Toamna Ludușeană, 2023

Distribuie pe:

“Ne bucurăm că și în acest an am reușit să organizăm Festivalul «Toamna Ludușeană», fără să cheltuim niciun ban de la bugetul local. Prin protocolul încheiat, Primăria a oferit gratuit spațiul public, iar Asociația “Chemarea străbunilor” s-a ocupat de tot ceea ce a ținut de această manifestare: de partea artistică și de comercianți”, a transmis primarul Ludușului, Cristian Moldovan, vineri, în prima zi a evenimentului. “Vineri, a avut loc deschiderea oficială unde, alături de doamna deputat Dumitrița Gliga, am avut plăcerea de a vizita standurile producătorilor locali și a celor din zonele limitrofe orașului, cărora doresc să le mulțumesc pentru prezență și prezentare”, a mai declarat edilul.

Seara a continuat cu un concert susținut de soliștii clubului de canto Bella Musica - din Luduș, Alfred Gardului, Geogiana Vesa, dj Ionuț Bucur și Syntia.

Programul zilei de sâmbătă, 2 septembrie 2023, a început încă de la orele dimineții, când cele 6 echipe au dat startul “Concursului de gătit - gulaș la ceaun”. În același timp, în sala de sport a orașului a avut loc prima ediție a concursului de tenis de masă “Cupa Toamna Ludușeană” cu participarea a peste 70 jucători. Membrii clubului Edi Gym Fitness au oferit demonstrații de skandenberg.

Seara a continuat cu un spectacol generator de mulți decibeli, de mișcare și de cântec interactiv, cu tinerele talente ludușene a grupului de canto Bella Musica, dj Christian Mattheiu, Trupa de rock Burnt Matches - Luduș, Carmen Pop și un recital al celor de la Trupa Vremuri.

Programul artistic de duminică a început cu ansamblurile folclorice “Ardealul” și “Hajdina”, din Luduș, grupul de dansuri Pohanka și a continuat cu binecunoscuții interpreți de muzică populară Giulia Urs, Clara Călugăr, Alexandru Creța, Irina Popa, Denisa Moldovan, Alexandru Făgădar, Andreea Doboș și Amalia Cheper Iurian.

Lasă un comentariu