anul 1924 se implinea un secol
de la nasterea "Craiului Muntilor�
si o jumatate de veac de la trecerea
sa in eternitatea istoriei
romanilor. Omagierea personalitatii
sale, atunci, in conditiile noi,
ale Romaniei reintregite, a fost
complexa, de la manifetarile scolare,
la amplasarea de busturi si
statui si pana la amplele fetivitati
comemorative de la Tebea,
onorate de prezenta Familiei Regale
a tarii.
Presa timpului a ilustrat sentimentul
general de mandrie nationala
provocat de amintirea
acestui erou al romanilor transilvaneni,
dar a sustinut si initiativele
publice de ridicare a unor monumente
intru cinstirea sa.
Astfel, in publicatia "Muresul�,
Anul III, Nr. 9, din 20 aprilie 1924, p.
1, regasim un articol evocativ
(nesemnat), avand titlul de mai sus
si care se constituie intr-o emotionanta
schita de portret, cu punctarea
calitatilor si a meritelor sale,
dar si cu evidentierea destinului
sau nefericit, urmarit fiind de ura
neprietenilor, in viata, dar si
dincolo de mormant. Iata, in
extenso, textul acestui articol:
"Sarmanul Iancu! Putini eroi ai
nostri au avut soarta atat de trista,
ca el. Inteligent, frumos, simpatic,
cu maniere alese, cu avere
frumoasa, si, ca advocat, cu
cunostinte si legaturi intinse, el
ar fi fost chemat sa ajunga foarte
departe in viata si societate � un
adevarat �craiu al muntilor�, a
carui bogatie si fericire sa o fi
invidiat toti, daca nu renunta el
cu totul la binele si fericirea sa
personala si nu se sacrifica cu
desavarsire pentru binele neamului!
Sunt cunoscute cuvintele
rostite de marele erou, cand l-a
intrebat colonelul baron Heydte,
seful guvernului ardelean, ce
dorinta ar avea pentru persoana
sa? Intrebare la care Iancu a
raspuns: <
Si, totusi, un astfel de om idealist,
de nobil visator, a fost maltratat si
batjocorit in chipul cel mai infam.
El, salvatorul tronului habsburgic
impotriva rasculatilor unguri, el,
care a fost imbiat pentru persoana
sa cu distinctii, ranguri si pensiuni
mari, el a fost prins si aruncat in
temnita din Alba-Iulia ca orice
facator de rele, in aceeasi temnita
unde au mai robit inainte de el
Horia, Closca, Crisan si Ecaterina Varga. Intr-o dupa amiazi, cand si
robii aveau voie sa se plimbe si sa
se desfateze in aerul si lumina lui
Dumnezeu, ce-i trasni prin cap
supraveghetorului temnitei, Hohn?
Sa-i scurteze lui Iancu si celorlalti
robi timpul de plimbare, ca sa aiba
el cu atat mai mult timp de petrecere.
Iancu s-a impotrivit. Urmarea
a fost ca Hohn a pus sa-l ferece in
lanturi si, astfel legat, l-a palmuit
peste fata.
Nu-i mirare, ca bietul om,
pierzandu-si orice credinta in
adevar si dreptate, in cinstea si
omenia, cand a iesit din temnita sia
pierdut mintile si umbla trist,
cuprins de o adanca melancolie,
din sat in sat. Fluierul era tovarasul
sau nedespartit. Lui ii impartasea
toata jalea sa si a neamului sau. Se
spune ca in clipele lui senine zicea
catre prietenii care il intrebau
despre intamplarile din 1848: <
Si bietul de el, nici dupa moarte
n-a avut soarta mai buna. Ziarele,
revistele si cartile straine nu-l mai
scoteau din �canalie�, �duh necurat
�, �sef de banda de talhari� etc.
Iar cand romanii au inceput sa
colecteze bani, ca sa-i ridice un
monument la mormant, guvernul
unguresc de pe vremuri pur si
simplu a oprit orice colecta, amenintand
ca confisca intreaga suma,
daca se continua. Si cand, cu toate
acestea, niste studenti universitari
de la Cluj au indraznit sa puna pe
mormantul lui o coroana de flori cu
mandrul nostru tricolor, ei au trebuit
sa plece peste munti in tara
romaneasca, fiindca aici, la ei
acasa, nu mai aveau loc in nici o
scoala.
Acum e timpul sa se repare
aceasta mare nedreptate a celui
mai nedreptatit dintre marii nostri
oameni.�
De aceea, redactia isi indemna
cititorii, in partea finala a articolului,
sa participe la extragerile
loteriei organizate de ASTRA, din
ale carei beneficii ar fi urmat sa se
ridice un monument lui Avram
Iancu in tinutul Apusenilor:
"Asociatiunea din Sibiu vrea sa
ridice din veniturile loteriei sale,
intre altele, si o statuie, demna de
marele erou, in creierii Muntilor
Apuseni. De aceea e dator tot
romanul si omul adevarat sa
cumpere cat mai multe bilete de la
aceasta loterie cu menire asa de
nobila.�
Selectia textului si prezentarea,
