Asa cum am mai aratat, in 1918 statul cehoslovac s-a refacut, iar Serbia
cu Croatia si Slovenia au alcatuit impreuna un nou regat, care incepand
cu 1929 avea sa se numeasca Iugoslavia. Cele trei state, fiind si ele
"succesorale� ale Imperiului Austro-Ungar, aveau tot interesul
impiedicarii revenirii lor la vechea situatie de dinainte de 1918. Contextul
acesta a condus la aproprierea lor si astfel s-a creat prima alianta
regionala din Europa, iar in consecinta, la 14 august 1920, la Belgrad s-a
semnat Conventia de alianta intre Republica Cehoslovaca si Regatul
Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, act politic ce avea in vedere apararea
celor doua state in cazul unui atac neprovocat din partea Ungariei care
se opunea din rasputeri sa-si indeplineasca obligatiile prevazute la
Trianon, mai cu seama cele referitoare la reducerea armatei.
Romania, care dorea realizarea unui sistem de coordonare a actiunii
diplomatice si o organizare militara omogena, prin diplomatia sa, dupa
semnarea Conventiei cu Polonia, a reusit ca la 22 aprilie 1921 sa incheie
o Conventie de alianta defensiva intre Regatul Romaniei cu Republica
Cehoslovaca, in buna masura datorita tentativei de instaurare pe tronul
Ungariei a lui Carol de Habsburg, in martie 1921. Simultan cu incheierea
tratatelor romano-cehoslovace � deja creata fiind astfel Mica Antanta �
ele i-au trimis Ungariei un ultimatum prin care i se cerea ca pana la 6
aprilie pretendentul la tron sa paraseasca teritoriul Ungariei. In caz
contrar, cele doua state proaspat aliate aveau sa intervina militar pentru
a-i impune respectarea Tratatului de la Trianon. Concomitent, la Belgrad
si Bucuresti se purtau tratative care s-au materializat in Conventia de
alianta defensiva intre Regatul Romaniei si Regatul Sarbilor, Croatilor si
Slovenilor, conventie incheiata la Belgrad in 7 iunie 1921 prin semnaturile
lui Take Ionescu si Nicola Pasi�, si includea intarirea status-quo-ului la
sud de Dunare, dar si apararea flancurilor de est si respectiv sud ale
celor doua state. Noua organizatie politica � Mica Intelegere � se dorea
a fi instrumentul de aparare a starii existente in ceea ce privea teritoriile,
si avea un caracter cert defensiv.
Cat privea Franta, dupa 1920, factorii responsabili de la Bucuresti
urmareau sa obtina un tratat din partea acesteia prin care sa obtina
garantia mentinerii sistemului Versailles, respectiv a securitatii si
integritatii teritoriale a Romaniei care acum avea in componenta ei si
provinciile Bucovina, Basarabia si Transilvania. In urma stradaniilor de
durata din partea romaneasca, guvernul francez s-a decis sa accepte
semnarea tratatului cu Romania, fapt implinit la 15 iulie 1926 prin
semnaturile lui Aristide Briand si Constantin Diamandi, dar antedatat 10
iulie, la solicitarea reprezentantului francez, motivat fiind de criza de
suveran din tara sa. Tratatul avea valabilitate 10 ani si din punctul de
vedere francez, acesta fiind doar unul de prietenie � partea franceza a
refuzat si semnarea unei conventii militare � si avea doar valoare morala.
Italia era si ea in vizorul Romaniei. Spre ea si-a indreptat atentia dupa
acordurile de la Locarno, in urma carora statutul international al Italiei
crescuse considerabil. Initiativa si negocierile i-au apartinut Partidului
National Liberal si erau dirijate de I. C. Bratianu prin ministrul
plenipotentiar de la Roma, Alexandru E. Lahovari. Motivele care stateau
in spatele acestui demers au fost doua: urgentarea semnarii tratatulu cu
Franta care se tot amana, si mai ales pentru a obtine sprijinul Italiei in
vederea ratificarii Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920 prin care
era recunoscuta unirea Basarabiei cu Romania, document care deja
fusese ratificat de Marea Britanie la 19 mai 1922 si de Franta la 19 mai
1924. Pentru ca acest tratat sa intre in vigoare era nevoie ca si una dintre
celelalte puteri semnatare � Italia si Japonia � sa-l ratifice. Japonia insa
incheiase la 20 ianuarie 1925 un tratat cu Uniunea Sovietica prin care se
angaja sa nu ratifice Tratatul de la Paris, asa ca mai ramanea ca ultima
speranta Italia. Seria contactelor romano-italiene a fost initiata la
inceputul anului 1926. Rezultatul a fost semnarea acestui tratat, si era
valabil 5 ani si putea fi denuntat sau reinnoit cu un an inainte de a expira.
Pactul a fost ratificat de Italia la 7 martie 1927 si intra in vigoare la 18 iulie
1927. Efectul acestui tratat a fost Ratificarea de catre Italia a Tratatului
de la 28 octombrie 1920, consacrandu-se astfel juridic pe plan international
apartenenta Basarabiei la Romania. Asadar, acum Romania avea practic
tratate cu doua mari puteri care aveau rol major pe plan international: Franta
si Italia, dar si cu Polonia, Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor.
Noile tendinte europene au dat noi si noi motive de interventie armata
la recomandarea sefilor diplomatiilor celor trei state � Romania,
Cehoslovacia si Iugoslavia � generate de agresiunea Ungariei,
reinstaurarea Habsburgilor in Austria si denuntarea Tratatului de la
Trianon, asa cum procedasera nemtii cu Tratatul de la Versailles.
(va urma)
