CONSUMUL EXAGERAT DE LAPTE DUCE LA OBEZITATE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani în nutriție de la Universitatea Carolina de Nord (Asheville), citați de descopera.ro, contrazic un mit foarte popular despre importanța consumului de lapte, mai ales în cazul copiilor. Astfel - spun ei - laptele nu este esențial pentru o dietă echilibrată, el putând face chiar rău dacă este consumat în cantități prea mari.

„Laptele este o sursă importantă de proteine, calciu și vitamina D, dar studiile noastre nu au demonstrat că ar reduce riscul de fracturi. În plus, consumul exagerat de lapte poate duce la anemie sau la obezitate. Multe persoane nu mai consumă deloc lapte, dar au, totuși, o dietă echilibrată și sunt sănătoase. Calciul poate fi obținut din alte alimente, cum ar fi nucile sau fasolea. De asemenea, un studiu realizat în anul 2013 a demonstrat că în țările unde se consuma mai puțin lapte, copiii aveau o rată mai redusă a fracturilor, comparativ cu țările unde copiii beau foarte mult lapte. Este doar un mit teoria conform căreia laptele reduce riscul de fracturi și asigură oase puternice. Esențiale sunt exercițiile fizice, pe care le fac micuții, nu laptele consumat.

Prin urmare, părinții care vor să aibă copii cu oase puternice trebuie doar să-i încurajeze să iasă în aer liber și să se joace. Pentru doza necesară de vitamina D, pot fi consumate diferite alimente fortificante, cum ar fi cerealele, laptele de soia ori sucul de portocale. Proteinele din lapte pot fi înlocuite cu substanțele nutritive care se regăsesc în ouă sau în fasole.

Un dezavantaj mai puțin cunoscut al consumului exagerat de lapte este faptul că acesta conține calciu, iar calciul împiedică asimilarea fierului în organism, ceea ce duce la anemie. O altă problemă care poate să apară la copiii care beau foarte mult lapte este obezitatea", explică specialiștii americani.

Lasă un comentariu