După votul de la 16 noiembrie, vom cunoaște, așadar, numele noului președinte al României. C-o fi Ponta, c-o fi Iohannis, un lucru nu putem să nu-l remarcăm: niciunul din președinții de până acum (Iliescu, Constantinescu, Băsescu) nu a reușit - ca, de altfel, nici cele 10 guverne „emanate" - să ne facă pe noi, românii, care i-am votat, să simțim că noua realitate politică și economică a condus și la o schimbare de mentalitate a celor din fruntea țării. „Va marca, oare, cel de-al patrulea președinte al României, măcar un început, în acest sens, prin atitudine și comportament?", se întreba un cititor al ziarului nostru. Vom trăi și vom vedea. Un lucru nu poate fi însă eludat. Potrivit unor comentatori și analiști români independenți, principala problemă a României de azi sunt și mentalitățile majorității populației. De aici s-a născut o clasă politică coruptă, pliată perfect pe structura de gândire populară. Azi, poporul se află într-un cerc vicios: prizonier al propriilor mentalități puse în operă instituțional și metodologic de monstrul pe care l-a născut din somnul rațiunii sale - clasa politică.
Numai o schimbare masivă, bruscă și radicală - consideră aceștia - , o revoluție a mentalităților de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia și conducerea la vârf. Așteptăm degeaba de la falsele elite să genereze schimbarea în bine. Nu o vor face pentru că le este foarte bine așa, atâta vreme cât, după ce că le îmbogățim, le mai și votăm. Faptul că nu ne schimbăm mentalitățile face pe oricine am vota să câștige tot… sistemul. Și asta pentru că mintea colectivă nu are pur și simplu maturitatea de a concepe cu adevărat o altă lume. Într-un cuvânt, culegem ceea ce alegem.
Trist, dar adevărat!
…Că așa stau lucrurile, denotă și faptul că, după '89, s-a schimbat doar realitatea în sensul că, în locul partidului unic - P.C.R - au apărut, ca ciupercile după ploaia…democrației, mai multe partide, ale căror denumire, în timp, au suferit diverse schimbări, iar astăzi sunt cele pe care le știm: PSD, PNL, PC, UNPR, PPDD, PMP, UDMR (ultimul, neînscris oficial!). Și, evident, partidele neparlamentare.
Așadar, o schimbare s-a produs după '89, căci doar e democrație, în rest? Capitalism de cumetrie! Doar mentalitatea a rămas aceeași! Dovada: un număr important dintre politicienii de azi - miniștri, parlamentari etc. - se află, ca și activiștii PCR de ieri, în al cincilea, poate chiar al șaselea mandat (precum în defunctul MAN!), cocoțați pe valul nemulțumirilor de dinainte de 1989. Tinerii, apăruți în politică, în ultimii ani, proveniți din organizații de tineret ale partidelor menționate, seamănă, izbitor, ca mentalitate, cu cei recrutați de PCR din… rândurile fostului UTC! Sigur, nu intră aici excepțiile. Și am fi nedrepți să nu recunoaștem că există (puțini, e drept!) și politicieni autentici, în rest, toți o apă și-un pământ: mincinoși și tupeiști de profesie, indivizi care (precum activiștii de ieri) consideră că li cuvine totul; că, dacă partidul lor a ajuns la putere, trebuie să ocupe toate funcțiile; că „prostimea" trebuie să-i voteze fără să pună întrebări.
Punem, totuși, și noi, o întrebare: cum au reușit unii dintre acești impostori (gen Hrebenciuc) să se mențină, ani la rând, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? N-ar fi fost, prin România, alții mai buni și mai competenți? Răspunsul este simplu. Și, după '89, de la prefect până la șeful Gărzii Financiare sau al Poliției, toți au fost numiți pe criterii politice. Înainte de '89, ca să ocupi o funcție, trebuia, musai, să fii membru de partid. Acum, la fel. În ultimii 25 de ani, schimbarea guvernelor înseamnă (a însemnat) automat un val de destituiri în lanț. Mai întâi a fost pesederizarea, apoi cederizarea, din nou, pesederizarea, iar, la un moment dat, România a fost împărțită în liberali și democrați, ultimii vopsiți peste noapte în culori democrat-liberale.
Acesta a fost (este) contextul sub care, în ultimii 25 de ani, s-au dat tunuri de zeci de miliarde de dolari, au fost devalizate bănci, au fost vândute la prețuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galați, Romcin, Petrom și câte altele). Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără nerușinare, a miniștrilor în consiliile de administrație, în comisiile de privatizare și cam în tot ce aducea profit (bani nemunciți) din țara devalizată.
Există, totuși, o deosebire. Înainte de '89, nimeni nu a cumulat, în doar câțiva ani, zeci de milioane de euro, puțini și-au schimbat „cutiile de chibrit" - cum se numeau apartamentele de stat - cu palate sfidătoare, Daciile, cu mașini de ultimul tip. Aceasta-i mica mare deosebire între trecutul socialist și prezentul capitalist.
Și mai e o deosebire. Dacă înainte de '89, anumite personaje nu „mișcau în front", după, pe acest fundal, Kelemen Hunor, Marko Bela, Tõkés et com. continuă, nestingheriți, fantasmele autonomiei.
În rest, PCR, deși nu mai e, „trăiește", încă, prin… mentalitatea partidelor de azi. Aceștia (și reprezentanții lor) ne vor cere votul și la 16 noiembrie. De aceea, să deschidem bine ochii, înainte de a vota, întrucât cine ne-a mințit o dată, o va face și în viitor. Pentru aceasta, românii trebuie să-i cunoască bine pe cei care speră să conducă țara în următorii cinci ani și, ca urmare, credem că, în pofida tuturor controverselor, e nevoie de minimum o dezbatere față în față a candidaților Victor Ponta și Klaus Iohannis. Să vedem ce promit, iar apoi, să-i urmărim ce fac. Căci poți fi orice, în orice funcție, dacă nu faci nimic, și doar promiți. Adică, minți alegătorii în campania electorală. Cum s-a cam întâmplat în ultimii 25 de ani! Din păcate…
