„Rata de ocupare", sub semnul întrebării!

Din tabloul șocant al muncii - denumit „Al ocupării și al șomajului" - problema cea mai spinoasă o constituie, potrivit analiștilor economici - rata de ocupare a forței de muncă. În planul general, luând în calcul populația între 20 și 64 de ani, conform statisticilor, rata în România este de 58 la sută. Mică, foarte mică. Este la depărtare de 12 puncte procentuale de ținta națională de 70 la sută, stabilită potrivit Strategiei Europa 2020. Extinzând însă analiza pe categorii de vârstă, rata de ocupare plutește în necunoscut, fiindcă nu știm cu precizie câți români sunt ocupați în țară și câți în câmpul muncii mondial.

O rată relativ bună, urcând chiar peste ținta națională de 70 la sută din programul pentru 2020, o găsim la categoria de vârstă de 25-54 de ani. Aici, rata de ocupare - ne spun statisticile - este de 73,3 la sută. Asta, cu aproximație. Căci este firesc să presupunem că tocmai la aceeași categorie, incluzând persoanele cu cea mai mare putere de muncă, media să fie bună, dar e îmbunătățită de… cei plecați afară. La polul opus se află drama multora dintre persoanele cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani, de care angajatorii se cam feresc. Cine ajunge în șomaj, la peste

55 de ani, cu greu mai găsește un angajament. De aceea, aici, rata de ocupare este de numai 39,3 la sută. Celelalte persoane, până la 100 la sută, ce fac, cu ce se ocupă?

Or, atunci revine întrebarea: cum să ajungă oamenii la bunăstare, la creșterea puterii de cumpărare, la alți indicatori - nominalizați de Eurostat - ca relevanți pentru o țară?! Cum să nu plece românii afară?

Lasă un comentariu