Despre meteosensibilitate (VIII)

Meteosensibilitatea toamna și iarna: Dorința instinctivă de a ne proteja de frig își are poate rădăcinile într-o experiență colectivă îndepărtată, care ne-a arătat cât de periculoasă poate fi expunerea la frig. Statistic vorbind, gerul provoacă mult mai multe boli și decese decât arșița. Nu doar corpul nostru reacționează la frig, ci și mintea și sentimentele. Toamna și iarna reprezintă încheierea unui ciclu de activitate care se întinde de la naștere, înflorire și fructificare până la moarte. Toamna este anotimpul recoltelor, când începem să ne facem provizii pentru lunile lungi și întunecoase de iarnă. Organismul nostru știe acest lucru, chiar dacă mintea îl ignoră. Căldura organismului este generată parțial de digestie, și în acest anotimp al anului oamenii se simt mai flămânzi și mai puțin satisfăcuți de o masă care i-ar fi săturat pe timpul verii. Toamna, consumul nostru de energie, mai ales al hidraților de carbon, poate crește cu aproximativ 222 calorii pe zi. Cercetări mai moderne relevă faptul că toamna - și nu iarna, așa cum presupun unii - este anotimpul în care suntem cel mai predispuși la creșterea în greutate, ca un fel de asigurare contra frigului care se apropie. Vântul de toamnă și vremea schimbătoare pot produce - asemenea zilelor cu vânt puternic din orice perioadă a anului - dureri de cap și alergii. Deși în natură iarna înseamnă somnolență și hibernare - plantele și animalele percep acest lucru - oamenii și-au pierdut de mult legătura cu acest ritm particular măcar la nivelul conștientului. Deși în mintea noastră ne luptăm, organismul pare să fi intrat într-o minivacanță, pe care o percepem ca pe un fel de letargie și proastă dispoziție, ceea ce sugerează înclinarea noastră către hibernare. La producerea valului de frig - în afara digestiei - organismul, care trebuie menținut la o temperatură constantă, emite semnalul de restricționare a fluxului de sânge către extremități și piele. Prin aceasta se reduce pierderea de căldură prin radiație și prin convecție (transfer de căldură care are loc într-un mediu lichid, prin deplasarea substanței respective). Această retragere a sângelui de la extremități explică de ce degetele de la mâini și de la picioare, nasul și urechile sunt, de regulă, primele locuri unde simțim frigul. Dacă organismul nu-și găsește adăpost la căldură, el va declanșa mecanismul cunoscut - dârdâitul. Dârdâitul reprezintă o serie de contracții musculare involuntare menite a produce căldură. Procesul de dârdâire se declanșează mai rapid la persoanele subnutrite, stresate, anxioase sau cu dureri. Ambele mecanisme, însă, oferă protecție doar o scurtă durată de timp - organismul nu poate extrage sângele din extremități și nu poate continua să tremure la nesfârșit - și ne alertează că trebuie să ne găsim un adăpost călduros, deoarece în caz contrar rezultatele ar fi cele previzibile: degerături, hipotermia și chiar moartea. Numărul de evenimente coronare, cum ar fi crizele de inimă au cea mai mare incidență toamna și iarna, iar problemele circulatorii ajung apogeul la mijlocul iernii - ianuarie și februarie. Ratele morții subtile și ale accidentelor vasculare din această perioadă sunt relevante, unii considerând că acestea sunt de cel puțin 35% mai mari iarna decât vara - și s-ar datora în primul rând schimbărilor de temperatură, de expunerea la lumină și de modul în care acestea și alte efecte legate de vreme schimbă structura sângelui. Riscul unui atac de inimă datorat frigului începe de la reacția de termoreglare a organismului nostru. Vasoconstricția - îngustarea vaselor de sânge, care scoate sângele din vasele periferice - face să crească tensiunea arterială și impune un stres neobișnuit asupra inimii, iar pericolul este mult mai mare pentru cei cu o inimă slăbită - în primele 24 de ore de temperatură scăzută incidența evenimentelor cardiovasculare este crescută. Într-un studiu efectuat între anii 1886-1996 în Marea Britanie se estimează că 30.000-40.000 de oameni mor prematur în fiecare an din cauza frigului - de câteva ori mai mulți decât în cazul deceselor legate de căldura excesivă. La Negev, în Israel - unde temperatura pe timp de vară trece deseori de 300C și iarna coboară rareori sub 100C, rata morții generate de bolile cardiovasculare este cu 50% mai mare în timpul iernii decât în mijlocul verii. Atacul cerebral: despre factorii de risc ai accidentelor vasculare cerebrale (AVC), datele nu sunt foarte clare. Academicianul Constantin Popa vorbește despre existența a trei tipuri de AVC: 1) Atacul ischemic - tipul cel mai frecvent (80% din total) - este provocat de un cheag sau de un alt tip de blocaj într-o arteră care conduce sângele la creier; 2) Hemoragia intracerebrală - cauzată de ruptura bruscă a unei artere din creier, moment în care sângele se revarsă în creier comprimând țesutul nervos și 3) hemoragia subarahnoidiană - provocată tot de ruptura bruscă a unei artere, dar diferă de hemoragia intracerebrală prin faptul că locația rupturii duce la umplerea cu sânge a spațiului din jurul creierului și nu a celui din interiorul lui. Criza ischemică și hemoragică intracerebrală sunt cele două tipuri de AVC declanșate cel mai adesea de frigul iernii - în Rusia de pildă, rata este mai ridicată în acest anotimp geros cu 32% decât în zilele călduroase, iar în Finlanda evenimentele ischemice sunt mai mari iarna decât vara cu 12% (cel mai înalt nivel de risc fiind constatat la bărbați). Riscul hemoragiei intracerebrale este mai mare cu 33%, cel mai frecvent fiind la femei. Stresul exercitat de frig asupra corpului uman: motivele biologice ale înmulțirii evenimentelor cardiovasculare pe timp de iarnă încă nu sunt clare, dar au fost menționate unele posibile mecanisme. De pildă infecțiile cronice, cum ar fi de exemplu Chlamydia pneumoniae (un parazit procariot obligatoriu intracelular, de dimensiuni mici, 0.2-1µm, ce prezintă atât caracteristici de bacterie, cât și de virus) sau Helicobacter pylori (este o bacterie care infectează mucoasa stomacului și a duodenului. Denumirea ei provine de la forma de helix, formă care se pare că este responsabilă de adaptabilitatea și capacitatea de infectare în mediul puternic acid de la nivelul stomacului), pot mări considerabil riscul de atac cerebral, dar încă nu sunt dovezi concludente în acest sens.

(va urma)

 

Lasă un comentariu