Viata a demonstrat, CONFLICTELE MICI "NARUIE„ PROIECTELE MARI!

Distribuie pe:

Se spune ca marile gesturi ale politicienilor patrioti,
ramasi in istorie, sunt ale unor oameni demni si
curajosi. Un asemenea gest a fost si cel cand, nu
demult, s-a constituit USL, iar liderii Coalitiei � Victor
Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin � aveau
sa marcheze, la Palatul Parlamentului implinirea a doi
ani de la acest eveniment. "USL a fost intemeiata �
spunea atunci Ponta � prin semnatura a trei lideri
politici, iar ideea a fost pusa in practica prin efortul
tuturor celor care au reprezentat partidele noastre�.
Intr-adevar, USL a obtinut intr-un timp scurt cel mai
bun rezultat pe care l-a avut o constructie politica in
alegerile locale, castigand 37 de
presedintii de CJ, majoritatea
municipiilor resedinta de judet,
marile primarii, majoritatea in
consiliile judetene, cel mai mare
numar de voturi pentru un proiect
politic � cea mai mare victorie in
alegerile parlamentare si atragerea
la un referendum de destituire
a presedintelui a 7,4 milioane
de voturi favorabile.
Dar, din pacate, treptat, au
aparut micile "intepaturi�, conflicte,
decizii luate de Ponta (ajuns
premier), fara a se consulta cu
ceilalti lideri, in special cu referire
la desemnarea (nominalizarea)
unilaterala a sefilor marilor Parchete
s.a. Apoi, acea mult discutata
si comentata coabitare cu
Cotroceniul s.a., care i-au facut pe
unii comentatori sa-i aminteasca
lui Ponta (si nu doar lui) ca "poti
intra frumos in politica si poti iesi
repede si urat�. Presa si, in general,
opinia publica s-au inflamat si atunci
cand, in urma cu ceva vreme, a aflat
ca Valeriu Zgonea, presedintele
Camerei Deputatilor, cu incuviintarea
premierului Victor Ponta, a recurs
la un gest fara precedent. I-a
prezentat lui Traian Basescu proiectul
legii statutului parlamentarilor,
consultandu-l cu privire la continutul
acestuia. Si nu numai. Zgonea
a facut acelasi lucru si in raport cu
Agentia Nationala de Integritate.
Dar au fost si alte decizii care au
avut darul de a pune "paie pe foc�
in USL; fictiuni care "put� a influenta
cotrocenista, filosofia Divide et
impera exercitandu-se cu brio.
Drept care, analistii politici au fost
primii � alaturi de o parte a presei,
televiziunilor � care le-au transmis
liderilor USL un fel de "somatie�.
Adica sa nu uite cateva lucruri. Ca
USL a venit la Putere (cu P mare) nu
atat prin propriile angajamente de
a reface o tara distrusa de fostul
regim. Protestele de strada nu au
avut ca slogan "Sa vina USL!� Nici
"Traiasca PSD!� sau "Sus PNL!�, ci
simplu, clar si la obiect "Jos
Basescu, jos PDL!� (Ba au fost chiar
si scandari nu tocmai magulitoare
la adresa USL: "Aceeasi��). Adica,
aceeasi politica?
Spunem toate acestea, deoarece,
se pare, ca unii lideri ai USL �
Ponta, in special � au cam uitat
acest lucru. Unele tachinari (asa
incepe dihonia intre partide) intre
Victor Ponta si Crin Antonescu nu
par a fi de bun augur, desi unii le
considera neimportante si nepericuloase�
Cand Victor Ponta
declara ca "Fara PSD, nimeni nu
castiga prezidentialele�, era clar ca
era vizat Crin Antonescu, care, la
randul sau, intrebat: "Daca mai are
incredere in Ponta, asa cum avea la
inceputul USL?�, a raspuns: "Ce, o
sa mint sa spun ca da? Nu.�. Tot
Antonescu il critica pe Ponta pentru
raportarea lui la un Basescu implicat
in povestea cu Miscarea Populara.
Zice Antonescu: "(�) premierul, dar
si altii, il trateaza cu toata seriozitatea
de parca ar fi un presedinte
legitim, normal si cu un comportament
adecvat acestei tari.�
Sigur, am dat aceste exemple, din
multe altele, din care rezulta ca
perioada in care prietenia dintre
Ponta si Antonescu parea "indestructibila�
a cam apus. Pentru ca
au inceput greselile guvernarii,
apropierea neasteptata, la inceput,
a lui Ponta de Basescu si, in cele
din urma, conflictele. Care, daca vor
continua si accentua, ar putea duce
la destramarea USL! Daca insa
lucrurile vor evolua intr-o asemenea
directie, cu cine va mai guverna
Ponta? Alaturi de UDMR, de care,
in campania electorala, declara ca
nu "se lasa santajat� (cerand votul
masiv al romanilor!)? Fereasca,
Domnul! Nu va jucati, deci, cu
vointa electoratului, ca, la un moment
dat, ati putea sa pierdeti
Puterea, la fel de usor cum ati si
castigat-o! Tara are nevoie de alte
prioritati, si nu de vesnice conflicte
de doi bani! Sarcina esentiala a
politicii consta in a face tot ceea
ce este necesar pentru ca
Romania si romanii sa existe si sa
traiasca in conditii normale. Insa
normalitatea este imposibila de
atins daca politica se epuizeaza
in conflicte irationale, ilogice si
imposibile de gestionat. E timpul,
posibil, al iubirii de tara, de libertate
si de lucruri bine facute.

Lasă un comentariu