Convorbiri la "Cuvantul liber„

Distribuie pe:

� Interlocutor LAURENTIU BOAR, primarul comunei Gurghiu �

- Domnule primar, sunteti de
multi ani alesul cetatenilor din
localitatile comunei Gurghiu,
mai exact, de cate legislatii?

- Au trecut anii si legislaturile,
oamenii mi-au acordat increderea
lor, mai exact, de noua ani consecutiv
ocup aceasta functie de
gospodar al comunei Gurghiu si
le multumesc celor care mi-au
acordat increderea lor prin vot,
dar si celor care nu m-au votat,
sunt primarul tuturor locuitorilor,
in egala masura, ca sunt romani,
unguri sau romi.

- Da, au trecut destui ani de
cand ati fost ales prima data. Ca
oamenii v-au preferat, v-au acordat
increderea lor inseamna ca
ati realizat multe lucruri bune.
Va rugam sa le punctati pe
cele mai importante, prin care
comuna, si mai ales Gurghiul,
arata ca un oras.

- Sunt multe de spus, insa o
sa amintesc lucrurile cele mai
importante, care au schimbat in
bine viata locuitorilor. Sa incepem
cu alimentarea cu apa potabila a
Gurghiului, cu bani de la Guvern,
prin programul SOLBON, din 2005,
cand am realizat Statia de
pompare de la Solovastru; asfaltarea
drumurilor comunale Gurghiu �
Orsova, Gurghiu � Glajarie pe 17 km;
constructia sediului administrativ
modern, deoarece Primaria se afla
intr-o casa improprie, incat personalul
sa poata lucra cu cetatenii
in conditii civilizate, cu o dotare
corespunzatoare secolului XXI;
alimentarea cu apa potabila, dintrun
izvor, cu fonduri de la Guvern
(Ordonanta 7) a satelor Glajarie,
Larga, Fundoaia, Pauloaia, Casva,
Adrian, cat si mai multe strazi din
Gurghiu, din izvorul "Rece� de la
Glajarie; asfaltarea strazilor laterale
din Gurghiu si Glajarie; s-au facut
reparatii capitale la scoli, gradinite,
camine culturale, in total 17 locatii
ale comunei; alimentarea cu apa
menajera a satului Comori; intretinerea
drumurilor comunale, din doi
in doi ani, lucrari pentru care s-au
cheltuit 5 miliarde de lei vechi, la
tratarea cu material bituminos, in
satele Glajarie si Orsova etc.

- Ce proiecte aveti in lucru sau
urmeaza sa le faceti?

- Incepem o investitie importanta,
finantata din bugetul local (va dura
5-6 ani, valoarea 26 miliarde de lei
vechi), pentru alimentarea cu apa
din sursa naturala (izvorul Bocskoy)
a localitatilor Orsova Padure, Comori
si Gurghiu � strazile laterale; pietruirea
altor drumuri comunale si
strazi laterale neasfaltate pana
acum; repararea si construirea de
poduri si punti din lemn, precum si
executarea altor lucrari menite sa
imbunatateasca nivelul conditiilor in
care traiesc si isi desfasoara activitatea
locuitorii comunei.

- Sa discutam si despre Festivalul
Vaii Gurghiului, la care ati avut si
la actuala editie, o participare
fructuoasa, expozitii si standuri
mult apreciate de vizitatori.

- Acest festival al portului si
obiceiurilor strabune, de pe valea
noastra, a inceput in urma cu opt
ani, acum am organizat cea de-a
VIII-a editie, si sunt convins ca a
fost cea mai de valoare, atat ca
exponate, cat si ca participanti din
toata tara si straini. Manifestarea
este conceputa pe ideea pastrarii
si transmiterii generatiilor mai tinere
a portului popular si a traditiilor
noastre de pe Valea Gurghiului. Casa
noastra din satul alegoric (in care
discutam) este cea mai traditionala
prin faptul ca am pastrat specificul
casei taranesti, amenajata cu
lucruri si obiecte traditionale cu
vechime de peste o suta de ani, cum
sunt razboiul de tesut, soba, toale,
lipidee, paritare, costume populare,
si multe ale scule casmice. Inca de
la prima editie ne-am straduit (fiind
o concurenta intre comunele care
formau asociatia) sa amenajam, sa
avem cele mai frumoase standuri cu
produse agricole cultivate in comuna
Gurghiu, ca de exemplu ceapa
rosie, expozitii cu trofee de vanat,
de la Colegiul Silvic, cu icoane,
tablouri si obiecte de artizanat
realizate de mesterii din Pauloasa,
potcovarul din Casva cu atelierul lui
si sculele necesare potcovitului cailor.

- Aveti expuse in fata casei mai
multe sculpturi in piatra si lemn
intre care si Coloana Infinitului.
De cine sunt realizate si ce
reprezinta ele?

- Obiectele din granit sunt realizate
de cioplitorii in piatra din
Glajarie, care reprezinta Cetatea
Gurgiului, Hora Unirii, iar Coloana
Infinitului este executata de
cioplitorii in lemn din Gurghiu.
Standul cu produse agricole si
flori evidentiaza activitatea
locuitorilor comunei care cultiva
tot ceea ce au nevoie in asigurarea
hranei.

Multumesc pe aceasta cale
tuturor celor care m-au ajutat in
realizarea a tot ceea ce vedeti
aici, salariatilor si muncitorilor
Primariei, conducerii Colegiului
Silvic si, in mod special, viceprimarului
Kiss Tiberiu, secretarului
Lucian Padureanu, celor
care au venit si preparat mancaruri
traditionale din Casva,
Glajarie, Orsova si Gurghiu,
Consiliului local, sponsorilor,
femeilor care au muncit din greu
la amenajarea casei alegorice, a
expozitiilor si standurilor, sotiei
mele � Mirela si fiului Ionut, care
mi-au fost tot timpul alaturi.

- Cand am intrat in casa am
vazut pe masa un tort si in jurul
dumneavoastra si al sotiei, salariati
de la Primarie si alte persoane.
Ce ati sarbatorit?

- Aproape de fiecare data,
cand este organizat Festivalul Vaii
Gurghiului, coincide cu sarbatorirea
aniversarii casatoriei
noastre. Astazi, 25 august, am
sarbatorit cea de-a 24-a aniversare
a casatoriei.

Multumesc tuturor colegilor
din Primarie pentru buna intelegere
si pentru faptul ca imi sunt
aproape tot timpul, nu numai in
anumite zile aniversare.
De asemenea, multumesc colegilor
din primariile Ibanesti, Hodac,
Solovastru si municipiului Reghin,
pentru buna intelegere in tot ceea
ce am intreprins de cand am
fondat Asociatie Vaii Gurghiului,
precum si directorului Festivalului,
Ioan (Nelu) Gliga, pentru implicarea
in organizarea si reusita
acestei manifestari de traditie.

- Si eu va multumesc pentru
timpul acordat, domnule primar
Laurentiu Boar, si va doresc
succes in tot ceea ce intreprindeti
pentru o viata mai buna locuitorilor
din comuna Giughiu.

P.S. Fotografiile ilustreaza si
sustin pe viu despre ceea ce
ne-a vorbit domnul primar.

Lasă un comentariu