CATRE REDACTIA ZIARULUI "CUVANTUL LIBER„

Distribuie pe:

In urma articolului aparut in data de 6 august 2013, intitulat "La
Sangeorgiu de Padure, nu risipiti si ultima caramida din Cetatea
romanismului nostru!�, semnat de ing. Liviu Calin Muica, va rugam sa
ne acordati urmatorul drept la replica.
Avand in vedere informatiile false care v-au parvenit, ne simtim datori
de a clarifica situatia care ne-a pus intr-o lumina nefavorabila, ceea
ce s-a urmarit prin scrierea acestui articol. Din pacate, prin publicarea
acestuia s-a starnit neliniste duhovniceasca tocmai acum cand traim
si muncim sufleteste in Postul Sfintei Fecioare Maria.
Intr-adevar, cladirea in care a functionat prima scoala romaneasca
face parte din averea Bisericii Ortodoxe Romane. Aceasta a fost locuita
zeci de ani de catre cantorul bisericesc Dragos Ioan, care a slujit
biserica ani de-a randul cu multa dragoste si daruire. De la retragerea
acestuia in localitatea natala, aceasta cladire nu a mai fost locuita,
prin urmare, nici o renovare sau imbunatatire nu au mai avut loc, fiind
intr-o stare avansata de degradare. Aceasta cladire este situata pe
terenul intravilan de aproximativ 400 mp aflat in imediata vecinatate a
bisericii in a carui patrimoniu se afla. Un tanar investitor local a venit
cu propunerea de a construi un alt locas de gazduire a cantaretului
bisericesc, alaturat, o constructie demontabila cu destinatia de
spalatorie auto. Aceasta propunere a fost discutata in cadrul Consiliului
Parohial unde a fost aprobata in unanimitate. Am informat Protoieria,
Arhiepiscopia Alba-Iuliei in privinta acestui proiect care ar aduce un
sprijin financiar parohiei noastre care nu are fondurile necesare
construirii unei noi case cantorale. Nu s-a pus niciodata problema
vanzarii terenului deoarece acesta constituie averea bisericii, terenul
fiind propus doar spre concesionare sau inchiriere cu aprobarea
Arhiepiscopiei Alba-Iulia, pe o perioada de 10 ani. Din pacate, datorita
interventiei unor persoane "binevoitoare� acest proiect a ramas in impas.
Avand in vedere starea de fapt in care se zbate Biserica Ortodoxa in
privinta cantaretilor bisericesti, avem mari griji privind atragerea unui
cantaret neavand aproape nimic sa-i oferim.
Cu tot respectul fata de cei care ar dori construirea unui muzeu al
romanismului sangeorzean, ma intreb de ce oare doar acum s-au gandit
la acest lucru???
Atat eu, pr. Bradi Valerian, cat si Consiliu Parohial, format din membri
alesi de catre comunitate, ne-am straduit sa pazim si sa ne ingrijim de
podoaba Bisericii si a averii ei.
Nu pot incheia fara a aminti de reprosurile adresate dascalilor privind
educatia elevilor nostri, reprosuri nefondate, intrucat consider ca
acestia si-au facut datoria cu prisosinta, participand si organizand
numeroase activitati educative in ce priveste istoria neamului nostru
romanesc. Exista insa si o Programa scolara pe care acestia sunt datori
sa o respecte in totalitate. Ne miram, totodata, ca un fiu al satului nu
cunoaste istoria localitatii, care s-a prezentat in nenumarate editii ale
ziarului "Cuvantul liber�, dar si la marile sarbatori religioase.

Lasă un comentariu