SUSȚINEREA LICEELOR AGRICOLE

Distribuie pe:

În județul Mureș funcționează două unități de învățământ cu profil agricol: Colegiul Agricol “Traian Săvulescu” din Târgu-Mureș și Liceul Tehnologic “Ioan Bojor” din Reghin, după cum am aflat de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut, în cursul săptămânii trecute, o întâlnire de lucru cu o echipă de specialiști de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), condusă de ministrul Sebastian-Ioan Burduja, ce a avut drept scop realizarea unui parteneriat care să poată contribui la digitalizarea învățământului liceal agricol din România. Cu acest prilej, ministrul Petre Daea a prezentat proiectele pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dorește să le implementeze prin intermediul liceelor agricole, astfel încât să se creeze o legătură între fermieri, administrație publică, licee agricole, universități și cercetarea științifică din agricultură.

Specialiștii MADR le-au expus celor prezenți un proiect prin care ministerul își propune să susțină infrastructura din cadrul liceelor agricole și să asigure calitatea actului educațional agricol, în completarea fondurilor deja alocate pentru investiții în perioada 2020-2022. Finanțarea acestor activități se va realiza prin proiectul de “Investiții pentru transformarea liceelor agricole în principalele locuri de profesionalizare a viitorilor fermieri antreprenori și salariați în domeniul agriculturii”.

Acest proiect este cuprins în Planul Național de Redresare și Reziliență - componenta 15 din Programul Național - România Educată și urmează să fie implementat în perioada 2023-2026. Cele 57 de licee agricole vor beneficia de fonduri în valoare de 43,6 milioane euro, destinate atât dezvoltării infrastructurii, cât și creșterii calității actului educațional agricol (elaborarea manualelor de specialitate în format digital și modular, instruirea cadrelor didactice de specialitate, perfecționarea stagiilor de practică, învățarea mixtă teorie-practică-digitalizare), se arată într-un Comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Digitalizarea celor 57 de licee agricole din țară

Conform aceleiași surse, digitalizarea liceelor se va realiza prin: dotarea cu echipamente electronice a câte unui laborator IT pentru fiecare dintre cele 57 licee agricole; înființarea unei platforme digitale în scopul eficientizării colaborării/comunicării dintre cele 57 licee agricole, universități de profil, agenți economici din agricultură, administrație publică locală și centrală, cercetare agricolă și a corelării pregătirii teoretice și practice a elevilor cu necesitățile de pe piața muncii din agricultură.

Platforma digitală va fi interconectată și va funcționa la nivelul celor 57 de licee agricole. Coordonarea tehnico - metodologică pentru realizarea platformei va fi asigurată de MADR, în colaborare cu MCID, care va asigura suportul tehnic cu specialiști în domeniul IT.

Pentru crearea platformei digitale urmează să se încheie un protocol de colaborare între MADR și MCID în vederea creșterii eficienței pregătirii profesionale a elevilor, în raport cu cerințele de pe piața muncii. (B.L.)

Lasă un comentariu