"TRANSILVANIA „ MONEDA DE SCHIMB„?

Dupa cum se stie, iar istoria confirma, intru totul, acest
adevar, dupa incheierea Primului Razboi Mondial, care
a dus la destramarea Imperiului Austro-Ungar si incheierea
Tratatului de Pace de la Trianon (1920), urmate de crearea
de noi state nationale, "au aparut si unele conflicte, printre
care se situeaza si disputa ascutita teritoriala dintre Ungaria
si Romania, din cauza Ardealului.� Ungaria nu se putea
impaca, in ruptul capului, cu noua situatie creata! Disputele
pe aceasta tema vor face obiectul multor confruntari
ulterioare, ducand pana la impunerea Romaniei, de catre
marile puteri europene, a Diktatului de la Viena, din 30 august
1940. O spunea, intr-un fel, si istoricul englez Arnold
Toibi, in anul 1937, care sublinia ca "daca nu vor avea loc
schimbari, cu privire la tratatele de la Versailles si a granitelor
stabilite acolo pe cale pasnica, atunci �mai devreme sau
mai tarziu, acestea se vor produce pe cale violenta��. Intr-un
discurs tinut in Camera Comunelor, Winston Churchill
declara: "Dezarmarea statelor invingatoare trebuie sa fie
precedata de lichidarea statelor invinse. Este mai prudent
sa se discute chestiuni arzatoare ca acea a Danzig-ului sau
a Transilvaniei, cat timp atmosfera este insa suficient de
calma si invingatorii suficient de inarmati.�
"In perioada interbelica, precum si in timpul celui de-Al
Doilea Razboi Mondial, Ardealul a devenit obiect de disputa
teritoriala, Ungaria punand, tot timpul, problema revizuirii
granitelor, avand, deci, pretentii teritoriale.� Aflandu-se in
centrul Europei, Ardealul a devenit obiectul unor
rivalitati acute. Prin Diktatul de la Viena, din 30 august
1940, nordul Ardealului a fost dat, de tarile
garante � Germania si Italia �, in urma arbitrajului de
la Viena, Ungariei horthyste.
La o intalnire dintre Iosif Vissarionovici Stalin si
Winston Churchill, din 9 octombrie 1944, care a
avut loc la Moscova, "s-a stabilit sfera de influenta
dintre URSS si Puterile Centrale, in felul urmator:
50% si 50% pentru Ungaria, iar 90% si 10% pentru
Romania in folosul URSS.� In problema Ardealului,
in pofida "pendularii Ungariei intre est si vest�,
plecand de la interesele geopolitice, Kremlinul a
hotarat sa acorde preferinta Romaniei si nu
Ungariei, desi aceasta a fost sustinuta de catre
Marea Britanie si SUA.
Cercetand un "bogat set de lucrari, la care au avut
acces�, dupa desecretizarea unor arhive, istoricii
rusi T. M. Islamov si T.A. Pokivailova, studiind
problema Ardealului, au putut trage unele concluzii.
Una dintre problemele tratate "se refera si la trecerea
nordului Ardealului sub administratie sovietica�, pe
care autorii o considera ca nu a fost doar o initiativa
a Guvernului sovietic, ci si o cerere a Guvernului
Provizoriu al Ungariei, facuta de delegatia ungara
cu ocazia vizitei din octombrie, anul 1944, la
Moscova. Delegatia ungara, se intelege, nu a
comunicat Guvernului sovietic nimic despre
atrocitatile savarsite de trupele ungare in perioada
de ocupatie din Ardealul de Nord, in schimb s-a
plans, ca din gura de sarpe, de comportamentul
romanilor. Fapt este ca, la 12 noiembrie 1944, s-a
dat ordin ca, in timp de 24 de ore, administratia
romaneasca sa paraseasca teritoriile Ardealului de
Nord. Au fost depuse plangeri si impotriva "garzilor
lui Maniu.� Nu se tinea cont de nimic: nici de
arhicunoscuta toleranta romaneasca, nici de pagina
reala a istoriei, nici de declaratiile ministrului de
Externe al Romaniei, Grigore Gafencu, de la 1938, in
privinta minoritatilor si a convietuirii armonioase,
de nimic. S-a tinut cont doar de minciuna ungara!
In tendinta de a obtine nu doar nordul, ci si sudul
Ardealului, "ungurii le faceau curte sovieticilor.�
Intr-un fel, eram, si cu Hitler, si cu Stalin! Chiar a
doua zi dupa inceperea razboiului sovieto-german,
la 23 iunie, Molotov l-a invitat pe ambasadorul
ungar si, printre altele, i-a comunicat: "Uniunea
Sovietica nu are nimic impotriva largirii Ungariei pe
seama Romaniei.�
Dupa cum se stie, in toamna anului 1943 si in
primavara lui 1944, centrul tratativelor cu romanii
s-a mutat la Cairo. In incercarile maghiarilor de a
stabili contacte cu diplomatii sovietici, "au avansat
ideea crearii unei federatii sau confederatii din care
sa faca parte Ungaria, Croatia, Slovacia si
Transilvania.� Gandul ruperii Romaniei si a ocuparii
Transilvaniei nu le dadea liniste! In cadrul tratativelor
de la Cairo, intre diplomatii sovietici si britanici,
punctul al patrulea era formulat in felul urmator:
"Guvernul sovietic considera hotararea arbitrajului
de la Viena injusta (gresita) si, conform actiunilor
comune cu Romania impotriva ungurilor si a
nemtilor, are scopul restituirii intregii Transilvanii
sau cea mai mare parte Romaniei.� W. Churchill
propunea un punct suplimentar cu privire la
Transilvania, punct acceptat si de sovietici, ca "soarta
Transilvaniei sa fie supusa confirmarii la
reglementarea de pace.� La 11 ianuarie 1944, I. M.
Maiski, ambasadorul sovietic la Londra, consemna
in insemnarile sale: "Dupa terminarea razboiului,
Romania trebuie sa incheie, pentru un timp
indelungat, un pact de neutralitate cu URSS. Astfel,
Romania trebuie sa devina �un factor important al
apararii noastre la sud-est��. Totusi, considerand ca
"este necesar sa fie revizuite hotararile celui de-al
doilea arbitraj de la Viena, din august 1940, in
problema Transilvaniei�, la intalnirea dintre I. V.
Stalin si A. Eden, din decembrie 1941, "propuneri
concrete cu privire la includerea acestui teritoriu in
componenta Romaniei nu s-au facut.� In luna iunie
1944, diplomatul M. N. Litvinov, comisar al poporului
la Externe, prieten cu Nicolae Titulescu, considera ca
"Romania merita sa fie pedepsita si nu recompensata�,
insa tot el sustine ca "este de deplin rationala
transferarea Transilvaniei Romaniei, in schimbul unei
stranse si indelungate colaborari cu URSS si in
deplinul refuz la pretentiile sale la Basarabia si
Bucovina.� Tot el nu excludea "ideea de a infiinta federatia
formata in Ungaria, Romania si Transilvania.� "Ideea unui
stat independent transilvan a fost sustinuta si de
comunistul roman Valter Roman-Neulander (n.a. � tatal
lui Petre Roman), precum si de academicianul E. V.
Tarle, invitati in calitate de experti.�
Transilvania devenise "moneda de schimb in lupta
pentru putere.� Ungurii invoca, din nou, prin cei atat
de multi numiti in administratia locala, actiunile
"voluntarilor� lui Maniu, spre satisfactia sovietica,
revenind la ideea "unirii Ardealului la URSS.� Iata ce
se preciza intr-un document al vremii: "Ne-am saturat
de aruncarea Transilvaniei cand intr-o parte, cand in
alta. Ei (n.n. � adica ungurii!) doresc o Transilvanie
independenta, care, avand granita comuna cu Uniunea
Sovietica, sa fie trecuta la URSS.�
De o importanta aparte, un capitol al cartii "Totusi,
Ardealul��, a autorilor Onufrie Vinteler, T.M. Islamov
si T.A. Pokivailova, se intituleaza "Restituirea
Transilvaniei de Nord Romaniei.� "La 4 ianuarie 1945,
delegatia romana, compusa din Gheorghe Gheorghiu
Dej, Anna Pauker si Gheorghe Apostol, a fost primita
de I. V. Stalin la vila sa de langa Moscova.� Conform
insemnarilor lui Gheorghe Dimitrov, prezent la
discutii, "Stalin a sfatuit delegatia romana ca, daca
se va forma un guvern al Frontului National Democratic,
atunci URSS va ajuta ca Transilvania sa devina
romaneasca.� Cu toate acestea, dainuia o situatie
ambigua. "Secretarul de partid al judetului Cluj, N.
Goldembergher� relata, intr-un referat catre C.C. al
PCR, urmatoarele: "Dupa crearea guvernului democratic
in Ungaria, urmeaza ca Transilvania de Nord sa
se afle sub conducerea acestui guvern.�
Dupa ce, la 6 martie 1945, in Romania a ajuns la
putere guvernul dr. Petru Groza, la 9 martie I. V. Stalin
a dat dispozitie maresalului R.I. Malinovski ca sa
admita, in Transilvania de Nord, administratia noului
guvern roman. La 13 martie, la Cluj, s-a sarbatorit
instaurarea administratiei politice romanesti in
Transilvania de Nord. Articolul 19, cu privire la
Conventia de Pace, din 20 ianuarie 1945, a stabilit
renuntarea Ungariei la toate teritoriile obtinute in anii
1938-1939 si s-au anulat hotararile celui de-al doilea
arbitraj de la Viena�.
In acest punct ajuns, prof. dr. Onufrie Vinteler, ca
roman al acestui pamant al Ardealului, isi pune o
intrebare: "Petru Groza n-a fost comunist, insa si-a
luat asupra sa conducerea unui guvern, gratie caruia
a fost restituit Romaniei Ardealul de Nord, ceea ce a
insemnat enorm de mult in acele vremuri! De ce a
trebuit � se intreba profesorul clujean � ca sa i se
demoleze statuia de la Deva? Chiar si numai pentru
faptul relatat, desi mai sunt si altele, nu trebuia sa i
se demoleze statuia, din contra, merita sa i se ridice
si altele!�. Ciudat! Statuia lui Petru Groza, de la Deva,
a fost demolata! Iar la Arad, Guvernul Adrian Nastase
a reamplasat statuia Ungariei Milenare, monument al
intolerantei si urii milenare si complex al celor 13
generali care au ucis romani la 1848-1849!
Problema Transilvaniei a fost abordata si la sesiunile
Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe si la
Conferinta de Pace de la Paris (1945-1946), de dupa
organizarea postbelica. "Conform intelegerii dintre
membrii �Marii Troici� (URSS, Marea Britanie, SUA),
stabilita la Teheran, Yalta si Postdam, Romania a fost
una dintre primele tari satelit care a rupt legaturile
cu Germania si a pus la dispozitia aliatilor cateva
divizii de lupta impotriva Germaniei.�
Am redat, de data aceasta, punctul de vedere al
celor doi cercetatori-istorici rusi, tocmai in ideea de a
pune la dispozitia cititorilor, pe baza de documente
din arhive, pana acum mai putin cunoscute publicului
larg, si alte opinii privind problema Transilvaniei.

Lasă un comentariu