Cultura si arta

LA MULTI ANI, 2014!

Cele zece porunci ale romanului, infatisate de Ion Ratiu
la primul Congres al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi,
desfasurat la Geneva in anul 1984

1. Fii mandru ca esti roman!
Afirma-te intotdeauna ca atare.
Suntem un popor nobil si vechi.
Civilizatia are radacini adanci in
pamantul tarii noastre.

2. Afirma-ti dragostea pentru
Patrie ori de cate ori ai ocazia. Nu
faci asta pentru ca esti sovin, ci
pentru ca doresti sa ii servesti pe
cei ramasi acasa.

3. Apara drepturile poporului
roman, in totalitatea sa. Nu regateni,
nu transilvaneni, nu basarabeni, nu
timoceni, aromani sau megleniti.
Toti suntem romani.

4. Ajuta-ti compatriotii din mult-putinul
ce il ai. Da-ti tainul, nu il precupeti.

5. Sustine institutiile romanesti din
diaspora, oricat de modeste sau de
imperfecte ar fi acestea.

6. Nu critica niciodata, nici macar
prieteneste, pe romanul care se straduie
ste sa apere sau sa promoveze cauza
nationala. Fa tu mai bine decat el.

7. Nu aduce nicio critica, nici macar
"constructiva�, semenului tau care
lupta. Critica ta sa se afirme prin fapta:
fa mai mult si mai bine decat face el.

8. Fii intotdeauna constient ca
gelozia, invidia si calomnia constituie
ultimul refugiu al omului frustrat si slab,
care nu mai are nici tara, nici pozitie in
societate. Nu te lasa prada acestor
sentimente inferioare.

9. Opune-te numai celor care siluiesc
vointa poporului roman. Opozitia fata de
eforturile altor patrioti romani este o
irosire de energie.

10. Fa ceva pozitiv pentru tara ta si
pentru compatriotii tai. Oricat de modest
sau neinsemnat este ceea ce faci, fa-o
in fiecare zi.

Lumea imi parea
o cifra...

Lumea imi parea o cifra, oamenii imi pareau morti,

Masti, ce rad dupa comanda, cari ies de dupa porti

Si dispar papusi maiestre, ce ca sunt nici ca nu stiu

Si-ntr-o lume de cadavre cautam un suflet viu;

Ma zbateam dorind viata, cu ce sete eu catam

Precum cel ce se ineaca se acata de-orice ram.

Dibuit-am in stiinte, in maxime,-n poezie,

Dara toate imi parura sura, stearpa teorie.

N-aveam scop in asta lume, nici aveam ce sa traiesc

Pana cand... blestam momentul!... pan- ce-a fost sa te-ntalnesc.

Oare sunt eu tot acelasi? Singur nu mai ma-nteleg:

De clipirea genei tale putui viata sa mi-o leg.

Eram mandru injosirea, ba sclavia ma inveti:

Ma dispretuiesc pe mine... ce mai are astazi pret?

Imi parea ca imparatii sunt pe lume un nimic

Caci ei nu tineau in mana degetul tau dulce, mic,

Incepusem s-am in lume ceva ce platea mai mult

Decat lumea, decat totul ce putusem sa ascult;

Ma miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu?

Toate existau sub soare, pentru ca existi si tu.

MIHAI EMINESCU

Cel mai vechi si mai frumos colind din Dobrogea:

Colindul Sfantului Andrei

De Craciun, crestinismul si obiceiurile bisericesti se
impletesc cel mai frumos cu cele pagane. Unul dintre
aceste obiceiuri este cel al Colindatului. Dobrogea este
saraca in colinde proprii, pentru ca a stat mult sub stapanire
otomana, dar exista anumite zone care au pastrat traditii
vechi de mii de ani. Unul dintre cele mai vechi colinde din
Dobrogea este considerat a fi si cel mai frumos. Acesta este
Colindul Sfantului Andrei. (�) Parintele Paisie este cel care
a pus cap la cap legendele vechi, dar si scrierile crestine si
a descoperit traseul acestui colind, dar si alte mentiuni ale
Sfantului Apostol Andrei in cantecele de Craciun.
"Istoria Bisericii Romane� mentioneaza, in 1939, ca
"dobrogenii batrani stiu si azi de trecerea Apostolului
Andrei, cu toiagul in mana, prin Dobrogea�. O astfel de
povestire a fost auzita in satul Cuzgun (azi Ion Corvin, in
sudul judetului Constanta), povestire transmisa de preotul
Stefan Vasilescu, care, in 1935, era preot de 30 de ani in
acest sat, iar el, preotul, la randul sau, stia aceasta povestire
de la alti batrani ai satului. In aceste povestiri era vorba si
de doua pesteri (existente si astazi), care au servit ca biserici
crestinilor. Chiar spune povestirea ca pesterile acestea "erau
bisericutele lor. Apostolul nu a stat mult aici, dar cat a stat
a invatat lumea sa se inchine�. In 1944, episcopul Chesarie
Paunescu al Constantei a amenajat intr-una din pesteri o
biserica, pe care a si sfintit-o, cu gandul de a intemeia
aici o manastire, ceea ce nu s-a putut face din cauza
vremurilor de razboi si a regimului ateu din anii 1948-1989.
Povestea mai spune ca Apostolul a facut sa rasara, lovind
in pamant cu toiagul sau, un izvor bogat de apa buna,
rasfirat in noua izvorase, aflate la circa 2 km de pestera.
In prezent, aici se fac lucrari de amenajare si deja, pe
aceste izvoare, a fost ridicata o biserica, aflata deocamdata
in santier� � povesteste parintele Paisie.
Sfantul Apostol Andrei este amintit si in unele colinde
dobrogene, care se pastreaza pana in zilele noastre. Intr-un
astfel de colind gasim aceste versuri: "Ne dati ori nu ne
dati?/ Ca mergem la alta casa,/ Unde Sant Andrei ne iasa/
Si ne face tolba groasa�. Acest colind a fost cules de Maria
Dinu, care l-a publicat in articolul "Legende dobrogene
despre Sfantul Apostol Andrei�, in revista "Biserica Ortodoxa
Romana�, 1935, nr. 9-10. Se pare ca din tot folclorul dobrogean
care pomeneste de Sfantul Apostol Andrei, cel mai frumos
este un colind intitulat "Pestera Sfantului Andrei�, colind in
care amintirea Apostolului este legata de numele lui Decebal
si Traian, cei doi ilustri conducatori ai stramosilor nostri, dacii
si romanii. Acest colind are doua variante. O redam pe cea
mai completa: "Colo, pe grindei,/ Crang de alunei,/ Val de
artarei,/ Sfanta manastire,/ Loc de tainuire,/ Si tamaduire;/
Si piteste-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce/ Scara
care duce,/ Din cruce de schit,/ Scari de coborat.../ De la
schit in sus/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce in tei/ Casa lui
Andrei.../ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine ca-mi
venea/ Si descaleca?/ Venea Decebal,/ Calare pe-un cal./
Sfintii ca-i gasea,/ Cu ei ca-mi vorbea,/ Dar nu se-nchina,/
Nici cruce-si facea./ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/
Traian ca venea,/ La slujba sedea,/ Slujba asculta/ Si
ingenunchea,/ Si nu se-nchina.../ Pe murg calarea/ Si cale-si
lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului.../ Andrei col�-la schit,/ Uita
c-a iesit/ Cu papucii lui/ Talpa raiului,/ Si potcapu� lui/ Arca
cerului,/ Cu vesminte sfinte/ Fratii inainte,/ Cu toiag si cruce,/
Candele-n rascruce,/ Lumanari aprinse,/ Valvatai cuprinse.../
Iar Sant Andrei,/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/
Se roaga mereu,/ La Bun Dumnezeu...�
Localnicii satelor din sud-vestul Dobrogei sunt cei care au
cantat acest colind si l-au transmis din generatie in generatie.
El era interpretat si la serbarile campenesti, dar si inainte de
ziua Sfantului Andrei, pe 30 noiembrie. Versurile au fost culese
si publicate de o localnica din comuna Ion Corvin.
"Colindul acesta � ca si altele � despre Sfantul Apostol
Andrei are, intre alte trasaturi specifice, faptul ca este
inchinat nu in primul rand Mantuitorului Iisus Hristos si Maicii
Domnului, ci Apostolului Andrei, ucenicul cel dintai al
Domnului. De asemenea, tot ca un specific, este prezenta in
versurile colindului a celor doi corifei a istoriei noastre
vechi, Decebal si Traian. Se stie, din izvoarele istorice
scrise, ca in iarna anilor 101-102 si in primavara lui 102,
imparatul Traian s-a deplasat personal in sudul Dobrogei,
unde getii localnici se ridica impotriva stapanitorilor
romani, batalia decisiva dandu-se pe platoul de la
Adamclisi. Victoria a fost a romanilor, astfel ca getii
dobrogeni si urmasii lor, geto-daco-romanii, vor sta sub
stapanirea Imperiului inca 500 de ani, trecand apoi, pe
rand, sub alte stapaniri straine (slavi, avari, bulgari,
bizantini, cumani, pecenegi, tatari si turci), pana in 1878,
cand Dobrogea este redata Romaniei. Colindul vorbeste si
de un schit (deci, o mica manastire) aflat intr-o padure de
artari, aluni si tei. Autorul anonim al colindului, care nu
stim cum se numea, de unde era si cand a trait, nu trece cu
vederea trofeul lui Traian de la Adamclisi, ci precizeaza
chiar ca de la schit imparatul Traian a plecat �la cetatea
lui, a Trofeului�. Aparent fara insemnatate, amanuntul �si
potcapul lui� (potcapul lui Andrei, desigur) ne face sa
credem ca acel crestin, care ori a compus, ori a descoperit
in zona colindul, avea cunostinta de viata monahiceasca
din acest loc, probabil intr-o perioada de oarecare
liniste in cei 461 de ani de stapanire otomana (14171878) in Dobrogea. Si tot un specific al acestor colinde,
dar si al altor creatii folclorice dobrogene, dedicate
Sfantului Andrei, este faptul ca ele sunt proprii
romanilor, iar cele din Dobrogea sunt mai frumoase decat
toate celelalte, din tara noastra, inchinate Apostolului.
Totodata, ele dovedesc vechimea Crestinismului la
romani, precum si apostolicitatea Bisericii romanesti� �
spune parintele Paisie.
Mai-marii bisericii cred ca toate aceste colinde si creatii
despre Sfantul Apostol Andrei, care au fost gasite in
Dobrogea, nu se regasesc in alte regiuni ale tarii noastre.
De ce? Parintele profesor Nicolae Serbanescu spune ca
Sfantul Apostol Andrei a calcat cu picioarele sale numai
pamantul Dobrogei (Scitia Mica), iar de aici el s-a deplasat
prin Tracia (Bulgaria de azi), urmand linia tarmului Marii
Negre, iar din Tracia in Tessalia, de aici in Ahaia, unde a
fost martirizat in orasul Patras. Dupa plecarea lui din
Dobrogea, au ramas sa-i continue aici lucrarea in "ogorul
Domnului� ucenicii sai alesi dintre localnicii dobrogeni
(geto-daco-romani, greci, sciti).
In marile provincii istorice romanesti de peste Dunare,
adica in Moldova, Muntenia, Oltenia, Ardeal si Banat, au
venit si au propovaduit atat ucenici cu care Apostolul Andrei
a venit in Scitia Mica, cat si, mai ales, in randurile colonistilor,
crestini deja convertiti in tinuturile lor de bastina.
In prezent, Colindul Sfantului Andrei a fost preluat in
repertoriul Coralei "Armonia� a Arhiepiscopiei Tomisului.

Lasă un comentariu