15 noiembrie 2013, ora 21.30. Mai e un sfert de
ora pana la fluierul de inceput al meciului Grecia
� Romania. Incep si eu� incalzirea moral �
sufleteasca. Pornesc usor, cu pasi lenti, printre
amintiri frumoase, ehe� de-acum foarte multi ani,
din� antichitatea istoriei razboaielor noastre
fotbalistice cu aheii!
�Imi amintesc de preliminariile pentru El
Mundial-ul din Mexic, din 1970. Noi eram in grupa
cu Portugalia, Grecia si Elvetia.
In primul meci din grupa, Romania a jucat cu
Portugalia, la Lisabona, in toamna lui 1968. Lusitanii,
cu extrema de buzunar, micutul Simoes, dar si cu
"perla Mozambicului�, Eusebio, in teren, ne-au batut
pe "Estadio da Luz� cu scor de forfait, sau, sa zicem,
cu un scor mult mai prezent in volei: 3-0!
Presa de specialitate, in speta cotidianul
"Sportul� tuna si fulgera, ca uite, dupa atatea ratari,
vreme de 30 de ani, vom rata si aceasta calificare la
un CM, ca Angelo Niculescu si temporizarea lui, ca
asa si pe dincolo�!
�A urmat un parcurs fara greseala (infrangere),
la finalul caruia Romania s-a calificat la Mondialul
din Mexic! I-am batut pe elvetieni si la noi (2-0) si la
ei acasa(1-0), ne-am revansat si i-am batut pe
portughezi la Bucuresti cu 1-0 (a inscris Dobrin), iar
cu grecii�ehei, cu grecii noi am fost invingatori,
fara sa-i fi invins! Si nici ei pe noi! Am fost egalii lor,
au fost egalii nostri si la Pireu si la Bucuresti. Meciul
de la Bucuresti a fost, de fapt, sprintul final al
�maratonului pentru Mexic si egalul cu grecii ne-a
fost de-ajuns spre a ne detasa in� victoriosi!
Asadar, toamna lui 1968 ne-a adus o infrangere
severa la Lisabona si o asteptata, dorita si oarecum
previzibila victorie in fata Elvetiei, la Bucuresti.
Victorie de moral, dar nu intr-atat de importanta incat
sa ne faca sa speram la calificare.
Declicul care ne-a facut sa speram la o calificare
la El Mundial a venit in primavara lui 1969, cand
romanii le-au luat grecilor un punct, chiar la ei acasa,
pe stadionul Karaiskakis din Pireu! "Mopsul� nostru,
regretatul Dumitrache, in zi de gratie, a inscris doua
goluri de aur, cu care i-a pus cu botul pe labe pe
greci de fiecare data cand acestia ne-au condus,
cu 1-0 si cu 2-1.
Si a venit si meciul decisiv, de la Bucuresti. Noi
aveam doua oportunitati spre a ne califica: victoria
sau meciul egal. Grecilor le trebuia exclusiv victoria.
Meciul s-a jucat exact acum 44 de ani, in 16
noiembrie 1969. Dembrowski a deschis scorul spre
sfarsitul primei reprize, dar la inceputul celui de-al
doilea mitan a egalat Dobrinul lor, Domazos, un
fotbalist charismatic, dar la fel de contestat de unii
(oficiali) si iubit de altii, ca si Dobrin al nostru. In
timpul ramas, aproape o repriza, noi n-am marcat,
dar, important e ca nici grecii n-au marcat, desi, cu
cateva minute inainte de final, Botinos (nu i-am uitat
numele!) era sa ne scuture plasa portii, si sa ne fure
biletele pentru Mexic!
Fluierul de final de meci a marcat si inceputul
uriasei explozii de bucurie, izbucnita din piepturile
celor peste 80.000 de spectatori, la care s-a adaugat
bucuria manifestata de milioanele de telespectatori!
Ca tot veni vorba de Dobrin, cel mai mare fotbalist
roman (alaturi de Hagi) al tuturor timpurilor a fost bun,
uneori chiar providential (vezi golul victorios din
meciul de la Bucuresti cu Portugalia) in meciurile
preliminariilor, dar n-a fost folosit nici macar un minut
la Guadalajara!
�Mai sunt cateva minute si incepe meciul. Intru si
eu in linie dreapta cu�incalzirea: asadar si asa deci,
doar de bine despre greci!; ei sunt port bonheur-ul
nostru cand vine vorba de preliminarii la un Campionat
Mondial!; dupa meciul din 16 noiembrie 1969, ne-am
calificat, intr-un fel, tot pentru America! Atunci am fost
in Mexic, cea mai nordica tara a Americii Centrale!; ce
bine-ar fi sa scoatem un egal in seara asta, poate tot
2-2, ca atunci, in primavara lui 1969, tot pe Karaiskakis!;
ca sa nu mai vorbesc de o victorie!
Cu victorie, sau chiar cu un egal, poa� sa ninga,
poa� sa ploua la Bucuresti, ca in sufletele noastre va fi
senin! Atat de senin ca vom putea "vedea� pana hat
departe, peste "balta�, tarmurile insorite ale Americii
de Sud, ale Braziliei, cu Copacabana ei cu tot!
�Pana una-alta, a inceput meciul. Au inscris
grecii. Ma consolez: nu-i nimic, istoria se repeta!
Vom egala la 1, apoi la 2 si vom pleca cu un punct
acasa, ca acum 44 de ani
Parca as fi� Pythia! Nici n-apuc sa-mi exprim bine
gandul-profetia, ca egaleaza ai nostri!
Dar, ce se-ntampla?! De data aceasta, nici n-apuc
bine sa ma bucur, ca grecii inscriu din nou. Astept o
replica taioasa dinspre ai nostri, o speranta de egalare.
Ne risipim intr-un joc fara noima. Cronos (ajutat de
lipsa noastra de aplomb) tine cu grecii si jocul curge
in favoarea lor. Tin mingea. Suntem dominati. Din jocul
alor nostri mi-am dat seama incet incet ca nu vor mai
putea egala, chiar daca vor juca pana la calendele
grecesti! Sunt trist! Eu, totusi, mai sper, asa, trist cum
sunt, intr-o�simetrie a rezultatelor, mai sper intr-un
2-2 norocos!
Tristetea mea capata profunzimi de tragedie antica
in momentul cand grecii mai inscriu o data! Sufletele
milioanelor de romani sunt un urias cor antic, jelind
tragedia infrangerii de la Pireu!
Insorita Copacabana aproape ca nu se mai zareste!...
Meciul se incheie. Nu e timpul (nici macar fizic) de
analize profunde, de gasit vinovati!
Scriu aceste randuri tarziu, in noaptea de 15
noiembrie 2013, de fapt, cu cateva minute inainte de a intra
in ziua de 16 noiembrie, zi in care, acum 44 de ani�
Nu� nu mai intru in jocul� simetriilor! M-am dovedit
a fi oracol mincinos!
Ce a fost, a fost! Vom vedea ce va fi! Vom canta
nostalgic, "Guadalajara, Guadalajara�, sau vom invata
sa dansam Samba do Brasil !?
Acest articol este unul cu final deschis si�
interactiv! La ora cand il veti citi, veti sti deja, daca
mergem in Brazilia sau nu. Va rog pe dumneavoastra,
dragi cititori, sa scrieti domniile voastre post factum,
finalul acestui articol, oricare ar fi acest final: "ura, am
invins, mergem in Brazilia!�, sau, "am ratat, din nou,
prezenta la un campionat mondial!�.
Eu, unul, oricare ar fi finalul, adaug: sunt, suntem
alaturi de voi, tricolori! Si la bine si la rau!
In numele meu si al celor care gandesc la fel, semnez.
