Motto: "Nu ne-o face de rusine niciodat al nost trecut,
Nici in vremea care vine, nici in ceea de demult��
Traim vremuri grele, incarcate de obida, de
griji, de negre zilnicii, de lasitati si tradari, de
insulte si jigniri din partea vecinilor, de cate
toate relele ce se revarsa pe capul bietului
si rabdatorului popor roman, care nu mai are
de niciunde a capata o raza de speranta. S-a intinat vana neamului
acestuia bun, cinstit si milostiv, ca s-a indulcit cu tot felul de pacate,
iar de o buna bucata de vreme toti cei de deasupra noastra, fara
deosebire, s-au departat de norod facandu-si mai degraba, aici pe
pamant, raiul lor cel pacatos.
Asadar, rugamu-ne Tie, Doamne, sa strangi laolalta sufletul si
vrednicia barbatilor nostri cei mari facatori de inflacarata si adevarata
istorie Mircea, Stefan, Mihai, Cuza si pune din sufletul lor pe sufletele
noastre, tarie si speranta, ca sa nadajduim ca vom ajunge la limanul
suferintelor celor de pe urma. Si nu-l uita Doamne pe Avramut, fara de
care Ardealui ar fi searbad si fara speranta. Ca el, nemuritul nostru
cel drag si-a tras taria din taria mosilor si stramosilor sai scoboratori
pana in timpurile cele vechi, batrane si-ngloriate. Si bine-ai facut
Doamne ca l-ai pus pe el, cel cu suflet mare, bun si rabdator, sa stea
in valtoarea unor vremi nenorocoase, pentru a ne incerca taria si
credinta cata ne-a ramas atunci.
Nascut in binecuvantatul an 1824, la Vidra de Sus, in Cetatea de
Piatra al Apusenilor, cei presarati cu aurul nascator de patimi si
suferinti, Iancu a cunoscut, ca nimeni altul, amarul vietii sub jug strain,
umilitor. A avut insa norocul de a fi dornic de invatatura, iar pe unde
s-a scolit la Vidra, Campeni, Zlatna si mai apoi la Cluj, unde si-a luat
Dreptul, a avut parte numai de dascali buni si intru toate vrednici.
Cancelist fiind la Tabla Regeasca din Tg.-Mures a avut norocul de
prietenia unor tineri entuziasti, pe care, anul binecuvantat 1848 i-a
umplut de sperante nebanuite. Simtind ca ar putea sa vina acea vreme
norocoasa asteptata de neamul sau, care sa-i scape pe romani din
stransoare jugului strain, a purces de indata spre Apuseni pentru a-i
lamuri si a-i ridica la lupta pe obiditii sai moti. Stiind ca nimic nu se
obtine fara lupta si jertfa si ca hotararile luate de el si de altii ca el pe
Campia Blajului trebuiesc aparate chiar cu pretul vietii, a infiintat de
indata "Legiunea Auraria Gemina� si a numit prefecti din randul
oamenilor sai cei mai de incredere.
Cu timpul, faima castigata cu jertfa si-n onoare l-a facut cunoscut si
mai apoi temut chiar de aliatii sai. Parte din ei l-au parasit, l-au tradat,
l-au mintit, ca prea era mare si ascultat de ai sai si prea statea in calea
unor planuri si intelegeri nestiute, urzite in cancelariile imperiilor
vecine.Incercuit de trupele unguresti, a rezistat in cetatea lui de piatra,
ba a mai si imputinat si ingrozit pe vremelnicii stapani care il doreau
prins si ridicat in streang. Soarta a vrut sa fie altfel, iar dupa terminarea
razboiului a luat de cateva ori drumul Vienei pentru a cere imparatului
drepturi si dreptate, nu pentu el, ci pentru neamul sau. A refuzat cu
demnitate onorurile personale ce i s-au acordat, considerand ca ele se
cuvin a fi in totalitate date doar natiei sale, lucru care a iritat maririle
imperiale. A primit in schimb promisiuni desarte, iluzorii, ceea ce i-au
amarat sufletul sau mare si bun. Inselat in crezul sau, dezamagit si
dezgustat de viata, trist si umilit, se retrage in locurile obarsiei sale.
Pierdut in nemarginimea gandului si a sufletului sau, cu dorul arzator
la natia lui pe care nu a putut sa o vada libera si fericita, dupa ce a mai
colindat odata Ardealul sau drag, Iancu se stinge din viata la
10 septembrie 1872. Tebea il vesniceste, gorunul ii canta amarul in
tremurul frunzei, iar noi il tinem nemurit in inimi ca icoana facatoare de
minuni, pentru ca minuni a savarsit in scurta sa viata.
Si nu uitati, voi cei rabdatori, ca va mai veni odata vremea Iancului.
Asteptati-o cu incredere!
