IA ATITUDINE!

Distribuie pe:

Cu toții suntem de acord că avem o țară frumoasă, dar murdară și prost gospodărită. O realitate tristă, care nu ne face deloc cinste ca europeni. Contrastul devine tot mai izbitor odată ce trecem granița spre vest, unde curățenia, ordinea și liniștea sunt la mare preț în rândul comunităților locale.

Dacă imaginea țării, a localității în care trăiești te interesează, vino și tu alături de noi, luând atitudine! Ca om al legii sau ca simplu cetățean. Față de cei care murdăresc strada, distrug bunul public, aruncă țigări, coji de semințe și scuipă pe jos, care conturbă liniștea străzii și a vecinilor de apartament etc.

Dacă n-ai curajul intervenției pe loc, sună la 112. Poliția, Poliția Locală, Jandarmeria sunt obligate să intervină prompt. Indiferența și toleranța celor mulți ucid spiritul civic. Pentru a învinge, avem nevoie de curajul și sprijinul tău. Atitudinea ta ne interesează. Nu uita, doar unirea face putere!

(Campania de asigurare a unui climat de viață civilizat)

Lasă un comentariu