De-a lungul timpului, personalitatea Sfantului Ilie
a fost o sursa constanta de inspiratie, generand
numeroase legende. Dintre legendele cu Santilie,
consemnate demult de folcloristi (Ion Ghinoiu - Zile
si Mituri - Ed. Fundatiei PRO), cea mai raspandita in
spatiul romanesc este aceasta:
Zice-se ca Sfantul Ilie era un om tanar, cu frica de
Dumnezeu si cu sufletul curat, peste care nici cea
mai mica minciuna nu-si aratase pata ei de rugina.
Era foarte harnic si in satul lui toata lumea il cinstea.
Cand i-a venit vremea, a fost luat la oaste, plecand
cu inima cam cernita, fiindca era insurat. Si-a lasat
nevasta in grija parintilor lui si, cu nadejde in
Dumnezeu, a plecat.
Dracul, stiindu-l omul lui Dumnezeu, atata astepta
ca sa se razbune. S-a prefacut intr-un batran drumet,
s-a dus la Ilie si i-a spus: "Mai, Ilie, tu esti om bun si
crezi tuturor, da-i pacat de tine, ca nevasta-ta isi
bate joc de tine. Uite, chiar acum sta de vorba cu un
strain pe prispa afara�.
Ilie era un om cinstit, si el toate le credea de bune;
asa ca l-a crezut si pe diavol. Si-a luat iute palosul
din cui si, incalecand pe cal, a tinut-o tot o fuga
pana acasa. A descalecat si, apropiindu-se incet
de prispa, a vazut doi oameni, un barbat si o femeie,
care, in faptul serii, stateau de vorba. Nu s-a mai
uitat cine sunt si ce vorbesc. Cum era iute la manie,
Ilie a tras palosul si le-a retezat capetele. Tocmai
dupa ce si-a potolit furia, era sa innebuneasca,
bagand de seama ca nu nevasta-sa si cu un strain
stateau de vorba, ci fusesera taica-sau si cu maicasa!
Abia atunci si-a dat seama ca mosul cel strain,
ce-l inselase cu vorbele cele mincinoase, fusese
dracul si ca-l impinsese in pacat, numai ca sa-i ia
sufletul. Mare i-a fost necazul ca se lasase inselat de
"Uciga-l Toaca�, dar nici durerea nu i-a fost mai mica,
vazand ca si-a ucis parintii chiar cu mana lui. Cu sufletul
cernit, s-a dus sa se jeluiasca Tatalui Ceresc si sa-i
ceara sa-l lase sa se razbune pe diavol, dupa cum l-o
taia capul. Dumnezeu i-a ascultat rugamintea, S-a gandit
si i-a dat o caruta cu cai de foc si un harapnic care, cand
plesnea, slobozea foc si pocnea ca tunul. I-a mai dat
voie ca, unde va gasi vreun drac, sa-i faca ce-o vrea el.
Santilie atata astepta. Cum s-a vazut in caruta cea
cu caii de foc, a pornit-o intr-o goana nebuna la
vanatoare de draci. Unde gasea vreunul il si trasnea,
de ramanea cu limba scoasa si farame-farame, ca un
pumn de graunte. Asa era de inversunat Sfantul Ilie
impotriva dracilor si atata dracime ucisese ca se luase
"Tartorul� lor de grija. Ii era frica sa nu i se starpeasca
semintia, asa ca I-a trimis jalba lui Dumnezeu, zicand:
"Doamne, nu ne omori pe toti, ca numai prin noi poti
incerca credinta oamenilor!�.
Dumnezeu S-a gandit ca are dreptate si dracul
cateodata si atunci S-a milostivit si, chemandu-l pe
Santilie, i-a spus: "Ilie, Ilie, acum cred ca ti-ai mai
stamparat naduful. Mai lasa-i si pe dracii astia pustiului
si nu-i mai ucide pe toti! De acum sa nu mai trasnesti,
decat atunci cand o fi furtuna!�
Si de atunci, numai cand balaurii ridica nori grei, doar
atunci porneste si Sfantul Ilie cu caruta lui, cu rotile
ferecate de foc si fier, de se aude durduind pana departe�.
Pr. dr. GHEORGHE NICOLAE SINCAN,
"Ferestre catre cer si lume�,
Editura "Nico�, 2009
