UNIREA DE LA 1859 „ "ACTUL ENERGIC AL INTREGII NATIUNI ROMANE„

"... care cum se intalneau luau vorba
de Cuza, de unire, se imbratisau si
incingeau hora in mijlocul drumului. Si
era un ger de crapau pietrele. Da� unde
mai sta cineva in casa? Am vazut batrani
care plangeau de bucurie�.
NICOLAE GRIGORESCU

In spatiul carpato-danubiano-pontic romanii,
un popor de origine latina, au avut o istorie
milenara, o istorie zbuciumata. Poporul roman - o
stie oricine - s-a format in spatiul amintit din
populatia autohtona si din colonistii romani. Prin
secolele XIII-XIV se formeaza cele trei tari
romanesti, Transilvania, Tara Romaneasca si
Moldova. Conditiile istorice din acel timp erau
vitrege si se impotriveau constituirii unui stat
roman unitar. Totusi, pe romani nu i-a parasit
acest gand. El se realizeaza la 1600 prin mintea
geniala si sabia indrazneata a lui Mihai Viteazul.
Aceasta unire a fost si ea efemera, tot datorita
unei conditii efemere. De la mijlocul secolului al
XVIII-lea, in conditiile destramarii feudalismului
si ale ascensiunii capitalismului, poporul roman
parcurge procesul formarii natiunii moderne.
Acest proces are radacini adanci care pot fi
urmarite in secolele anterioare. Paralel cu
formarea natiunii, cu aparitia constiintei nationale, s-a
conturat si obiectivul fundamental al luptei romanilor:
formarea unui stat unitar, modern si independent. Un rol
important in stimularea unor astfel de idei l-a avut "Scoala
Ardeleana� si, in special, marele sau corifeu Petru Maior.
In 1812 el publica "Istoria pentru inceputul romanilor in
Dacia�, lucrare care avea un larg rasunet in randurile
romanilor. Ideea unirii celor doua principate apare pregnant
in evidenta in memoriile boieresti de la inceputul secolului
al XIX-lea. Treptat ea devine o idee generala europeana.
Organizatiile secrete, revolutionare, din jurul anului 1840, isi
inscriu intre obiective si unitatea nationala. Acelasi obiectiv
si-l propune si Revolutia de la 1848. Astfel, in "Dorintele
partidei nationale in Moldova�, Mihail Kogalniceanu
considera ca unirea Moldovei cu Tara Romaneasca
reprezinta "cheia boltii fara de care s-ar prabusi intreg
edificiul national�.
Miscarea unionista se dezvolta puternic dupa anul 1848.
Problema unirii Principatelor se pune la Congresul de Pace
de la Paris (februarie-martie 1856). Unele puteri erau
impotriva unirii. S-a hotarat consultarea poporului prin
constituirea adunarilor ad-hoc. Acestea se vor pronunta
pentru unire. In vara anului 1858 are loc Conferinta de Pace
de la Paris. Aici se adopta un document politic numit
"Conventia de la Paris� care prevedea constituirea unui
stat numit "Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei�,
stat care urma sa aiba doi domni, doua guverne, doua armate
si doua adunari. Aceasta hotarare nefireasca este inlaturata
insa prin vointa romanilor. La 5 ianuarie 1859, adunarea
electiva a Moldovei il alege ca domnitor pe colonelul
Alexandru Ioan Cuza. La 24 ianuarie 1859 adunarea electiva
a Tarii Romanesti il alege ca domnitor tot pe colonelul
Alexandru Ioan Cuza. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan
Cuza a reprezentat momentul hotarator in procesul unirii
celor doua principate. Entuziasmul din acele zile istorice a
fost foarte mare si in Transilvania. "Cand s-a ales Cuza domn scria Alexandru Papiu Ilarian - entuziasmul la romanii
transilvaneni era poate mai mare decat la cei din Principate.�
Unirea de la 1859 a fost cea mai importanta premisa pentru
cucerirea independentei de stat a Romaniei in 1877. Unirea
din 1859 a fost "actul energic al intregii natiuni romane�,
cum spunea foarte frumos marele om politic roman Mihail
Kogalniceanu. "Mica unire� din 1859 a stat la baza actului
istoric de la 1 decembrie 1918 cand s-a implinit visul de aur
al tuturor romanilor - Romania Mare.
Acum, la 155 de ani de la Unirea Principatelor, sa ne
gandim cu recunostinta si dragoste la marii nostri inaintasi
care au stiut sa realizeze un act politic important, in ciuda
tuturor dificultatilor care se ridicau in acel moment in calea
natiunii romane.

Prof. SIMION VIRGIL BUI

Contextul politic international
si national din anii 1854-1859
si infaptuirea Unirii (III)

Programul unionist integral din 1857 nu era abandonat. In
sedinta Adunarii din ziua de 4/16 ianuarie 1859 a fost
prezentata de catre Kogalniceanu si alti cativa deputati, o
petitie, catorva zeci de cetateni, prin care se solicita sa nu
fie uitata dorinta "in unanimitate� de cele doua Adunari adhoc
privind Unirea. Tot Kogalniceanu, sustinut de cativa
deputati, a cerut Adunarii elective ca, inainte de a alege
noul domn, sa-si exprime inca o data adeziunea la "dorinta
cea mai aprinsa a poporului intreg�, respectiv "Unirea
Principatelor Moldovei si Valahiei sub guvernamantul unui
principe strain�, domnul ce urma a fi desemnat trebuind a
sili "a asigura aceasta unire in cel mai scurt timp�. La
aceasta propunere, un alt grup de 13 deputati � intre care si
Vasile Alecsandri si chiar Alexandru Ioan Cuza, desi stia ca
in ziua urmatoare avea sa fie ales domn, candidatura sa
fiind sustinuta de majoritatea deputatilor! � a venit cu un
amendament in care, multumindu-se puterilor garante pentru
recunoasterea drepturilor Principatelor, Adunarea tinea sa
exprime totodata si "cea mai sacra si vie parere de rau�
pentru neimplinirea dorintei unanime� a natiei romane, adica
Unirea Moldovei si a Valahiei intr-un singur stat sub un
principe strain�. In ziua alegerii (5/17 ianuarie 1859),
Alexandru Ioan Cuza a intrunit unanimitatea voturilor celor
48 de deputati prezenti. Cu aceasta ocazie, Kogalniceanu
arata in discursul sau: "Alegandu-te pe tine Domn in tara
noastra am voit sa aratam lumii ceea ce toata tara doreste:
la lege noua, om nou� Fii dar omul epocii�, fa ca legea sa
fie tare, iar Tu Maria Ta, ca Domn, fii bun, fii bland, fii bun mai
ales pentru acei pentru care mai toti domnii au fost
nepasatori sau rai. Nu uita ca, daca cincizeci de deputati
te-au ales Domn, insa ai sa domnesti peste doua milioane
de oameni�.
Victoria repurtata in Moldova a constituit un stimulent
puternic si pentru reprezentantii aripii radicale a Partidului
national din Tara Romaneasca. In principiu, niciunul din
candidatii la domnie nu respingea Unirea, in eventualitatea
in care aceasta s-ar fi realizat sub sceptrul sau. Prin
intermediul tinerilor patrioti (tribuni) s-a inceput in Capitala
o ampla actiune de propaganda si mobilizare, extinsa si in
localitatile apropiate. Cu toate masurile restrictive, cand
Adunarea ad-hoc si-a deschis lucrarile la 22 ianuarie/3
februarie 1859, sediul reprezentatiei nationale era inconjurat
de o multime insemnata de oameni, intre care cu miile erau
prezenti taranii adusi din imprejurimile Bucurestiului si care
au jucat un rol mare. Prin presiunea populara s-a dat
posibilitatea aripii radicale sa obtina initiativa in operatia
de verificare a mandatelor. Consulii straini apreciau ca
multimea se ridica la circa 30.000 de participanti care au
pus stapanire pe oras. Timp de trei zile acestia nu s-au urnit
de acolo: in ziua de 23 ianuarie/4 februarie, cand s-au
definitivat contestatiile, curtea Adunarii era ocupata de
aproximativ 10-12.000 de oameni. La interventia energica a
deputatilor radicali si in fata atitudinii amenintatoare a
multimii care striga "Afara ostirea! Jos tiranii! Traiasca
libertatea!�, detasamentul armat adus pentru a mentine
ordinea a fost retras. La barierele orasului, dorobantii se
lasau dezarmati si fraternizau cu multimea.
Intimidati, deputatii majoritatii conservatoare se gandeau
sa nu mai participe la lucrarile Adunarii elective ori sa
determine mutarea acestora intr-un oras din provincie. La
randul lor, in situatia deosebit de tensionata ce se crease,
deputatii Partidei nationale cautau si ei o solutie. Intruniti
in una din salile hotelului "Concordia�, in seara aceleiasi
zile, au hotarat sa incerce o solutie de compromis. Radicalii
au renuntat la candidatura lui Nicolae Golescu, aclamat de
multime in zilele de 22 si 23 ianuarie / 3-4 februarie, pretinzand
insa ca si deputatii majoritatii sa renunte la candidaturile
unuia din fostii domnitori � Bibescu sau Stirbei. Asa stand
lucrurile, Dimitrie Grigore Ghica a venit cu propunerea dublei
alegeri ca fiind cea mai buna cale de depasire a impasului.
Secretul trebuia pastrat pentru a doua zi. I. C. Bratianu,
care dirijase multimea in decursul celor doua zile, a primit
dispozitie sa ia contact cu seful politiei si comandamentul
armatei pentru a le solicita ajutorul in indepartarea multimii,
pentru a nu se putea spune ca alegerile s-ar fi derulat sub
amenintarea libertatii de optiune a deputatilor.
In dimineata zilei de 24 ianuarie/5 februarie, deputatii
Partidei nationale urmau sa propuna alegerea domnului
Moldovei, intr-o sedinta secreta a Adunarii. Ipoteza dublei
alegeri fusese banuita si de cercurile diplomatice inca
din decursul ultimelor doua luni ale anului 1858. De
ea pomenesc consulul general austriac Eder, BuolSchaunstein, ministrul de Externe al Austriei, Ongley, de
la consulatul englez la Iasi, contele O�Sullivan de Grass,
ministrul Belgiei la Viena etc.
Se avea in vedere si eventualitatea staruintei
conservatorilor in a-l alege pe Bibescu, caz in care poporul
urma sa dea navala in Camera pentru a o sili sa-l aleaga pe
alesul Camerei Moldovei.
Dezbaterile au inceput la ora 11. Deputatii majoritatii
conservatoare insa, avand si ei simtaminte unioniste, si
bucurosi de a fi scapat de candidatura lui N. Golescu, au
acceptat sa renunte la candidatii lor dandu-si votul lui Cuza.
S-a redactat un act prin care participantii la sedinta se
legau prin juramant sa-l aleaga pe Alexandru Ioan Cuza,
cu scopul de a "consacra pentru totdeauna unitatea
romanilor�. Reveniti in sedinta publica, toti cei 64 de
deputati l-au consacrat pe Alexandru Ioan Cuza ca domn
al Tarii Romanesti. Daca pentru romanii din cele doua
Principate aceasta veste a insemnat o bucurie de
nedescris, actul a facut o vie si puternica impresie chiar si
in randul adversarilor straini ai Unirii, dar care erau pusi in
fata unui fapt deja implinit.

(sfarsit)

Dr. FELICIAN SUCIU

Lasă un comentariu