De ce se află Parlamentul în coada credibilității?

În toate sondajele de opinie, Parlamentul României se află - inclusiv când este raportat la alte țări membre ale UE - în coada credibilității, în ochii opiniei publice. Explicația este una cât se poate de simplă. În pofida prevederilor Legii nr. 96/2006, privind statutul deputaților și senatorilor - conform cărora „parlamentarii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate" - de mulți ani, asumarea răspunderii pentru faptele sau acțiunile liderilor politici (altele decât cele stipulate în lege, cap. V, art. 22) a reprezentat o himeră. Urmarea? În spatele imunității s-au ascuns cele mai mari fapte de corupție, de-a lungul tuturor guvernelor postdecembriste. Iar, pe cale de consecință, Parlamentul - care ar trebui să reprezinte „simbolul" a ceea ce numim „democrație" - se află în coada credibilității.

Din păcate, nici votul uninominal - prin care actualii parlamentari au fost, în parte, aleși - n-a schimbat datele problemei. Ș acum, ca și în trecut, parlamentarii (nu chiar toți, evident!) se ghidează după principiul „o mână spală pe alta", iar în spatele voturilor se ascunde spiritul gregar al unei găști în care compromisurile și interesele de gașcă primează.

Cum să aibă credibilitate Parlamentul, câtă vreme în probleme ce vizează privilegiile deputaților și senatorilor, se votează ca pe vremea Marii Adunări Naționale, Puterea și Opoziție votându-și, după caz, în unanimitate deplină, pensii sau indemnizații speciale, fără cea mai mică remușcare și jenă față de cei care i-au ales, concedii în perioada campaniilor electorale etc., etc.?

Pe de altă parte, deși presa a semnalat, adeseori, cazuri de corupție în care au fost implicați parlamentari, ridicarea imunității vreunui lider politic (parlamentar) a devenit, practic, o luptă cu morile de vânt. Omul de rând se întreabă: dacă tot nu sunt vinovați - cum declară pe la televiziuni, ori în plenul Parlamentului - de ce se sustrag, profitând de imunitate, Justiției? Astfel stând lucrurile, mai poate avea alegătorul încredere într-un asemenea politician? Greu de crezut. După votul din turul al doilea al prezidențialelor de la 16 noiembrie - în urma căruia unii au suferit, se pare, o… lovitură de măciucă! - președintele Traian Băsescu (el însuși protejat de o supraimunitate!) spunea că „parlamentarii au înțeles că ei nu sunt stăpânii legii, ci legea este stăpânul lor." Asta, după ce din inițiativa președintelui ales Klaus Iohannis și a premierului Victor Ponta, Parlamentul a respins Legea Amnistiei și a răspuns pozitiv la cererile DNA privind arestarea și perchezițiile unor parlamentarii.

Cât de mult „au înțeles parlamentarii că nu ei sunt stăpânii legii, ci legea este stăpânul lor" - cum declara Traian Băsescu, rămâne de văzut. Sperăm să nu fi fost un simplu… foc de paie!

Ce-i drept, dacă vrem să fim realiști, în unele cazuri (și până la un moment dat!), nici Justiția nu a fost mai… brează, când e vorba de credibilitate. ținut strâns la pieptul politic al mai-marilor zilei, actul de justiție a învățat să se muleze perfect pe „indicațiile prețioase" ale celor care nu concep ca un procuror-șef numit politic să nu răspundă „prezent" ori de câte ori situația o impune. și, iată, cum, dintr-un foc, două instituții fundamentale ale statului de drept - Parlamentul și Justiția - și-au terfelit, singure, imaginea în fața cetățenilor.

Ultimele evenimente - petrecute atât în Parlament, cât și în Justiție (acțiunile DNA, mai ales) - ne arată, însă, că poate fi și altfel! Vom trăi și vom vedea…

Lasă un comentariu