NEOBRAZAREA SI NERUSINAREA LUI T„KES L„SZLO INTREC ORICE LIMITA!

Distribuie pe:

Prin intermediul avocatului Kincses El�d � figura sinistra a tragicelor
evenimente din martie 1990, de la Targu-Mures � T�kes L�szlo a declarat
ca a depus la Curtea de Apel din Bucuresti o plangere impotriva
Consiliului de Onoare al Ordinului ,,Steaua Romaniei�, care a hotarat
retragerea acestei inalte distictii atribuita, cu atata marinimie, in 2009.
Care vor fi fost meritele deosebite pe care T�kes L�szlo le-a
adus Romaniei, pentru ca sa primeasca o astfel de inalta distictie,
numai Basescu stie. In schimb, noi toti romanii, dar mai ales
romanii ardeleni, stim foarte bine faptul ca T�kes L�szlo este unul
dintre cei mai inversunati dusmani ai Romaniei si ai romanilor,
care si-a schimbat sutana de popa, tocmai pentru ca sa poata
sa actioneze, prin toate mijloacele, impotriva tarii in care s-a
nascut si al carei cetatean este.

Astfel, dupa ce si-a castigat falsa faima de a fi fost omul care a
aprins flacara revolutiei anticomuniste din Romania � dovedindu-se
apoi ca a fost un devotat colaborator al securitatii! � el s-a folosit de
prostia, dar si credibilitatea multora, ca sa puna la cale toate nemerniciile
de care a fost si este capabil, indrepate impotriva
Romaniei, umbland, cum se spune, ,,cu jalba-n protap�
pe la toate curtile europene, pe care le-a imbrobodit cu
minciuni gogonate, spre a le determina sa creada ca
Transilvania este locuita in majoriate de unguri, ca ea a
fost stapanita o mie de ani de Ungaria, care are toate
drepturile sa o recupereze de sub ,,stapanirea invadatorilor
romani de peste Carpati�.

Inca din vremea cand mai purta sutana preoteasca,
socotindu-se un slujitor al lui Dumnezeu � calitate pe care
si-a schimbat-o intre timp, devenind un slujitor al diavolului! �,
Tokes Laszlo tuna si fulgerea impotriva puterii de la
Bucuresti, oprimatoarea minoritatii maghiare din Romania.
,,Nu dati lucrurile sfinte cainilor si nici nu le aruncati in fata
porcilor, ca nu cumva sa fie calcate si sa se intoarca
impotriva voastra�, predica el chiar din anvonul bisericii. El
a explicat apoi aceasta parabola biblica intr-o maniera
proprie, anume ca ,,lucrurile sfinte� sunt drepturile
colective ce trebuiesc acordate ungurilor. Cat priveste cine
sunt cainii si porcii le-a lasat la latitudinea credinciosilor.
Intr-unul din interviurile sale mincinoase, acordate
unei publicatii suedeze, in urma cu cativa ani, raspopitul
Tokes afirma, nici mai mult nici mai putin, ca
,,Transilvania este locuita in proportie de 70 la suta de
unguri. Iar acestia se afla sub cea mai crunta prigoana
a romanilor minoritari�. Interviul a fost difuzat, la vremea
respectiva, de postul Duna TV. Concluzia nu poate fi alta
decat ca Tokes Laszlo a numarat pe fiecare ungur din
Transilvania de doua, daca nu chiar de trei ori!

Ascultandu-i sau citindu-i toate gogomaniile lui Tokes
Laszlo, de-a lungul anilor care s-au scurs dupa 1989, nu
poti sa nu te gandesti la renumitul baron mincinos
Munchhausen ,,cel mai mincinos dintre mincinosi�!
De-atunci si-a facut o ocupatie de a balacari Romania,
care nu este decat un ,,oprimator� pentru etnicii maghiari,
indemnandu-i direct la nesupunere, fiindca ,,numai asa
ar putea scapa de lantul statului majoritar�! Fiindca, in
opinia sa, cei 90 de ani care s-au scurs dupa Trianon au
constituit un adevarat infern pentru ungurii din Romania.
Acesta a avut drept consecinta dezastruoasa reducerea
drastica a etnicilor maghiari din Transilvania. ,,Daca in 1920,
populatia Transivaniei era de 50 la suta maghiari si 36 la
suta romani (adica 5,2 milioane de unguri, fata de numai 2,8
milioane de romani (!?), in 1977 numarul romanilor a ajuns la
7,5 milioane, fata de numai 3,5 miioane de unguri�.

Singura solutie pentru remedierea acestei situatii:
autonomia Transilvaniei! De parca aceasta ,,autonomie� ar fi
asa, un fel de personaj, cu puteri virile fabuloase, care ar
conduce la cresterea spectaculoasa a natalitatii la unguri.
Ca doar statisticile arata clar ca de cand au devenit popor
european ungurii nu au avut decat o natalitate negativa. Iar
de nu ar fi dus acea teribila politica de maghiarizare impotriva
tuturor popoarelor cu care au intrat in contact, fiind gata �
vorba lui Eminescu ,,sa maghiarizeze si pietrele�! �, nu se stie
daca azi s-ar mai putea vorbi de o natiune maghiara in Europa!
Ajuns intr-un post atat de insemnat la UE, ca europarlamentar
roman, Tokes Laszlo nu a facut altceva decat sa
aduca prejudicii cat mai multe tarii pe care ar fi trebuit s-o
reprezinte si sa-i apere interesele. Strategia sa, in calitatea
pe care o are, a fost si a ramas aceeasi pe care a urmarit-o de
cand se stie. ,,Integrarea in UE reprezinta apusul statelor
nationale, iar acesta reprezinta un lucru important pentru
maghiarii din Romania...Cu cat se va intampla mai repede, cu
atat granitele cu Ungaria vor dispare�. Evident, afirmatia se
referea, in primul rand, la Romania ,,stat national� al carei
,,apus� il viseaza ungurii, in frunte cu T�k�s L�szlo. Visul lor
este sa piara toate statele nationale, numai Ungaria sa ramana!
Caci, vorba lui Taslauanu, ,,decat sa piarda Ungaria o palma
de pamant, mai bine sa piara toti ungurii�!

Dintr-o asemenea convingere s-a nascut desigur si ideea
lui T�kes, aceea de a-i propune amicului sau de la Budapesta,
Viktor Orban, de a institui un protectorat al Ungariei asupra
Transilvaniei. Nesimtire si obraznicie! Trebuie sa existe mult
cinism intr-un individ sa faca o astfel de propunere, stiind
destul de bine ca Transilvania este parte integranta a unui
stat national, unitar, independent si indivizibil, care se numeste
Romania! Este chiar mai mult decat atat, este o tradare de
patrie! Fiindca ,,patria este tara in care s-a nascut cineva
si al carei cetatean este�. Iar Tokes Laszlo s-a nascut in
Romania si este cetatean roman!

Fata de toate acestea, pe buna dreptate se intreba Traian
Basescu, la Universitatea de Vara de la Izvorul Muresului,
daca T�k�s L�szlo mai merita sa fie cavaler al celui mai
inalt ordin al tarii, Ordinul ,,Steaua Romaniei�?! Ba, mai mult,
daca mai merita sa aiba calitatea de cetatean al Romaniei?!
Numai ca pe spusele lui Basescu romanii nu mai dau de
mult nici doi bani, fiindca el nu apara interesele tarii, fiind
mai degraba un fel de Iago, lipsit de orice scrupule. Tocmai
de aceea, T�kes isi permite sa faca ceea ce face, fiindca
organele care ar trebui sa vegheze la respectarea ordinei
si legilor fac numai ceea ce li se dicteaza de la Cotroceni.
Altfel cum si-ar permite T�k�s L�szlo sa dea in judecata
Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua Romaniei�,
acuzandu-l ca a redactat o hotarare "in stil brosurist al
activistilor de partid�! Oare acest organism, format din
personalitati de prestigiu ale vietii publice din Romania,
ale stiintei si culturii romanesti, nu ar fi cazul sa-l cheme in
instanta ca sa dea socoteala pentru afirmatiile calomnioase
la adresa sa?

Si, pentru a-si bate joc de acesta, comportandu-se josnic,
fara pic de rusine, ba, mai mult, de-a dreptul obraznic, ca
un nesimtit, a predat ordinul respectiv Bisericii Reformate
din Timisoara, spunand, cu tupeu: ,,sa vina la Timisoara
daca vrea cineva sa ia inapoi distinctia �Steaua Romaniei�
in grad de Cavaler�! Cum i se permite lui T�kes sa aiba un
astfel de comportament ireverentios fata de conducerea
tarii? Cum, adica, cu ce drept a predat el decoratia respectiva
Bisericii Reformate din Timisoara? A primit acest ordin de la
respectiva biserica? Ori mizeaza ca datorita Timisoarei si-a
castigat el ,,inaltul� titlul de ,,erou al revolutiei�? Intre timp,
insa, acela a fost uitat, fiindca in realitate a fost o cacialma!
Iar acum singurul titlu pe care-l merita este acela de tradator
de tara! Sunt convins ca si timisorenii sunt de acord cu el.
Dar Justitia romana o fi oare? Aici am mari indoieli.

Lasă un comentariu