S-a întâmplat într-un sat transilvan

Distribuie pe:

Dacă în cei 50 de ani de căsnicie n-a putut, oricât ar fi vrut, să-i ofere copiii doriți și mult așteptați, vrednica și buna lui soție i-a „dăruit", în schimb, din partea numeroșilor săi frați și surori, nepoți și strănepoți cu nemiluita. Dar parcă „plămădiți" din alt aluat. Cel al orășenilor înfumurați, gălăgioși și hrăpăreți. Astfel că absolut toți ai ei erau dornici de averi și câștiguri nemuncite. Dovadă că, aflând că mătușa lor o duce tot mai rău cu sănătatea, inima-i bolnavă țintuind-o la pat, avură pretenți ca toată agoniseala de o viață a celor doi soți să fie cât mai repede trecută pe numele lor. Cu acte notariale de moștenire și de Carte Funciară în toată regulă. Iar după moartea mătușei lor să vândă tot și să împartă banii, iar pe soțul supraviețuitor să-l interneze într-un Cămin-Spital de Bătrâni dintr-un oraș cât mai îndepărtat de casele lor. În acest scop stabilind, în secret, ca rând pe rând să-i plătească bătrânului chetuielile de întreținere la cămin. Și cum era cea mai înstărită familie din sat, aveau ce împărții și transforma în bani: o casă arătoasă și o gospodărie bine rânduită în chiar centrul satului, o stână cu 500 de oi și un grajd cu 20 de vaci cu lapte; un tractor modern cu remorcă, plug, semănătoare, combină, grapă, cositoare, greblă și mașină pentru balotatul fânului și paielor; generator de curent electric și instalații pentru mulsul și răcitul laptelui, precum și câteva zeci de hectare de pământuri arabile, de pășuni, fânețe și păduri. Și cu toate că arareori le-au trecut pragul casei să le dea măcar „Bună ziua", presupușii „moștenitori" atâta de mult l-au șicanat pe bietul om bătrân să le împartă averea până când l-au adus în pragul disperării. Ca urmare, și-a luat lumea în cap, lăsând totul baltă și mutându-se într-un sat apropiat. Însă nu mai înainte de a-și lua din propria-i casă toate cele trebuincioase, inclusiv actele de proprietate, banii, Cartea de rugăciuni, tabloul cu poza lor de la cununie și icoana de deasupra patului, precum și trăsura cu doi cai. Între timp l-a „tocmit" să aibă de grijă de toate ale lor pe Ilarie, un vecin tânăr și bun gospodar, dar care, până nu veni la el ca tractorist-mecanizator, își făcea treburile în câmp luând utilajele agricole în împrumut. Nevoit de împrejurări, și dând ascultare sfaturilor primarului și preotului din sat, badea Dumitru îl făcuse stăpân peste toate, iar pe buna lui nevastă bolnavă, Ana, cu consimțământul ei, a lăsat-o în îngrijirea și ocrotirea Vetuței, soția lui Ilarie. Gospodină vrednică și mamă bună a cinci copii. Numai că, din cauza bolii și a supărărilor, Ana, curând va închide ochii pentru totdeauna. După încheierea în buna rânduială strămoșească și creștinească a îngropăciunii, badea Dumitru va reveni în casa și gospodăria lui, după care va pune lacăt pe poartă și va dezlega din lanțuri câinii „răi ca focul".

Au trecut de atunci cinci ani, dar nici picior de nepot, de nepoată, de strănepot și strănepoată n-a mai pășit în curtea lui. Și nici principalii vinovați pentru prostul și neomenosul lor comportament. Adică părinții acestora. Ca urmare, a hotărât ca la vremea potrivită să lase toate în bună regulă lui Ilarie și soției acestuia, cu toți cei cinci copii ai lor. Cel mai vrednic dintre feciorii lor urmând să rămână stăpân pe casă și pe întreaga gospodărie. Dar numai cu îndeplinirea unei singure condiții omenești și creștinești: să aibă grijă de mormântul soției și al lui, atât ei cât și urmașii, urmașilor lor! Și le va lăsa încă ceva în grijă și păstrare. Cu mult mai valoros decât întreaga lui avere: Omenia, Cinstea, Credința strămoșească în Dumnezeu, Lada de zestre cu vechile haine românești, ca și strana lui și a soției sale din bătrâna biserică a satului!

Prolog: Supărate foc de „prostescul" lor comportament, rudele-șomere de la oraș, din partea soției lui badea Dumitru, au luat drumul străinătății, lucrând care unde se nimerește: în Spania, la culesul căpșunilor și a castraveților; în Grecia, la strânsul măslinelor, lămâilor și portocalelor; în Italia, la vinificarea strugurilor! De erau Oameni de Omenie ar fi moștenit nu numai o avere de multe milioane de lei, dar și stima și simpatia țăranilor unui întreg sat transilvan!

Lasă un comentariu