Istoria din inimi românești - „Honore et Patria!"

Ca și în cazul medicilor, uneori ni-i amintim pe ostași nu numai fiindcă ne-ar fi dor de unii dintre ei, ci fiindcă simțim că… trebuie! Având între apropiați și medici, și ostași, deși gazetar echidistant și independent, vă voi comunica, însă, cele ce urmează… cu colțul inimii.

Cu ocazia comemorării a 98 de ani de la luptele pentru apărarea Dobrogei (Primul Război Mondial, anul 1916), la care, alături de militarii români și ruși, au participat și peste 8.500 de militari sârbi, constituiți în Divizia 1 Voluntari, ieri, 11 noiembrie, a fost organizat un ceremonial religios și militar la Monumentul din Cimitirul Ortodox din Medgidia.

„În toamna anului 1916 trupele române și rusești, cărora li s-au adăugat miile de voluntari sârbi, au organizat apărarea Dobrogei în fața armatelor invadatoare germane și bulgare, bătălii soldate cu pierderea vremelnică a Dobrogei românești. La încheierea războiului, Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine restabilea frontiera din 1913 între țara noastră și Bulgaria, atribuind Dobrogea, inclusiv Cadrilaterul, din nou României. Cu un efectiv de 18.868 de combatanți, din care peste 600 de ofițeri, divizia de voluntari sârbi a înscris pe pământul Dobrogei o pagină de eroism în bătăliile desfășurate din 25 august până în 12 octombrie 1916. Pentru actele lor de bravură, 11 ofițeri sârbi, în frunte cu comandantul diviziei, colonelul S. Hadjici, alături de alți doi colonei, doi locotenenți-colonei, trei maiori, un căpitan și doi sublocotenenți, au primit cel mai înalt ordin militar românesc, «Mihai Viteazul» (…) Mausoleul de marmură din Cimitirul Ortodox este și un osuar unde au fost depuse rămășițele pământești a 224 de soldați din Divizia I de Voluntari. Pe una dintre laturile piramidei sunt menționate bătăliile în care voluntarii au dat dovada sacrificiului suprem: Dobrici, Kokardja, Amzacea, Topraisar. Piramida a fost inaugurată pe 7 septembrie 1926, de către regele României Ferdinand I" (FrontPress.ro).

ZIUA ARTILERIEI ROMÂNE. Ziua de 10 noiembrie ocupă un loc privilegiat în sufletul artileriștilor români. În anul 1843, domnitorul Gheorghe Bibescu (n.1804, Craiova - d. 1873, Paris), domn al țării Românești în perioada 1 ianuarie 1843 - 13/25 iunie 1848), descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu și frate cu principele Barbu Știrbei, după o o călătorie la Istanbul, a adus în țară patru tunuri de calibru 80 mm, dăruite, în semn de prețuire, de către sultan, pentru ca „să slujească întru paza bunei rânduieli și liniștei obștești". Ca urmare, la 10 noiembrie 1843, prin Porunca Domnească nr. 198, se legifera înființarea primei baterii de artilerie în oastea română. Între 1843-1850 se vor constitui primele baterii de artilerie în țara Românească și Moldova.

„Începuturile artileriei se pierd în negura vremurilor, deși noțiunea de artilerie a apărut destul de recent la scara istoriei, pe la mijlocul veacului al XV-lea. Termenul «artilerie» derivă din verbul arhaic francez «artiller», care înseamnă arta de a construi și mânui, pe timpul luptelor, diferite mașini de război. Dar această mașină de război, cum este tunul, nu este o mașină oarecare! «În această mașină (tun) se razimă toată puterea pedestrimii, toată splendoarea călărimii, cu un cuvânt, toată puterea războiului», observa cronicarul polonez L. Gorecki! De aceea, comandanții militari, din toate timpurile, au învățat că știința folosirii acestei arme puternice este o datorie pentru ei. Napoleon o spune direct: «Un comandant care nu știe să folosească această puternică armă din subordine, care nu are considerații pentru nevoile artileriei, nu ar trebui să o comande niciodată». Și în istoria armatei noastre, ca pretutindeni în lume, artileria a ținut pasul cu timpul. Ea a cunoscut dezvoltările pe care le-a cerut necesitatea îndeplinirii misiunilor ce i-au fost puse înainte de către strategi. Mai întâi cerințele de cantitate, apoi, tot mai mult influențată de costuri, cerințele de calitate! Iar astăzi asistăm la o nouă provocare: artileria trebuie să facă pasul spre devenirea ei sistem integrat și integrant pe câmpul de luptă 3D, controlat informațional. Artileria continuă să fie principala forță de sprijin cu foc din compunerea Forțelor terestre. Și, mai mult, ea nu este doar o simplă armă, ci, astăzi, a devenit «un domeniu complex de aplicare a științelor» (Gl.bg. dr. Eugen Popescu). Sau, după cum scria generalul Alexandru Tell, în primul număr al Revistei artileriei, «cunoștințele armei noastre formează o știință proprie care îmbrățișează tot felul de arme».

La 21 decembrie 1860, s-a constituit primul regiment de artilerie din armata română, format din două divizioane a câte două baterii fiecare: regimentul a funcționat în baza primului regulament de trageri pentru artileria română, publicat cu doar două luni mai devreme, respectiv, 1 septembrie, dată la care regimentul a primit și drapelul de luptă. 28 de ani mai târziu, drapelele celor patru regimente de artilerie participante la Războiul de Independență au fost decorate cu ordinul «Trecerea Dunării».

La 7 aprilie 1881, prin Decretul 998, s-a înființat Școala Specială de Artilerie și Geniu, cu durata cursurilor de 3 ani, iar la 8 august 1889, ofițerii de stat major au început pregătirea în Școala Superioară de Război, înființată la aceeași dată. Artileria română va participa la cele două conflagrații mondiale, având o contribuție majoră în rezultatele bătăliilor purtate de armata română în Primul și Al Doilea Război Mondial.

În anul 1943, un colectiv de artileriști români au conceput, proiectat și realizat tunul antitanc calibrul 75 mm, unul dintre cele mai bune tunuri de acest gen în cel de-Al Doilea Război Mondial.

La aniversarea a 150 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie este dezvelit, în București, Monumentul Eroilor Artileriei Române.

Pe traiectoria mereu ascendentă a evoluției artileriei române moderne, data de 10 noiembrie 1843 va rămâne un simbol. În toate timpurile, toți cei pentru care artileria constituie, nu numai o armă, dar și o stare de spirit, își vor aminti de ea cu mândrie și venerație. La mulți ani tuturor celor care, cu respect, poartă semnul tunurilor înfrățite!" (Prim-vicepreședinte A.N.C.M.R.R. - Covasna, Mr. (r) (Art. Ra.) Robert-Tiberiu RUSZNAK).

„În vremea studenției mele, filologii făceau armata la artilerie. Am tras cu tunul, cu obuzierul și cu mortierul. Am învățat să stabilim elementele inițiale de tragere (din vedere, sumar și complet), să determinăm înălțătorul minim după altitudinea cotei din față, să întocmim schița reperelor, să facem încadrarea largă și îngustă, să corectăm tirul după indicațiile observatorului și să revărsăm un potop nimicitor asupra țintei, pe care, de văzut, n-o vedeam niciodată... Dar știrea pe care o primeam de la observator era totdeauna îmbucurătoare: obiectiv neutralizat! În 1990, ziua de 10 noiembrie (aniversarea nașterii mele) a fost proclamată Ziua Artileriei Române. O cinstesc an de an cu emoție și însuflețire. De astă dată mi-am adus aminte că în arsenalul meu literar se află câteva proiectile în versuri, a căror forță penetrantă n-a fost încă pusă la încercare. Le dedic ca omagiu Artileriei Române". (Ștefan CAZIMIR).

PREMIERĂ!!! - ZIUA VETERANILOR DIN TEATRELE DE OPERAȚII

Ieri, 11 noiembrie, pentru prima dată s-a sărbătorit Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații. În această zi specială, militarii voluntari din grupul Invictus România au organizat un triatlon denumit generic «I AM I(nvictus)-MAN», în care au alergat 21 de kilometri, au pedalat 40 de kilometri și au înotat 1,5 km. Sportivii militari sunt, în mare majoritate, „veterani ai Teatrelor de Operații, iar obiectivul pentru care au făcut acest efort considerabil a fost acela de a trimite cel puțin un luptător rănit în teatrele de operații la ediția următoare a Jocurilor paralimpice «Invictus»! Pentru că luptătorii noștri merită să fie în locul în care pot să demonstreze că nu sunt mai prejos decât colegii lor din alte țări."

Evenimentul a fost facilitat de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua" și sprijinit de Asociația de caritate din Armata României „Camarazii".

Lasă un comentariu