PIB si consumul de electricitate

Distribuie pe:

Multi economisti sustin ca reducerea consumului
de energie electrica duce la scaderea Produsului
Intern Brut (PIB). De ce? Pentru ca exista o legatura
directa intre cantitatea de curent electric consumat
si cresterea economica, la nivel de tara. Cu alte
cuvinte, sporirea consumului de energie electrica
conduce la cresterea PIB-ului.
Aceasta idee este sustinuta de
expertii Administratiei pentru Informatii
Energetice din SUA (EIA) care
precizeaza ca: "Economia unei tari si consumul ei de
energie, in special de electricitate, sunt legate.
Schimbarile pe termen scurt in consumul de electricitate
sunt deseori corelate cu schimbari in PIB.�
Datele publicate de Institutul National de Statistica
arata ca, "intre ianuarie si iulie 2013 in Romania s-au
consumat 28,97 GWh, cu 7,5% mai putin decat in
aceeasi perioada a anului trecut si cu 1,2% mai
putin decat in primele sapte luni din 2010, un an in
care economia Romaniei era puternic lovita de
recesiune. Cu toate acestea, INS estimeaza ca in
primele sase luni ale lui 2013 PIB-ul Romaniei a
crescut cu 1,8% fata de primul semestru din 2012,
iar unii analisti prognozeaza o crestere economica
anuala de 2%-2,5%�.
Cum datele publicate de INS nu pot fi usor
contestate, rezulta ca ori evolutia
economiei este nereala, ori teoriile
care coreleaza cantitatea de electricitate
consumata intr-o perioada
de timp cu cresterea sau descresterea PIB-ului nu
este adevarata.
Chiar daca consumul de curent electric a scazut
datorita disparitiei majoritatii marilor intreprinderi si
combinate metalurgice si siderurgice, iar societatile
comerciale nou-infiintate au tehnologii performante,
mai putin energofage, inclinam sa sustinem
ca se consuma mai putina energie, mai ales datorita
reducerii productiei industriale (constructoare de masini,
siderurgice si metalurgice), dar si a consumului casnic
ca urmare a scumpirii continue a electricitatii, precum
si a izolarii termice a blocurilor de locuinte.
Deci, daca in lunile ianuarie-iulie 2009 consumul
final de electricitate al Romaniei a fost de 28,2 miliarde
Kwh, iar in 2012 a crescut la 31,30 miliarde de Kwh, in
2013 a scazut la 28,97 miliarde Kwh. Daca avem in
vedere si sunt reale aceste consumuri, care nu pot fi
contestate (deoarece sunt calculate de Institutul
National de Statistica), e greu de sustinut ca
adevarata cresterea de 2% a PIB-ului in cele sapte
luni ale anului 2013. De ce? Pentru ca este cunoscut
faptul ca INS a mai gresit (conform spuselor domnului
Ponta) calcularea procentului de crestere economica.
Presedintele ANRE, Nicolae Havrilet, la SEE Energy
Forum, afirma ca "estimarile consumului anterior si
cel din urmatorii ani au fost si sunt mult prea optimiste.
Printre cauzele indicate de acesta se numara si unele
mai putin imbucuratoare: inchiderea unor fabrici
(ceea ce afirmam si noi) ori scaderea demografica.
Scumpirea semnificativa a energiei livrate micilor
consumatori (cu 30% fata de 2012) ar putea fi
responsabila, la randul ei, pentru cel putin o parte
din scadere.� Insa, acelasi lucru este valabil si in
privinta cresterii pretului curentului electric cu multe
procente pentru consumatorii casnici, care folosesc
tot mai putin aparatele si iluminatul locuintelor.
Aceeasi tendinta de scadere a ratei de crestere a
consumului de electricitate este valabila si pentru
PIB, tendinta care se observa si in economiile
dezvoltate. "Prima este depasita, in ultima perioada,
de cea de-a doua, iar pe termen lung va reprezenta
mai putin de jumatate din rata de majorare a PIB�,
sustin specialistii EIA. Problema e valabila si pentru
Romania anului 2013, cand PIB-ul creste mai mult
teoretic, iar consumul energetic scade vertiginos, in
timp ce somajul sporeste (mai ales in randul tinerilor)
si locurile de munca se imputineaza probleme
deosebite ale economiei, care nu sunt evidentiate
de statistici.

Lasă un comentariu