TOAMNA LUDUȘEANĂ - 2014

Distribuie pe:

Începând cu 1 noiembrie 2014, Consiliul Local al orașului Luduș subvenționează 100% transportul public pe raza localității (Gheja-Luduș-Roșiori) pentru persoanele cu handicap accentuat și grav, precum și pentru însoțitorii și asistenții personali, pentru veteranii și văduvele de război, persoanele persecutate politic de regimul comunist, revoluționarii din Decembrie 1989, elevii din învățământul gimnazial, cu domiciliul în Luduș, elevii orfani sau cu cerințe educaționale speciale, din alte cicluri școlare, pensionari cu venituri sub 700 de lei lunar. Acești beneficiari primesc de la Primărie abonamente gratuite.

Beneficiază de o subvenție de 50% a tarifului abonamentului lunar la transportul public local elevii din învățământul liceal și profesional, cu domiciliul în Luduș, pensionarii cu venituri lunare între 701 și 1.000 de lei, persoanele cu handicap ușor și mediu. La ridicarea abonamentului, acești beneficiari trebuie să achite 25 de lei în fiecare lună.

Abonamentele se eliberează lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la camera 1, din Primărie, compartimentul Relații cu publicul (la poartă).

* * *

Asociația filantropică Impuls a împlinit doi ani de existență. Aniversarea a fost marcată miercuri, 29 octombrie 2014, printr-o întâlnire a executivului Primăriei orașului Luduș cu reprezentații asociației și cu sponsorii care au contribuit în anii 2013 și 2014 și vor contribui și în anul 2015 la buna desfășurare a activității Centrului de zi pentru copiii cu dizabilități neuropshihice și psihomotorii. Cu acel prilej au fost donate asociației importante sume de bani. În numele comunității locale, primarul Ioan Cristian Moldovan a promis că va ajuta asociația Impuls prin achitarea lunară a facturilor la utilități și prin închiririerea a încă două camere de la parohia greco-catolică, pentru extinderea spațiului Centrului de zi. Domnul Ovidiu Dancu, vicepreședinte al Consiliului Județean, a promis să aducă sponsori și din alte localități ale județului Mureș. Urmează să fie rezolvată și problema contribuției financiare a primăriilor din comunele Papiu Ilarian și Bogata de Mureș, pentru copiii cu dizabilități care vin zilnic la Luduș pentru tratament. Sunt binevenite și contribuțiile bănești din partea persoanelor fizice.

* * *

Domnul Sergiu Stoica, ludușean din tată în fiu, ține minte că noi, românii, descindem și din nobilul neam al romanilor. Ajuns la maturitate, și-a adus aminte că societatea romană și-a călit fizic și volitiv tinerii și bărbații maturi, timp de multe secole, prin exerciții militare. Trecând la fapte, în anul 2011 a creat, împreună cu un grup de prieteni, clubul sportiv de amatori ACS LUDUS LEGIO. Membrii clubului, acum în număr de douăzeci, poartă, în timpul antrenamentelor și al sesiunilor de jocuri, uniforme militare de camuflaj, ochelari speciali, măști și alte materiale de protecție, folosesc arme (pistoale, pistoale automate, puști) inofensive, cu aer comprimat, au steag propriu, se împart în facțiuni care se luptă pentru capturarea de steaguri și cucerirea cetății adversarilor. Victorioșii sunt recompensați cu puncte (de la 10 până la 2000), cu bilete pentru folosirea instalației de tiroliană, cu premii în bani și cu o masă consistentă, la finalul luptei.

De Ziua Armatei Române, ACS LUDUS LEGIO a organizat o sesiune internațională de joc militar, la care au participat 128 de sportivi din România (Alba Iulia, Deva, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Sibiu, Mediaș, Toplița, Odorheiul Secuiesc), din Marea Britanie, Olanda, Germania, Polonia și Ungaria. Terenul de joc, de câteva zeci de hectare, a fost oferit de domnul Jesus Rodriguez, spaniol de origine, dar și cu cetățenie română. Au beneficiat de ajutoare în instalații, hărți, muniție, organizare, bani și alimente oferite de binevoitorul domnul Jesus Rodriguez, de Alexandru Timar și Mircea Moldovan, de la SMURD, de Darius Panaite și Adventure Lise, din Târgu-Mureș, Air Soft Piatra Neamț.

Lista pentru noi înscrieri este deschisă. Amatorii trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani. Persoanele de contact sunt domnii Vasile Bologa, Edernhauser Lorian (Lolo), vicepreședinți, și Sergiu Stoica, președintele ACS LUDUS LEGIO, la telefonul 0753.09.36.23.

* * *

Festivalul „Toamna ludușeană", patronat de Primăria și Consiliul Local Luduș, a constituit pentru localnici un nou și binevenit prilej de distracție, voie bună și relaxare. Principalii beneficiari au fost tinerii și copiii. Pentru ei au fost organizate multe concursuri, au fost amenajate un spațiu de dans, un uriaș parc cu instalații mecanice dătătoare de senazații tari, tarabe cu dulciuri, înghețată, jucării și jocuri electronice. Pentru ei și pentru adulți au cântat, pe scena din fața Sălii de sport a orașului soliștii de muzică populară Ana Georgeta Bala, Georgiana Pătrunjel, Ioan Dordoi, Adriana Socaciu, Amalia Chiper, Crina Varga Haiduc, Delia Molnar, Traian Ilea, Iulia Medrea, au susținut recitaluri Florin Săsărman și Sorina Puiac, formațiile IRIS și ICAR, au dansat tinerii purtători ai tradițiilor populare românești, membri ai ansamblurilor Ardealul, Rapsodia Someșeană și Junii Târnavelor. Pe parcursul celor trei zile de festival a avut loc și Sărbătoarea recoltei, cu mulți expozanți, dar, din motive lesne de înțeles, cu puțini cumpărători. A mai și plouat, iar sub copertinele societății Ursus berea a curs cu valuri de spumă. Mulțumiți au fost și reprezentanții primăriei, deoarece SC MUSICTDR SHOW SRL, din Cluj-Napoca, a organizat festivalul fără să pretindă bani de la bugetul orașului. Ceva motive de supărare au avut locatarii din blocurile apropiate și de pe strada Policlinicii. Așa cum se spune de obicei, la anul să auzim numai de bine.

Lasă un comentariu