CANTEC LUI EMINESCU

Ne-ai invatat cuvantul ne fie inviere

Si mostenita limba un fagure de miere,

Sa nu-nselam speranta ce inca ne-a fost data,

Sa ardem in iubirea bobocului de fata.

Din vis facut-ai aripi sa poata muritorul

Sa urce-n nefiinta, sa ia din tine zborul

Plecand spre zari deschise si large infinituri,

Sa se-ntrupeze inca-n nepieritoare mituri.

Sa guste din placerea puterilor divine,

Sa-mi fie calatorul prin lumile straine,

Sa tina soarta lumii in mana-i tremuranda,

Sa scurme taina vietii din mintea lui flamanda.

Ne-ai dat apoi Luceafar sa-nfioram iubirea

Si-n caile celeste sa ne aflam menirea,

Si varsta cea de aur cu inima curata,

Si-ntorsul in pruncia fiintei nepatata,

Padurea fermecata cu lacul de clestar,

Si-n nopti sub clar de luna iubirile de jar,

Si lebada pe ape ducand a noastre vise

Prin caile luminii din ceruri necuprinse.

Tu ne-ai lasat icoane ce-or atarna la grinda

Iar sufletu-ti altare pe toti sa ne cuprinda,

De ochiul vietii noastre va lacrima lumina

Om nemuri cu tine, in veacuri ce-or sa vina.

Lasă un comentariu