Inegalitatea sociala tot mai accentuata, pe fondul
adancirii crizei de sistem, coroborata cu fenomenul
bipolarizarii sociale si al inexistentei clasei de mijloc, a condus
la un fenomen social cronicizat, cel al frustrarii sociale.
Fenomen, care la randul sau se poate constitui intr-un factor
cauzal al altor maladii psihice, cum ar fi stresul, anxietatea si
depresia, care, in forma lor paroxistica de manifestare,
destructureaza personalitatea individuala si sociala,
degenerand in tulburari psihocomportamentale deviante si
delincvente, in ultima instanta in comportamente suicidare
individuale si colective. Un caz, fara precedent, este cel de
data relativ recenta, manifestat prin cererea eutanasierii
colective a unor membrii ce apartin unui institut de cercetare
stiintifica, situati la limita disperari, in antiteza cu acea
categorie sociala care a atins pragul opulentei si nesimtirii,
adancind acest fenomen generalizat din societatea
romaneasca postdecembrista, alaturi de cronicizarea
saraciei si a patologiei sociale in general. Pe acest fond al
relatiei de cauzalitate dintre inegalitatea sociala, stratificare
sociala si fenomenul analizat, o societate devine mai bolnava
si in raport cu acest fenomen social desemnat prin frustrare,
care, prin inversarea raportului cauza efect, din efect poate
deveni cauza, adancind criza morala si societala. Dar inainte
de a analiza cauzele si impactul produs in plan social si
individual, sa vedem ce este frustrarea, cum o resimtim si cat
de daunatoare este in viata psihica individuala, in plan
psihosocial si social. Inainte de toate trebuie subliniat faptul
ca frustrarea este un fenomen psihosocial complex,
manifestandu-se ca atare atat la nivel individual, cat si social,
constand intr-o suferinta psihica - latenta sau manifesta,
determinata de lipsa unor satisfactii si neimpliniri, pe fondul
unor asemenea inechitati sociale si al lipsei securitatii
socioprofesionale. Azi, mai mult decat oricand, cel mai
frustrant fapt devine insecuritatea locului de munca, alaturi
de celelalte neimpliniri in plan social si profesional, ceea ce
pe acest fond al inegalitatii sociale a adancit fenomenul
diferentierii sociale si alte fenomene sociale si psihosociale
existente in prezent in societatea romaneasca. Ca stare
interioara conflictuala, frustrarea poate fi orientata asupra
obiectului dorit (scop, trebuinta, necesitate etc.) si detinut,
cum ar fi dreptul la proprietate si incalcarea acestui drept, ca
sa nu mai vorbim de dreptul la munca si viata, pentru a carui
obtinere individul trebuie sa dispuna de o puternica motivatie
si vointa in vederea realizarii acelui obiect incalcat sau
neindeplinit. Desigur, spatiul de localizare si manifestare al
acestui disconfort si conflict interior nu se regaseste doar la
nivel individual, ci frustrarea este cauzata si regasita in sfera
relatiilor interpersonale, fie de natura interactiva (a atentiei
acordate unei persoane in raport cu alta persoana) sau
interafectiva (ca resursa a geloziei), precum si in raporturile
stabilite intre individ si colectivitate, cand acesta resimte ca
este neindreptatit fata de ceilalti colegi. Pe fondul acestor
discriminari percepute sau imaginare, uneori, se realizeaza
acel dezechilibru afectiv decompensator, care provoaca
tensiuni, conflicte intra si interpsihice, insatisfactii si
nemultumiri, conducand in ultima instanta la destructurarea
psihomorala a personalitatii. Asa cum ne putem da seama din
experienta proprie a fiecaruia dintre noi, starile frustrante nu
au ca obiect nerealizarea unor idealuri improbabile sau cu un
grad de probabilitate foarte scazut (faptul ca nu am castigat
la loto sau nu am atins varful ierarhiei sociale), ci ele devin un
fenomen social cotidian, banal de cele mai multe ori, fiind
percepute dupa cum afirma Freud, ca privatiuni care le
resimtim ca urmare a nerealizarii unor asemenea trebuinte si
necesitati cotidiene. Devine mult mai frustrant faptul ca nu
dispui de resusele finaciare asigurarii traiului zilnic, decat
faptul ca nu dispui de un bun material iesit din comun, privit
drept indicator al imaginii si ascensiunii in plan social. La fel
de frustrant te simti si atunci cand esti deposedat in mod
abuziv de un drept mostenit, prin ceea ce in termeni juridici se
numeste tulburare de posesie, si cand o asemenea situatie
frustranta, cauzata de inconstienta si ignorarea normativitatii
juridice si morale, conduce la reactii afective cu impact social
disfunctional in planul relatiilor interumane. De unde
concluzia ca obiectul frustrarii are dimensiuni de ordin utilitar,
psihologic, axiologic, psihosocial si nu in ultima instanta,
psihanalitic, astfel ca prin rezistenta la frustrare poate fi
evalut Ego-ul si Superego-ul fiecarei persoane. Dar inainte
de a fi un fenomen individual, izolat si incidental, frustrarea
este un fenomen social, si ca atare are la baza un registru
cauzal ce transcede in cele mai multe situatii individul,
neignorandu-l, desigur, iar pe de alta parte faptul ca de cele
mai multe ori efectele induse au o natura transindividuala,
miscarile de protest si revoltele in general, avand prin
excelenta un caracter social. Desigur, frustrarea se
regaseste si la nivel individual, nu atat prin situatiile
frustrante, cat mai mult prin traire si reactivitate, reactiile
adoptate, mai mult sau mai putin rationalizate, evidentiind
profilul psihologic al individului si, in ultima instanta,
sintalitatea - personalitea grupului de apartenenta a fiecarui
individ. Structura sociala, care, la randul ei, poate induce
stari frustrante, mai ales atunci cand individul se simte
marginalizat sub raport relational, si/sau cand nu-si poate
valoriza capacitatile si competentele obtinute prin procesul
instruirii si educatiei in general, traind pe un fond a ceea ce
in psihosociologie este desemnat prin fenomenul disonantei,
fenomen evaluat prin diferenta dintre asteptari - expectante
si realizari sau impliniri in raport cu aceste asteptari. Se
subintelege ca sentimentul frustrarii apare pe fondul
disonantei negative, atunci cand realizarile si implinirile sunt
mult sub astreptari, care de regula depasesc posibilitatea
indeplinirii datorita lipsei resurselor si a potentialului psihic
si fizic, ceea ce conduce la atitudini si comportamente
diferentiate in raport cu situatia frustranta si personalitatea
fiecarui individ. Dar, despre mecanismele si tipologia acestui
fenomen complex, vom discuta in partea a doua a articolului.
Conf.univ.dr. IOAN JUDE, sociolog
