Icoane de suflet (II)
Motto: "Nu ne-o face de rusine niciodat al nost trecut,
Nici in vremea care vine, nici in ceea de demult��
MIRCEA CEL BATRAN
Toamna anului 1386. In mangaierile
unui soare inca dogoritor,
in viile manastirilor de la Tismana
si Cotmeana, pe dealurile de la
miazanoapte de pe malurile
Argesului si Oltului cel lenes
curgator, strugurii se coceau
incet si fara graba in ciorchine
mari, grele si tamaiate, umplandu-se
de dulceata verii, prevestind o
toamna lunga si imbelsugata. De
undeva, dinspre Targoviste,
venea un zvon imbucurat cum ca
aceste miruite pamanturi vor fi
de-acum inainte ocarmuite de
bunul crestin, vrednicul aparator
de neam si tara, inteleptul Mircea.
Si asa a si fost sa fie atunci din
voia Domnului, Atotstiutorul si
Veghetorul pamanturilor noastre.
Linistiti si cu folos au fost anii
aceia de inceput ai lungii sale
domnii, timp in care tara a cunoscut
bunastarea indulcitului trai.
Vietuind in liniste si pace, ea a
adunat putere si respect din
partea vecinilor, pentru ca domnul
Mircea a ridicat multe si frumoase
biserici si manastiri precum Cozia,
Bradet, Targoviste, Tismana, a
intarit granitele cu cetati de piatra,
a inzestrat armata, a slobozit si
usurat comertul, iar printre straini
a avut prieteni multi si puternici. A
luat sub ocarmuirea lui Dobrogea,
Tara Amlajului, Tara Fagarasului,
s-a alaturat in multe batalii cu cei
care luptau impotriva otomanilor
a caror armate erau tot mai aproape
de fruntariile tarii, iar cand la
conducerea ostirii turce a ajuns
marele si vitezul Baiazid, primejdia
era deja de neinlaturat. Primul
gand al acestuia a fost sa-l
pedepseasca pe Mircea pentru
ca de prea multe ori i-a imputinat
ienicerii si spahii, usurandu-i pe
acestia de capete si de prazile
bogate adunate din furtisaguri de
pe la vecini. Sigur de victorie,
Baiazid insusi s-a pus in fruntea
armatelor sale la Rovine si cu
toate ca ostile sale erau de patru
ori mai numeroase ca ale lui
Mircea, putin a lipsit sa nu piara
si el in aceasta batalie.
Rand pe rand, dupa victorii care
i-au facut numele urcator in lume,
la sfarsitul anului 1406, Mircea se
apropie de varful puterii sale
intitulandu-se a fi "mare voievod
si domn... stapanind si domnind
peste toata tara Ungrovlahiei si a
partilor de peste munti inca si spre
partile tatarasti si Amlasului si
Fagarasului herteg si domn al
Banatului Severinului si de amandoua
partile pe toata Podunavia
pana la Marea cea Mare si stapanitorul
Cetatii Darstorului��, tara lui
avand atunci cea mai mare intindere.
Iar in fericitul an 1409, cand
il sprijina pe Musa, unul din fiii lui
Baiazid, pentru ca acesta sa
cucereasca Adrianopolul si sa-l
omoare pe sultanul Suleiman,
Mircea se afla in culmea gloriei
si puterii sale.
De aici inainte si pana la sfarsitul domniei, petrecuta la anul
Domnului 1418, Mircea va conduce
tara cu grija si intelepciune,
ridicandu-o in fala, in lumina si in
gloria lumii. Pentru toate cele bune
cate le-a facut neamului si tarii
sale, domnul nostru cel indragit
de popor a ramas cunoscut
tuturora ca CEL BATRAN, sau cel
intelept, pentru ca mari si intelepte
i-au fost gandurile, faptele si toate
lucrarile sale. La savarsirea lui din
viata la plans intreg norodul,
deopotriva si strainii, recunoscandui faptele sale cele mari
facute in apararea crestinatatii.
Dupa el putini au mai fost domnii
care sa fi savarsit fapte ce sa
merite a fi vesnicite in mintea si
inimile noastre. Pe el insa il vom
purta mereu in gand ca icoana
miruita facatoare de minuni, mai
ales atunci cand gandul, mana si
fapta s-au adunat toate la un loc
intru binele neamului sau.
Si sa nu uitam niciodata ca
domnul Mircea, "batranul cela
atat de simplu dupa vorba, dupa
port�, si-a pus intreaga viata pe
altarul tarii, pentru ca sa ramana
neatinsa, din neam in neam "gura
noastra de rai, pe-un frumos
picior de plai�...
