Cultura si arta

Locuri care au devenit amintiri:

"Universitatea din Grui�

Cand, in 1975, la prima intalnire a fiilor satului Sacalu de Padure,
invatatorul Ilie Gh. Sandru a amintit, in cuvantul sau rostit in fata
consatenilor adunati in sala caminului cultural, de ,,Universitatea din
Grui�, ,,de pe bancile careia ne-am ridicat toti cei mai in varsta, care ne
aflam azi aici, fie cei ramasi in sat, fie cei plecati sa-si faca alte rosturi�,
am zambit. Stiam ca aceasta ,,universitate� era de fapt fosta cladire a
Scolii Confesionale, aflata in imediata apropiere a Bisericii, monument
istoric, cu hramul ,,Inaltarea Domnului�.
Pe vremea aceea, ,,Universitatea din Grui� mai supravietuia. Edificata
in 1903, prin stradania preotului Ioan Duma, aceasta a fost primul local
de scoala din Sacalu de Padure. Era o cladire impunatoare pentru timpul
acela. Avea o sala de clasa in care puteau invata chiar si 50 de elevi, cu
ferestre mari, fixate pe peretele dinspre sud, astfel ca lumina naturala sa
vina din stanga elevilor asezati in banci cu fata spre apus. Pe latura ei
nordica mai erau inca trei incaperi, una destinata cancelariei, iar celelalte
doua locuintei pentru invatator. Acolo a locuit, in perioada ocupatiei
horthyste, invatatorul Nemes Denes, trimis sa faca scoala ungureasca la
Sacal. Scoala, aflandu-se la doar o aruncatura de bat de biserica,
dumnealui era deranjat de clopotele acesteia, motiv pentru care i-a
poruncit parintelui Todea sa nu mai fie trase. Parintele, dupa ce l-a ascultat,
cu rabdare, i-a deschis larg usa si l-a poftit afara. Intrarea in cladire se facea
printr-un coridor inchis, iar deasupra usii de la intrare se gasea un clopot mic,
care vestea inceperea cursurilor, sau sfarsitul recreatiei.
Atunci, in 1975, am zambit cand l-am auzit pe Ilie Gh.Sandru folosind
termenul de ,,Univeritatea din Grui�, la care invatasem si eu timp de patru
ani. I-am socotit aceasta sintagma drept o ,,figura de stil�, la care distinsul
dascal apela deseori. Aveam sa aflu, ulterior, tot de la el, ca aceasta
nu-i apartinea lui, ci unui ilustru inaintas, invatatorul Nicolae Nistor, al
carui elev fusese. Invatatorul Nicolae Nistor venise in sat prin 1907, ca
absolvent al Scolii Normale din cadrul Mitropoliei Transilvaniei. Avea
harul dascalului adevarat, era un pedagog desavarsit, dar si un infocat
patriot, invatandu-i pe elevi, dar si pe parintii acestora, toate cantecele
noastre patriotice, pregatindu-i astfel pentru marele act istoric ce avea
sa se intample la 1 Decembrie 1918. El a servit invatamantul din Sacal
vreme de 18 ani, pana in 1925. In acel timp populatia scolara a satului a
atins o cifra record: 101 elevi, din care 49 de baieti si 52 de fete! In
prezent mi se pare ca sunt mai putin de zece elevi in toate cele patru
clase ale invatamantului primar!
Acum, dupa aproape patru decenii de la acea intalnire a fiilor satului,
stau si ma gandesc tot mai mult la semnificatia acelei sintagme cu care
invatatorul Niclae Nistor si-a botezat scoala. Si nu pot sa nu-i dau dreptate
si inaintasului meu, invatatorul Ilie Gh.Sandru, anume ca pe bancile ei au
stat generatii dupa generatii de sacaleni, ca acolo au invatat sa scrie,
cu stiloul, ori pe tablite, literele alfabetului si cifrele ,,tablei inmultirii�; ca
acolo si-au pus temelia invatarii si cei care aveau sa urmeze cursurile
altor scoli medii si superioare. Si nu sunt deloc putini: medici, ingineri,
juristi, profesori, invatatori etc. Ba chiar si doi generali ai Armatei Romane!
Din pacate, ,,Universitatea din Grui� nu mai este. Dupa construirea
noii cladiri pentru Scoala Generala, cu patru sali de clasa � acum toate
goale! � cladirea din Grui a ramas pustie, parasita. Pe vremea CAP sala
de clasa a fost transformata in atelier de tamplarie. Apoi, dupa cativa
ani, a disparut si cladirea, ca si cum nici nu ar fi existat vreodata. Pacat!
Parintele Romulus Sever Todea, cu pasiune, a adunat, de-a lungul anilor,
multe obiecte muzeistice descoperite pe hotarul satului, sau in vechile
gospodarii, cu care a amenajat un punct muzeistic chiar in vechea casa
parohiala. Dupa demolarea acesteia, obiectele muzeistice au fost
depozitate intr-o incapere a noii case parohiale, si acolo zac si in ziua de
azi. Nimeni nu mai stie ce a fost si ce a ramas din ceea ce parintele Todea
a adunat. Oare nu si-ar fi putut ele gasi locul in acea veche cladire a
,,Universitatii din Grui�? Acolo s-ar fi putut amenaja un muzeu satesc,
care sa ,,vorbeasca� generatiilor de sacaleni despre ceea ce a fost
Sacalul de Padure de-a lungul celor aproape 800 de ani de existenta.
ILIE SANDRU

ZILELE
PATRIMONIULUI

Eveniment
editorial

In contextul marcarii Zilelor Patrimoniului,
Directia pentru Cultura
Mures a publicat doua volume de
mare utilitate, atat pentru cei preocupati
de patrimoniu, cat si pentru cei
interesati de turism pe trasee in care
se gasesc monumente istorice.
Cele doua lucrari sunt semnate de
Camelia-Monica Moldovan, fiind
initial teza de licenta, respectiv
lucrare de masterat, autoarea fiind
sarmaseanca de origine, dar absolventa
a Facultatii de Geografie,
Amenajare si Dezvoltare Turistica
a Universitatii "Babes Bolyai� din
Cluj-Napoca.
Cele doua carti sunt "Cunoasterea si valorificarea turistica prin
ghidaj a castelelor de pe Valea
Muresului� si "Valorificarea
turistica a castelelor din judetul
Mures�. (N.B.)

O autoare pentru Nobel:

ALICE MUNRO

BUCATI MICI SI TALENT MARE

ALICE ANN MUNRO este o scriitoare canadiana. Pentru intreaga sa
activitate literara, a fost distinsa, in 2009, cu Premiul International Man
Booker. De asemenea, a obtinut de trei ori Premiul pentru fictiune, din
partea Guvernatorului Canadei.
Proza scurta este un soi de Cenusareasa, cu putine sanse de a straluci,
pentru ca romanul acapareaza balul fictiunii. Poate fiindca are alte

conventii, supusa conciziei si densitatii. Hispanistii au grija sa ne
reaminteasca refuzul lui Jorge Luis Borges de a scrie un roman, cand
exprima tot ce-si dorea in douazeci si ceva de pagini. Insa uneori
provoaca surpriza si clipe de gratie, cand un volum concentreaza schite,
povestiri sau nuvele memorabile.
Exista scriitori contemporani ca Eric-Emmanuel Schmitt, care scriu cu
aceeasi usurinta si eleganta povestiri si nuvele, romane scurte si romane
ample. Dar exista scriitori care evita romanul, asa cum o face Alice Munro,
scriitoarea canadiana comparata cu A.P. Cehov, care a publicat din 1968
si pana in 2012 peste zece de volume de proza, dintre care unul singur,
doar in aparenta roman de natura autobiografica.
Alice Munro s-a nascut in 1931, in Ontario, intr-o familie puternic legata
de pamant si cu o solida educatie religioasa. S-a afirmat mai tarziu,
datorita optiunii pentru o viata izolata si a editurilor canadiene, cu
prezenta discreta pe marea piata editoriala. A publicat primele
povestiri in reviste prestigioase, au urmat volume de proza scurta
incununate de premii. Doua dintre carti au fost ecranizate. Traieste in
acelasi tinut, langa lacul Huron.
"Prea multa fericire� cuprinde zece naratiuni si releva o mare
unitate interioara, ce se naste din alegerea unor femei ca personaje.
Ele par femei obisnuite, dar autoarea le desprinde incet-incet mastile
care le-au acoperit chipul atat de bine incat se confunda cu el, dar in
viata fiecareia s-a petrecut ceva zguduitor, de cele mai multe ori in
tacere, nevazut de cei din jur.
Fie ca se numesc Joyce, Sally, Marlene si Charlene, ele ascund un
secret, care apartine copilariei sau trecutului imediat, iar autoarea
inregistreaza cu finete drama interioara: un timp dedicat unei femei si
unui barbat se incheie prin destramarea cuplului, timpul curge prea iute
pentru o mama al carei fiu inzestrat ca sa reuseasca in viata dispare
si-i gaseste urma intr-o banda, cruzimea unor fetite provoaca moartea
unei micute handicapate.
Nuvelele ce deschid si inchid volumul sunt si cele mai dramatice, prin
subiect, personaje si substratul lor psihologic. In "Dimensiuni�, Dor�e
este o camerista, aparent o femeie banala, care nu iese in evidenta prin
nimic si se mentine voit in umbra. Si-a schimbat si infatisarea, asa ca nu
poate fi recunoscuta dupa fotografiile din ziare, cand a cunoscut o trista
celebritate. A trait o drama cumplita (sotui ei le-a ucis cei trei copii),
urmand apoi suferinta si incercari neputincioase de a intelege cum a
putut trai langa un nebun criminal.
Nuvela ultima, ce da si titlul cartii, a intrunit superlativele criticii, este
confesiunea Sofiei Kovalevskaia, matematiciana stralucita, cu destin
iesit din comun: s-a nascut in Rusia, intr-o familie instarita, sora ei rebela
Aniuta, a intrat in cercurile anarhistilor. Sofia are si ea o personalitate
neobisnuita: pasiunea pentru matematica o transforma in discipola unui
mare profesor, calatoreste si traieste in Europa, se bucura de
recunoastere si este admisa ca profesor universitar la Stockolm, unde se
si stinge din viata.
La inceputul anului 2013, cand Alice Munro si-a aniversat cei 82 de
ani, a anuntat ca nu va mai scrie si ca se va dedica nepotilor. Scriitoarea
a obtinut marile premii ale Canadei: de trei ori Premiul oferit de
Guvernatorul Canadei (1968, pentru cartea debutului, 1978 si 1986), de
doua ori Giller Prize (1998 si 2004). A fost distinsa, in 1980, cu "Booker
Prize� si in 2009 cu "Man International Booker Prize�.
Scriitoarea a fost onorata in Franta, in 2010, cu titlul de Cavaler al
Ordinului Artelor si Literelor. Ii mai lipseste din panoplie Premiul Nobel.
In 2013 este una dintre cele mai serioase candidate, iar pe listele caselor
de pariuri se afla pe acelasi loc patru de la "prima strigare� si pana
acum, cand mai sunt doua saptamani pana la decernarea laurilor suedezi.
ELISABETA LASCONI

Lasă un comentariu