IUBIREA VINE DIN GESTURI MĂRUNTE

Distribuie pe:

O mare parte dintre noi înțelegem greșit iubirea. Oricine poate cumpăra flori, bijuterii sau ciocolată, dar asta nu înseamnă că iubește. Iubirea și romantismul se regăsesc în acele gesturi mărunte pe care le facem în fiecare zi, arătând că ne pasă, că ne gândim la omul de lângă noi, că facem tot posibilul să îl vedem fericit.

Da, sunt frumoase și florile, dar mult mai importante sunt dragostea, momentele în care ești ținut de mână, atunci când dansezi în toiul nopții pe stradă, în timp ce cânți, respectul și devotamentul sau atunci când păstrezi ultima felie de prăjitură pentru celălalt.

Iubirea poate fi și un simplu mesaj în mijlocul zilei, în care spui „Te iubesc" sau „Îmi este dor de tine". În iubire nu este vorba despre ce cumperi, ci despre ce dăruiești cu adevărat, și nu mă refer aici la lucruri materiale.

Adevărata dragoste o găsim în gesturi mici.

Putem cumpăra o casă, dar nu un cămin, putem „cumpăra" o persoană, dar nu și iubirea. Dacă am fi mai puțin superficiali, ne-am bucura de adevărata dragoste, cea pură și sinceră.

Lasă un comentariu