-e dor de voi si
va sarut��. Era, in acea seara, acel fericit, unic moment,
al unirii celor "doua lacrimi gemene� in Casa
Mare a poeziei, cand ea, lacrima, nu mai era "dusa-n
ocna la Sibir�. L-am vazut asa, surazator, cu poezia
mereu pe buze, un fel de "vioara cu goarna�, cum ii
spunea un alt mare poet, Marin Sorescu. Iar fata lui,
cat o lacrima mare, a simbolului Basarabiei � cum
era numit de poetul-academician Nicolae Dabija �,
radia. Radia el, radia sufletul lui batand a bunatate si
sfiosenie frateasca, el, cel, cu glas divin, ridicat din
cealalta parte de Prut, din vlaga pamantului nostru
romanesc, de dincolo de o apa despartitoare de frati.
Pamant aureolat de "lumina iubirii de neam� peste
care, intr-un alt timp, mai indurator, dorit mai cu noroc,
atunci rasunau versurile celor intorsi dintr-un "Pohod na
Sibir�, din Vorkuta, Kolama si Magadan, de dincolo de
Cercul Polar: "Doamne, intra si-n a mea chilie /
Si-amandoi, raniti si inghetati, / Sa ne incalzim cu
bucurie, / Unul langa altul, ca doi frati.�
Si a mai trecut ceva timp! In luna februarie 1992,
din nou ne-am intalnit. Tot la Targu-Mures. Totusi,
"Nenea Grig�, cum i se adresa cneaghina Doina,
parca nu mai avea acel zambet pe fata. Parca ceva nu
se mai potrivea cu sperantele noastre de mai an. Parea
ceva mai trist. Mai neincrezator. Fotografia de atunci
este o dovada. Aflat, precum toti fratii de dincolo de
Prut, intre Scylla si Charybda incercarilor, rabdarii si
nadejdilor, disocierea intre apropiere si departare
avea cu totul alta semnificatie in inimile batand
intr-un teritoriu in care, prin scenarii de culise, croite
la Moscova, la umbra stelei rubinii a Kremlinului,
Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Dumitru
Matcovschi, Ion Hadarca, Valeriu Matei, Arcadie
Suceveanu, Mihai Cimpoi, Petru Zadnipru, Liviu
Damian, Ion Ungureanu, cei cu menirea de a ne lasa
slova mostenire, erau loviti de cei care nu s-au prea
obosit sa citeasca manualele de istorie si geografie
ale existentei romanesti dintre Prut si Nistru, inclinand,
bezmetic, spre partea tradarii neamului, a impilarii
rusinoase in fata ciumei rosii care dorea intoarcerea
la vremurile in care romanul disperat lacrima ca "nu
mai poate strabate / De-atata strainatate��. Convins
ca doar o patrie si o mama ne-a dat Dumnezeu pe
acest pamant, precum si o limba a noastra, cea
romana, in care "poti rade singur� si "te poti opri din
plans�, in acea tulburatoare alaturare a versurilor
mamei din "Radacina de foc�: "Usoara, Maica,
usoara, / C-ai putea sa mergi calcand / Pe semintele
ce zboara / Intre ceruri si pamant.� I-am simtit, si la
noua intalnire de la Targu-Mures, sufletul vibrand, intr-o
candoare fara de care, parca, viata noastra n-ar fi
posibila, ci trista si zadarnica. "De-acum suntem
acasa!� � exclama, printr-un vers, Grigore Vieru.
"Sa ne auda Dumnezeu!� � i-am spus atunci.
Cu Grigore Vieru, "limba de clopot�, dangat al trezirii
din acele clopotnite ale redesteptarii, am avut fericitul
prilej, pentru ca numai fericit putea fi, sa ma intalnesc,
in repetate randuri, si in Parlamentul Romaniei, pe
vremea in care eram deputat PUNR de Mures, iar
marele poet, stramtorat financiar, hulit de toti
"mancurtii� de la Chisinau, de acele"canalii de uliti�,
era consilierul parlamentar al senatorului Adrian
Paunescu, marele poet care, iata, frateste, a sarit in
ajutorul altui mare poet, intinzandu-i mana si sa-i dea
o paine. Imi amintesc de acea intalnire de neuitat, care
a avut loc cu prilejul unei sedinte comune a Comisiilor
de Cultura ale Camerei Deputatilor si Senatului. Cinci
ore de incantare, in locul celor 30 de minute acordate
fiecarui candidat pentru Consiliul de Administratie al
Radioteleviziunii Romane de atunci. Il urmaream pe
academicianul-poet Stefan Augustin Doinas, autorul
poemului "Mistretul cu colti de argint�, privindu-l cu
incantare, in extaz, intr-un moment oferit, cu darnicie,
tot de Dumnezeu! Numai surzii si orbii, indaratnicii
clipei nu puteau sa nu se bucure de acel unic moment
al imparatiei sarbatorii poeziei ocrotite de religia
Cuvantului. El, cel purificat prin focul nadejdii, trecut
prin punctele de vama ale lirei lui Orfeu, venea, cum
scriam atunci, cu acel "crin imperial in mana�: poezia
lui! Un fel de "Tatal Nostru din cuvinte�. Am inteles
atunci si mai bine versul "Curge Prutul intre noi si
plange�� Era vremea in care se adevereau premonitiile,
privirile vizionare ale Leonidei Lari despre vara
nebanuita, venita cu "intrigi de omor in dosul stanii�,
vremea in care rusofonii doreau intoarsa corabia
destinului fratilor basarabeni din nou spre Rusia!
Am trait alt sentiment al fericirii rotunde, intr-o seara
de 14 octombrie 2003, langa un pahar de vin pentru
vorba lunga, dar din belsug de suflet, intr-un loc drag
lui Grigore Vieru din inima Chisinaului. Era Hramul
Chisinaului, iar vechi prieteni s-au adunat la ceas de
seara, pentru obisnuita convorbire de suflet. Ii ascultam
vorba domoala, incarcata de sensuri si de cugetari
profunde, incat cu greu iti venea sa crezi ca abia a
parasit patul de spital de la Codru, pentru a ne intalni
cateva ore. Chip calm, de efigie romana, luminat
puternic, de o flacara launtrica parca. Si numai ca-l
aud rostind, cu retinere, cu stangacie, cu tristete: "La
Chisinau ma simt intre straini! La Bucuresti � printre
instrainati!�. Alaturi de alti luptatori unionisti, la
Bucuresti a trait una dintre marile lui dezamagiri. In
aceasta tristete, brusc strecoara si un moment hazliu.
Cautand, intr-una din zile, statia de metrou dinspre
Piata Romana, la Bucuresti fiind, l-a rugat pe un trecator
sa-l indrume. L-a privit cu ura, apoi, rosu de furie, acesta
i-a strigat in fata: "� reati ai dracu� de bolsevici: ati
chiorat citindu-l pe Lenin?!�. Mi-am spus atunci ca
trebuie sa fii, intr-adevar, un privilegiat sa ai rarul noroc
de a te afla o seara, la un pahar cu vin bun, de viata
lunga, in preajma lui Grigore Vieru. Sa-i asculti versul.
Sa-l privesti.
Si parca din timpuri imemoriale aud si azi venind
catre prezentul din noi versurile poeziei "Padure, verde
padure�, care oricand si oriunde si-ar afla locul alaturi
de marile creatii ale liricii universale: "Draga i-a fugit
cu altul. / S-a ascuns in codru. Uuu! / El a smuls
padurea toata, / Insa n-a gasit-o, nu! // El a smuls
padurea toata, / Si s-o are incepu. / Si-a arat padurea
toata� / Insa n-a gasit-o, nu. // Semana padurea toata; /
Din grau paine a gatit / Si-o corabie-si cioplise /
Si-n amurgul greu, de stanci, / A plecat pe mari s-o
uite, / Clatinat de ape-adanci. // A plecat pe mari, s-o
uite, / Dar sub luna, dar sub stea, / Rasarea la loc
padurea, / Iar corabia infrunzea�. Superb poem!
Scriam atunci ca-i "ca o hrana vitala�, de o atractie
magnetica, parca, dar la un pas doar de un alt poem
"Nu am moarte cu tine nimic�. Glasul lui devenea
atunci domol, aproape stins, vorbind despre dihonia
care a trecut Prutul, peste acel "Mal de Prut� intr-o
stare "cu sufletul cimitir�. Ne desparteam cu doua
ore dupa acel miez de noapte, intre 14 si 15 octombrie
2003, in auz cu versurile "Curge Prutul intre tari
romane / Si s-aude plangerea-n Carpati�. Ne
desparteam pentru totdeauna, pentru a nu ne mai
intalni in aceasta viata.
De atunci, din acea seara de 14 octombrie 2003, nu
l-am mai vazut pe fratele Grig. In memorie pe caile
amintirii intorcandu-ma, mai aud si acum sinistrul
scartait al portii mari, scrasnetul fierului despartitor
care se lasa in urma noastra, in aceasta "vesnica
vanare de vant�. In "dunga fara nadejde� rasuna si
acum versurile din poemul "Nu am, moarte, cu tine
nimic� peste o noapte "de stele-mpovarata�, asa cum
ii vedeam atunci, in acea noapte de inceput de vara a
sperantelor anului 1991, in Targu-Muresul nostru,
asa cum ii zaresc in fereastra vremii pe Grigore Vieru,
pe Doina si Ion Aldea Teodorovici, stramutati, inainte
de vreme, in Campiile Elizee. Adevarata flacara
nationala pe pamantul Basarabiei, Grigore Vieru ne
facea sa traim un timp al sperantei in care batea
frumos si rasunator clopotul de aur al Invierii
neamului. Iar atunci cand dintre noi a plecat, cutit in
inima am simtit, trasnet si sagetare dureroasa. Si
scriam atunci, intr-o luna de ianuarie, cu cinci ani in
urma, cutremurandu-mi-se fiinta: "Mana tremura,
inima plange�. Orfeul de peste Prut, poetul national
al Basarabiei, al integralitatii romanesti, luptator
pentru idealul national, pentru unitatea de neam si
de limba se stingea din viata pe patul unui spital din
Chisinau in urma unui grav accident rutier, trecand
"prin iarba verde de acasa / Cu lantul de roua la
glezne�. Asa il vad pe autorul "Radacinii de foc�, al
"Izvorului si clipa�, al "Stelei de Vineri�, al "Tainei care
ma apara� intr-un "tablou al timpului ca succesiune si
metamorfoza�, mergand "cu dimineata in frunte, / Cu
spicele albe in brate�, lasandu-ne tuturor tristetea
unei dramatice apartenente la un spatiu, la un neam,
la o religie, la o istorie si, mai ales, la o limba.
Deschid cartea "Radacina de foc�, pe care, la
4 iunie 1991, imi scria dedicatia de suflet, mie atat de
scumpa: "Fratelui Lazar, pe care-l cunosc si mi-e drag
de 2.000 de ani, omagiu!�. Ca existenta fizica, Grigore
Vieru nu mai e printre noi! Ramane definitiv opera
generosului, genialului poet. El este � spunea
Nicolae Dabija � "mai mult decat un poet. Mai mult
decat un cantec� Este un simbol al Basarabiei�,
care, atunci cand scria � spunea atat de frumos si
adevarat marele poet Adrian Paunescu �, parca
"in jur era mai putina tristete�.
Mi-am amintit toate acestea pe calea unor intoarceri
in memorie, intoarceri in timp pe caile amintirilor,
acum dupa implinirea celor cinci ani de la plecarea
lui dintre noi, cu ceva timp inainte de ziua in care ar
fi implinit 79 de ani, cel care a devenit constiinta
unui neam, poetul national al Basarabiei si al
totalitatii romanesti, luptator pentru idealul national,
pentru dorita, asteptata unitate de neam si tara!
Poetul care, in marea lui modestie, se considera
doar "lacrima lui Eminescu�!

Lasă un comentariu