Accente
Scriitori si autori

Autorlacul s-a facut la noi, ca
sa-l parafrazez pe Kogalniceanu,
o manie primejdioasa, ce risca sa
ucida simtul valorii, perspectiva
justa asupra literaturii sau
criteriile literaturitatii. Au aparut,
de la 1989 incoace (nu zic ca nu
erau si inainte de revolutie, dar, in
afara de Editura Litera, nu existau
alte edituri unde puteau sa se
manifeste) o multime de asa-zisi
"scriitori�, fara bruma de talent
sau vocatie, fara consistenta si
fara har, care au impanzit paginile
unor ziare si reviste obscure,
coloanele virtuale ale blogurilor
sau ale unor retele de socializare.
Trebuie sa fac de indata
mentiunea ca acesti veleitari, care
nu au girul unor critici consacrati
sau al unor reviste de cultura cu
adevarat importante, incurajati sa
publice carti, din ratiuni pur financiare,
de edituri si editori nu indeajuns
de responsabili din perspectiva
etica, acesti veleitari, asadar, nu
sunt scriitori. Ei abia pot aspira la
statutul de autori, pentru ca, vezidoamne,
si-au aninat numele de
coperta unei carti, sau de vreun colt
prizarit de revista anonima. De ce
trebuie descurajata aceasta specie
aflata in plina ebulitie astazi? In
primul rand, pentru ca proliferarea
autorilor si a autorlacului lipsit
de acoperire valorica propaga in
randul publicului o stare de confuzie
estetica, contribuind la
deruta oamenilor de bun-simt
care, vazand si citind cartile unor
autori lipsiti de talent si de vocatie
autentica, ii cred scriitori, in loc
sa-i vada drept ceea ce sunt,
simpli si neinsemnati autori. In
acelasi timp, prin incurajarile
primite de la te miri cine, veleitarii
tind sa-si construiasca o imagine
falsa de sine, disproportionata
fata de statura lor autentica. Ei
traiesc, astfel, in minciuna, in
amagire si in iluzie, ignorand crudul
adevar despre capacitatile lor
adevarate, nule de drept si de fapt.

Lasă un comentariu