Este cel auzit de urechile mele. Iar purtatoarea lui, mi-a bucurat ochii
si mi-a mangaiat inima.
O cheama Macinica. L-am auzit strigat dintr-un varf de munte. La o
stana de deasupra unuia dintre satele Marginimii Sibiului. Si poate ca
nu intamplator il purta o mandrete de eleva-copiluta, devenita, in
vacanta de vara, ciobanita-strungarita la oile bunicilor si parintilor sai.
Auzindu-l rostit cu blandete de gura dulce a mamei sale, am simtit ca
mi-am "impovarat� inima cu o mare bucurie.
Aveam sa aflu ca familea ei este "stapana� singurei "Mori-muzeu�
manata de apa Raului Negru, cel care strabate lunga ulita mare a
satului Gales si a oraselului Saliste. "Macinica� este o frumoasa porecla
data unei frumoase fete, cea care, impreuna cu fratele ei mai mare, vor
duce mai departe vechiul mestesug al moraritului hidraulic.
Ei, ce ziceti?! Cand aveti timp si vrerea necesare, veniti in
pitorescul Gales al Salistei Marginimii Sibiului! Intrati in "Casa-moara
seculara�, transformata in muzeu. Veti putea admira frumusetea
mestesugului vechi de cand lumea. Dar si macina fie si numai o
feldara de cucuruz sau de grau. Si de se va nimeri sa nu fie plecata
la scoala sau la stana din munti, Macinica va va baga faina in saci,
cu lopatica! De nu, o vor face parintii ei morari si talentati ghiziindrumatori
de-a lungul jgheaburilor apelor ce cad in cascade,
invartind grelele pietre de moara!
ioan.vulcan@yahoo.ro
