Si Eminescu a fost asa

Sunt gol pe dinauntru... si sufletul imi plange.

Starea mea de singuratic ma ingrijoreaza

E trist, dar e adevarat ca sunt cu sufletul ranit...

Nestiind cum am ajuns asa si care a fost cauza...

...

Imi curge o lacrima pe obraz,

Si imi mai curge una...

Si nu stiu de ce... simt ca ma sufoc!

Incerc sa imi gasesc un leac pentru a vindeca rana din sufletul meu...

Dar nu stiu unde as putea sa il gasesc.

Am incercat sa gasesc alinare

In lumea in care traiesc...

Unii spun ca poti gasi vindecare... lumea e plina de lumina

Luceafarul neprihanirii ma poate ajuta

Soarele cu razele lui puternice straluceste tot timpul...

Noaptea nu mai are putere... lumina soarelui o orbeste...

Iar eu fiind un liliac...

Traiesc in lume cu aceasta... am nevoie de acest soare...

Stiu ca lumina divina e undeva la inaltime...

Dar eu...nu o pot vedea... dar ea ma poate vindeca

Doar ca intunericul ma urmareste... el vrea sa imi stapaneasca sufletul...

As vrea sa ma transform intr-o persoana sa pot vedea doar lumina,

Soarele sa imi poata lumina mintea si inima... sa nu mai deschid usa intunericului.

...........

Asa voi reusi sa imi schimb starea...

Doar transformandu-ma!!!

Si recunoscand. Si acceptand adevarul.

Si voi care sunteti cum sunt si eu... traiti in lumina...

Dar nu o puteti vedea... transformati-va...chiar daca e dureros.

Inchideti usa Intunericului... el va poate orbi ochii sufletului

De ce sunt asa?... Ma simt ca si o planta cand vine zapada

Ea nu ii mai da putere si caldura pentru a creste si a-si deschide floarea

Ieri era totul bine, era soare, apoi incet a venit ploaia si apoi zapada!

Si mi-au intunecat inima si mintea... sper ca intr-o zi vei veni cu un soare, Doamne...

Si imi vei schimba starea!

Eminescu a fost luminat... si eu si tu... putem fi asa.

EMANUEL-AUGUSTIN BARCEA, cl. a X-a B, Colegiul Tehnic Tarnaveni

Lasă un comentariu